Un junior al clubului Le Mans, împuşcat cu o armă cu aer comprimat, în timpul unui meci din Franţa

Un jucător al echipei sub 17 ani a clubului Le Mans FC a fost împuşcat în timpul unui meci desfășurat, miercuri, la Niort, cu o armă cu aer comprimat, informează AFP, potrivit News.ro.

Le Mans FCFoto: lemansfc.fr

Fotbalistul a fost atins de "un glonţ de plumb, tras dintr-o armă cu aer comprimat", în plin meci amical, la Niort.

"Din fericire, victima nu are alte sechele decât un hematon. Totuşi, jucătorii şi stafful, atât de la Niort, cât şi de la Le Mans, s-au arătat şocaţi de acest incident", scrie într-un comunicat al Chamois Niortais FC, care "codamnă ferm aceste acţiuni, de oriunde ar veni".

Cu puţin timp înainte de pauză, arbitrul a decis să mute partida pe un alt teren, după ce un jucător al echipei oaspete, aflat în apropierea băncii de rezerve, a resimţit dureri la spate şi după ce s-au auzit mai multe pocnituri. Poliţia a sosit la faţa locului, dar nu a deschis o anchetă, deoarece nu a fost depusă nicio plângere.

"Este timpul să tragem un semnal de alarmă înainte să se producă o adevărată dramă", a adăugat clubul din Niort.

Persoana care a tras nu a fost descoperită, iar Le Parisien scrie că poate fi vorba de un accident, în apropierea terenului unde a avut loc meciul aflându-se un poligon de tir.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:01
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”

23:13
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”

22:43
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș

23:46
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10

Citește mai mult

Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365