Perechea alcătuită din jucătoarea română Bernadette Szocs şi Sofia Polcanova (Austria) a ratat calificarea în semifinalele probei feminine de dublu din cadrul Campionatelor Mondiale individuale de tenis de masă de la Durban (Africa de Sud), după ce a fost învinsă joi de cuplul sud-coreean Jihee Jeon/Yubin Shin cu scorul de 3-0 (11-9, 15-13, 11-4).
O victorie a perechii româno-austriece ar fi asigurat medaliile de bronz.
Acesta este cel mai bun rezultat al României al Mondialele de la Durban.
România a participat cu şapte jucători la Mondialele de la Durban, Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu, Darius Movileanu, Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Adina Diaconu şi Andreea Dragoman.
Delegaţia a fost completată de antrenorii Viorel Filimon, Mihaela Şteff, Andrei Filimon, Ionuţ Seni, kinetoterapeuţii Adrian Mîrza, Petruţ Ghiţă, psihologul Mioara Şincan şi medicul Costin Dumitru.
Ultima medalie a României la Mondiale a fost obţinută de Ovidiu Ionescu, vicecampion mondial în proba de dublu masculin, la Budapesta, în 2019, alături de spaniolul Alvaro Robles, transmite Agerpres.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro