Turcia şi-a depus candidatura la organizarea Euro 2024

​Turcia şi-a depus în mod oficial, joi, candidatura la organizarea Campionatului European de fotbal ediţia 2024, fiind a doua ţară, alături de Germania, care aspiră să găzduiască această competiţie, a anunţat UEFA pe site-ul său oficial, potrivit Agerpres.

Turcia, candidata pentru organizarea Euro 2024Foto: Facebook/ Share Together

Preşedintele Federaţiei turce de fotbal (TFF), Yildirim Demiroren, a înmânat documentele secretarului general al UEFA, Theodore Theodoridis, în cadrul ceremoniei care a avut loc la Casa Fotbalului European.

Federaţia germană de fotbal (DFB) a fost prima care şi-a depus dosarul de candidatură pentru EURO 2024, în cursul zilei de marţi.

"Toate garanţiile au fost oferite fără nicio rezervă, inclusiv garanţii suplimentare şi inovatoare, care vor asigura succesul financiar al turneului, în beneficiul tuturor federaţiilor membre ale UEFA", a declarat Demiroren, citat în comunicatul UEFA.

Turcia, care candidează pentru a patra oară consecutiv la organizarea Campionatului European, a fost învinsă în 2010, cu un singur vot de către Franţa, în cursa pentru EURO 2016.

"A sosit timpul pentru Turcia să găzduiască primul său EURO", a adăugat Servet Yardimci, prim vicepreşedinte al TFF şi membru în Comitetul Executiv al UEFA.

Ţara gazdă a EURO 2024 va fi desemnată anul acesta pe 27 septembrie, de către Comitetul Executiv al forului fotbalistic continental.

Germania, care a organizat Cupa Mondială din 2006, nu a mai găzduit Campionatul European din anul 1988. Ţara era împărţită în două state, în momentul respectiv (RFG - Republica Federală Germania şi RDG - Republica Democrată Germană).

Ultima ediţie a EURO, desfăşurată în 2016 în Franţa, a fostă câştigată de selecţionata Portugaliei. Următorul Campionat European se va desfăşura în 2020 şi va fi găzduit de 12 oraşe din diferite ţări, între care şi capitala României, Bucureşti.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:07
FCSB contraatacă Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel, nu aveam apă caldă! Jucătorii vomitau din cauza mirosului”

12:40
„Pentru 1.500 € săream eu!” Câți bani avea, de fapt, Mihai Stoica în geaca aruncată la derby-ul cu Rapid. Oficialul FCSB a lămurit situația

11:51
Așa arată noul San Siro FOTO. Inter și AC Milan și-au prezentat viitorul stadion + Cluburile vor încasa sute de milioane de euro!

10:53
„Zero valoare!” Cei doi jucători care l-au înfuriat pe Becali, după ce FCSB a fost învinsă în Cupă: „Le-aș da bani să plece”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
29.10

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”

"Ne dărâmă!" Deși e celebru în toată lumea, un cartier modern din București va fi demolat curând
B365