SuperLiga: Rapid vs Sepsi - Adrian Mutu, în pericol de demitere

SuperLiga: Rapid vs Sepsi - Adrian Mutu, în pericol de demitere

Rapid - Sepsi, meci contând pentru etapa a 8-a din play-off, este programat, vineri, 12 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul Giuleşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Stadion de fotbalFoto: Aleksii Sidorov | Dreamstime.com

Rapid şi Sepsi se întâlnesc într-un meci al orgoliilor, cele două echipe nefiind implicate în niciun obiectiv legat de campionat în acest final de sezon.

Rapid este pe locul 5, cu 34 de puncte, la cinci puncte în urma lui CFR Cluj, echipa de pe locul 3, ultimul care asigură prezenţa la barajul pentru Conference League (locul 4 oferă această şansă doar dacă U Cluj, care nu are licenţă pentru cupele europene, câştigă finala Cupei României în faţa lui Sepsi).

Giuleştenii vin după una dintre cele mai mari umilinţe din istoria clubului, înfrângerea cu 2-7 suferită în etapa precedentă pe terenul celor de la Farul, în urma căreia Rapid a devenit echipa cu cea mai slabă defensivă din play-off, cu 16 goluri încasate în şapte meciuri.

În aceste condiţii, deşi oficial este încă susţinut de cei doi acţionari, Victor Angelescu şi Dan Şucu, Adrian Mutu nu mai este sigur de postul său, vehiculându-se deja primul nume de înlocuitor, Marius Măldărăşanu, fostul jucător al giuleştenilor reuşind un sezon peste aşteptări cu Hermannstadt.

„Sunt aceiaşi jucători care au câştigat cu FCSB şi CFR. Ne pare rău pentru suporteri, suntem datori să câştigăm următorul meci”, a spus Adrian Mutu.

Sepsi ocupă locul 6, cu 25 de puncte, şi rămâne cu un singur obiectiv în acest sezon, câştigarea Cupei României pentru al doilea an la rând, lucru care i-ar permite o nouă participare în Conference League.

Echipa antrenată de Cristiano Bergodi a acumulat doar patru puncte în play-off şi a câştigat un singur meci, chiar cel din tur cu Rapid, iar în etapa precedentă a pierdut în Capitală, scor 1-3 cu FCSB (Sepsi a cedat, de altfel, în fiecare din ultimele cinci meciuri jucate în deplasare).

„Noi trebuie să jucăm bine, să fim pregătiţi pentru ultimul meci, finala de Cupa României”, a declarat antrenorul italian al celor de la Sepsi.

În partidele din sezonul regulat, giuleştenii au câştigat de fiecare dată, 2-1 la Sf. Gheorghe (Sefer 27, Al. Ioniţă 45+2, respectiv, Rondon 21p) şi 3-0 în Giuleşti (Dugandzic 5, 13, 19p), iar în meciul din tur, din play-off, Sepsi s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Rapid cu 2-0 (Tudorie 26, Ştefănescu 86).

Superbet oferă cota 1,40 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Rapid - Sepsi.

Rapid - Sepsi 1X

Cotă 1,40

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

„Sursa foto: Dreamstime”

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:48
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
00:42
Nicolescu intervine în conflict Oficialul lui Dinamo, despre tensiunile dintre Șumudică și Nuno Campos: „N-am luat în calcul ipoteza asta”
Nicolescu intervine în conflict Oficialul lui Dinamo, despre tensiunile dintre Șumudică și Nuno Campos: „N-am luat în calcul ipoteza asta”
23:47
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”
00:11
Giuleștenii, mulțumiți de egal! Jucătorii Rapidului surprind după remiza cu Corvinul: „Am făcut un meci bun”
Giuleștenii, mulțumiți de egal! Jucătorii Rapidului surprind după remiza cu Corvinul: „Am făcut un meci bun”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
27.10
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Citește mai mult
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365