„A fost un cuțit în inimă” Vasile Maftei, fostul căpitan al Rapidului, dezvăluie pentru GOLAZO.ro care a fost  marele regret al lui Dinu Gheorghe
Vasile Maftei a câștigat cinci trofee cu Rapid, un campionat, trei Cupe ale României și o Supercupă. Foto: IMAGO

„A fost un cuțit în inimă” Vasile Maftei, fostul căpitan al Rapidului, dezvăluie pentru GOLAZO.ro care a fost marele regret al lui Dinu Gheorghe

  • Vasile Maftei, 44 de ani, a colaborat cu regretatul Dinu Gheorghe, la Rapid, între anii 2000-2006, și au ținut legătura până la decesul celui din urmă.
  • Fostul căpitan din Giulești a declarat, pentru GOLAZO.ro, că Dinu Gheorghe a fost foarte afectat de necalificarea Rapidului în semifinalele Cupei UEFA, ediția 2006.
  • Dinu Gheorghe a decedat pe 29 ianuarie 2025, la vârsta de 69 de ani, în timp ce se uita la televizor.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Vasile Maftei a avut o relație deosebită cu fostul conducător al celor de la Rapid, Dinu Gheorghe. Acesta a fost și motivul pentru care a acceptat cu ceva rezerve interviul, exclusiv pentru GOLAZO.ro, despre regretatul oficial din Giulești.

Fostul căpitan al Rapidului „UEFAntastic” crede că Dinu Gheorghe a fost unul dintre cei mai buni conducători pe care i-a avut fotbalul românesc după Revoluție. De numele celui din urmă se leagă multe trofee ale „vișiniilor”.

  • Campionatul câștigat - 1998/99 și 2002/03
  • Cupa României - 1997/98, 2001/02 și 2005/06
  • Supercupa României - 1999, 2002 și 2003
A murit Dinu Gheorghe Fostul președinte de la Rapid avea  69 de ani  » George Copos: „Am pierdut un mare prieten”
Citește și
A murit Dinu Gheorghe Fostul președinte de la Rapid avea 69 de ani » George Copos: „Am pierdut un mare prieten”
Citește mai mult
A murit Dinu Gheorghe Fostul președinte de la Rapid avea 69 de ani » George Copos: „Am pierdut un mare prieten”

Vasile Maftei: „A fost un cuțit în inimă”

Știu că ai avut o relație foarte bună cu regretatul Dinu Gheorghe.

Întotdeauna. Mai vorbeam și acum, din când în când. A fost o veste cumplită. Complet neașteptată. Cred că ultima dată am vorbit acum câteva săptămâni. Îmi mai oferea sfaturi. Eu am avut cele mai mari performanțe cu el conducător. N-am avut nicio ceartă sau discuție în contradictoriu cu dânsul. Am simțit că a ținut la mine.

Cum era în acea postură?

Unul dintre cei mai buni pe care i-a avut România. Calculat, impunător, care știa să se facă respectat. Cu ochi la jucători, să știi. Cunoștea foarte mult fotbal, dar poate nu scotea asta în evidență. Avea toate calitățile necesare pentru a conduce un club de fotbal. Am avut situații grele la Rapid, chiar și în perioada „UEFAntasticilor”, dar le-a gestionat întotdeauna cu eleganță. Nu e deloc ușor. A administrat bine anii aceia, împreună cu Răzvan Lucescu (n.r. – antrenor Rapid). Întotdeauna a ținut partea jucătorilor. Voia ca grupul să reușească. Deși câteodată era prins între patron și echipă. El era liantul.

„Aseară am vorbit cu el”  Mircea Lucescu, dărâmat de moartea lui  Dinu Gheorghe : „Sunt în stare de șoc” + Detalii despre operația sa la șold
Citește și
„Aseară am vorbit cu el” Mircea Lucescu, dărâmat de moartea lui Dinu Gheorghe: „Sunt în stare de șoc” + Detalii despre operația sa la șold
Citește mai mult
„Aseară am vorbit cu el” Mircea Lucescu, dărâmat de moartea lui Dinu Gheorghe : „Sunt în stare de șoc” + Detalii despre operația sa la șold

Iar Rapid, știm bine, nu e tocmai cea mai ușor de administrat echipă.

Așa e. Dar îți spun că nu au existat probleme de lot, extrafotbalistice. Tot timpul ne ținea departe de probleme. Cu siguranță că ele au existat, dar domnul Dinu Gherghe știa că noi trebuie să fim concentrați doar la fotbal. Nu am fost distrași. Așa că liniștea asta ne ajuta să ne concentrăm doar la ce aveam de făcut pe teren. Avea această calitate, de a ține totul sub control.

Știu că a suferit foarte mult după acea eliminare a Rapidului din sferturile Cupei UEFA, în fața FCSB-ului.

A suferit, așa este. L-a afectat. Punea suflet. Orice nereușită mare mai înfige un cuțit în inimă, cum se spune. Dar cred că toată suflarea rapidistă a suferit. Și noi, jucătorii, am fost distruși câteva zile și a trecut greu durerea. Am avut traume. A fost dificil să digerăm... nu înfrângerea, pentru că până la urmă nu am pierdut (n.r. – scorurile partidelor au fost 1-1 și 0-1, FCSB calificându-se grație golului marcat în deplasare), ci necalificarea. Era un moment extraordinar în istoria Rapidului. Puteam fi noi în semifinale. Multă lume spune că am fost un pic peste ei în acea dublă, dar rămâne doar numele echipei care s-a calificat.

„Dinu Gheorghe a fost un geniu”  George Copos a povestit care a fost cea mai dragă amintire a sa cu  fostul președinte al Rapidului

Vasile Maftei: „Regretul lui era că nu a mai reușit să conducă un club mare”

Ai simțit, pentru că spuneai că ați ținut legătura, că Dinu Gheorghe avea acel regret, al necalificării sau altul, mai mare?

Da, am simțit. Regretul lui era că nu a mai reușit să conducă un club mare. Oferte sigur a avut, dar de la cluburi mai mici. Acesta a fost mare său regret în ultima perioadă a vieții. Că nu a mai reintrat în circuitul acesta. Își dorea să conducă un club puternic. Mai ales că dovedise că avea capacitatea necesară. Îl simțeam că și-ar fi dorit să fie la un club cu tradiție.

Dinu Gheorghe, deși a fost conducător și la Dinamo, adevărat, o perioadă scurtă, este complet asimilat și iubit în Giulești.

Asta arată că și-a făcut treaba extraordinar la Rapid. Dacă un om pleacă la o rivală, așa cum e Dinamo, iar apoi revine, e dificil, dar a știut cum să gestioneze situația. Iar apoi a avut rezultate, iar acestea sunt cele mai importante. Iar suporterii au trecut peste. Pentru că și pe ei îi interesează asta.

Cine a fost Dinu Gheorghe Magazioner la spitalul de psihiatrie, șef al vămilor și  conducător de club : „Astra rămâne echipa mea de suflet”
Citește și
Cine a fost Dinu Gheorghe Magazioner la spitalul de psihiatrie, șef al vămilor și conducător de club: „Astra rămâne echipa mea de suflet”
Citește mai mult
Cine a fost Dinu Gheorghe Magazioner la spitalul de psihiatrie, șef al vămilor și conducător de club : „Astra rămâne echipa mea de suflet”

Crezi că se aștepta ca domnul Șucu să se gândească la el, atunci când a preluat Rapid?

Nu știu, sincer să fiu. Nu am vorbit niciodată despre asta cu domnul Dinu Gheorghe, în mod direct. Însă ce-ți pot spune e faptul că uneori ar fi vrut ca Rapid să-și mai amintească de el. Știu că a rămas destul de apropiat cu domnul Copos. Sigur mai avea lucruri de oferit, chiar și Rapidului.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE George Simion are datorii de peste 12 milioane de lei. „Sunt către persoane apropiate de Maricel Păcuraru și Realitatea TV”, a explicat liderul AUR pentru Snoop

Știri ultima oră
16:54
Prima reacție a lui MM Mihai Stoica, mesaj de adio după despărțirea de FCSB » Ce a spus despre Becali
Prima reacție a lui MM  Mihai Stoica, mesaj de adio după despărțirea de FCSB » Ce a spus despre Becali
16:18
„Terminăm bâlciul” Gigi Becali a dezvăluit discuția cu Mihai Stoica, după demisia de la FCSB: „Vreau să-mi promiți un lucru!”
„Terminăm bâlciul” Gigi Becali a dezvăluit discuția cu Mihai Stoica, după demisia de la FCSB: „Vreau să-mi promiți un lucru!”
15:55
Răsturnare de situație la FCSB Anunț modificat, după amenințarea cu boicotul a Peluzei Nord
Răsturnare de situație la FCSB Anunț modificat, după amenințarea cu boicotul a Peluzei Nord
15:07
Dan Udrea MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Dan Udrea MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

George Simion anunță protest fața PMB, după ce Primăria a refuzat avizarea unei manifestații. Liderul AUR îl acuză pe Ciprian Ciucu de atac la libertatea adunărilor publice
B365
09:00