SuperLiga: Botoşani vs Hermannstadt - Debut dificil pentru Alexa

SuperLiga: Botoşani vs Hermannstadt - Debut dificil pentru Alexa

Botoşani - Hermannstadt, meci contând pentru etapa a 8-a din campionatul României, este programat, luni, 4 septembrie, de la ora 18:30, pe Stadionul Municipal, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Botoşani şi Hermannstadt, două echipe în criză de formă, se întâlnesc într-un meci care le poate da un restart chiar înainte de pauza competiţională prilejuită de meciurile echipei naţionale a României.

Botoşani nu a câştigat încă nici un meci în această ediţie de campionat şi are doar trei puncte după şapte etape, iar obiectivul nu mai poate fi altul decât evitarea retrogradării.

Moldovenii au pierdut în etapa precedentă pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 1-3, dar la mijlocul săptămânii trecute au câştigat partida din play-off-ul Cupei României, 2-0 în deplasare cu Mioveni.

Valeriu Iftime, patronul echipei, a decis să-l demită pe Marius Croitoru, iar în locul acestuia a fost instalat Dan Alexa, după ce negocierile cu Nicolae Dică au picat în ultimul moment.

„Primul meci este important din perspectiva poziţiei noastre în clasament şi este primul meci al meu. Este crucial să arătăm bine şi să obţinem puncte din acest joc. Hermannstadt este o echipă pe care o cunosc, o echipă dificilă în campionat, omogenă în toate poziţiile, puternică în zona centrală, rapidă pe benzi şi cu calitate bună în atac”, a declarat Dan Alexa.

Hermannstadt n-a mai câştigat de patru etape (două remize şi două înfrângeri), mai precis de la finalul lunii iulie, iar în etapa precedentă a remizat pe teren propriu cu U Cluj, scor 2-2.

Sibienii au evoluat şi ei săptămâna trecută în play-off-ul Cupei României, în care au însvins cu 5-2 în deplasare pe Unirea Slobozia, după prelungiri (a fost 2-2 după 90 de minute) şi s-au calificat pentru faza grupelor.

De menţionat că Marius Măldărăşanu, antrenorul celor de la Hermannstadt, care are o clauză de reziliere a contractului de 50.000 de euro, este dorit de Adrian Mititelu la FCU 1948 Craiova, la „pachet” cu preşedintele clubului, Dani Coman!

Cele două echipe au remizat de fiecare dată în ediţia trecută de campionat, de două ori în sezonul regulat, 0-0 la Botoşani şi 1-1 la Sibiu, precum şi în play-out, când Hermannstadt - Botoşani s-a terminat 1-1.

Superbet oferă cota 1,42 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Botoşani - Hermannstadt.

Botoşani - Hermannstadt
X2
Cotă
1,42

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
00:58
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

FOTO | Bucureștiul invadat de bufoni gonflabili, cea mai mare și mai haioasă comedie din Centrul Vechi. Imagini fantastice din 2019
B365
24.10