Un mot pentru Dinamo

Un mot pentru Dinamo

Ioan Ovidiu Sabau este numele cel mai vehiculat pentru a prelua corabia in deriva a cainilor. Fostul international este vazut de actionarii din Groapa drept persoana cea mai potrivita dupa despartirea de Mircea Rednic. Sabau a mai fost dorit de Dinamo de doua ori, in 2006 si in 2007.

In anul 2006, Nelutu Sabau a fost dorit in Stefan cel Mare, dar pana la urma Mircea Rednic a fost cel care a preluat conducerea bancii tehnice a cainilor.

La numai un an distanta (in 2007), Sabau este din nou numele aflat pe buzele actionarilor dupa ce Dinamo pierde calificarea in Champions League in fata lui Lazio. Antrenorul a precizat la vremea respectiva ca are un contract cu Gloria si ca vrea sa isi respecte cuvantul dat, amanand astfel sosirea in capitala.

Dinamo termina in genunchi sezonul 2008-2009, iar Mircea Rednic ii anunta pe Badea, Borcea si compania ca nu mai revine la echipa. Al Ettifaq i-a prezentat o oferta concreta cu 800.000 de euro pe stagiune, departe de galagia si stresul din Groapa.

De ce este dorit Sabau la Dinamo?

- Nelutu si-a creat imaginea unui antrenor foarte apropiat de fotbalisti, acestia atasandu-se in scurt timp de fostul international

- A demonstrat la Bistrita ca adora sa lucreze cu tinerii, lucru pe placul cainilor care vor sange proaspat la echipa

- Disciplina este unul dintre punctele sale forte, lucru care le-a cam lipsit bucurestenilor in sezonul recent incheiat

- Lucreaza mult la pregatirea fizica a elevilor sai, Sabau programand de obicei cate doua antrenamente dure pe zi

- Este un fost jucator al lui Dinamo, iar acest lucru il va ajuta sa se acomodeze mult mai repede si sa fie acceptat noconditionat de suporteri

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:25
Lovitură grea pentru FCSB! Roș-albaștrii au primit interdicție la transferuri din partea FIFA » Care este cauza
Lovitură grea pentru FCSB!  Roș-albaștrii au primit interdicție la transferuri din partea FIFA » Care este cauza
09:00
Fotbalul feminin umple stadionul O seară normală la Hammarby: bere, burgeri, fulare și 3.500 de oameni cântând pentru „Bajen”
Fotbalul feminin umple stadionul O seară normală la Hammarby: bere, burgeri, fulare și 3.500 de oameni cântând pentru „Bajen”
01:41
Suedia - România LIVE de la 21:45 » Primul „11” pregătit de Hagi pentru debutul în Liga Națiunilor
Suedia - România  LIVE de la 21:45 » Primul „11” pregătit de Hagi pentru debutul în Liga Națiunilor
22:35
Titular cu Suedia VIDEO. Gică Hagi a confirmat GOLAZO.ro: „E bun de joc, el va juca!”
Titular cu Suedia VIDEO. Gică Hagi a confirmat GOLAZO.ro: „E bun de joc, el va juca!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Top stiri
Reghecampf, prezentat oficial!   VIDEO.   Noul antrenor al FCSB:  „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Superliga
24.09
Reghecampf, prezentat oficial! VIDEO. Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Citește mai mult
Reghecampf, prezentat oficial! VIDEO. Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Decizie-șoc pe lista FIFA!  Vassaras  a exclus un central cu 15 ani vechime  și a ales un nume surprinzător care să-l înlocuiască
Diverse

Blocuri în loc de templu   REPORTAJ.   Aici a devenit Pele rege!  Rasunda, stadionul legendar din Stockholm care a dispărut, și povestea care l-a trimis în istorie
Liga Națiunilor

FOTO | Muntele din București, sanctuarul alpiniștilor din oraș. Cine a adus la Trapezului aventura de pe creste
B365