VIDEO La US Open miroase „ca în sufrageria lui Snoop Dogg” - Mărturiile jucătorilor

VIDEO La US Open miroase „ca în sufrageria lui Snoop Dogg” - Mărturiile jucătorilor

Jucătorii s-au plâns de-a lungul timpului de mirosurile de la US Open, iar ediția din acest an nu face excepție. Maria Sakkari, Marketa Vondrousova și Alexander Zverev au vorbit la conferința de presă despre un miros care a ieșit în evidență anul acesta la Flushing Meadows.

Alexander ZverevFoto: Christof STACHE / AFP / Profimedia

La US Open „miroase peste tot a marijuana”

Finalist la US Open în 2020, Alexander Zverev a afirmat că pe Terenul 17, aflat la marginea complexului din New York, este un miros foarte puternic de marijuana.

„Este peste tot, literalmente pretutindeni. Terenul 17, cu siguranță, miroase ca sufrageria lui Snoop Dogg. Doamne, pe tot terenul miroase a marijuana” - Alexander Zverev.

Alexander Zverev (favorit 12) va juca joi chiar pe Terenul 17, în turul al doilea, împotriva germanului Daniel Altmaier (53 ATP).

Maria Sakkari a fost eliminată încă din runda inaugurală de la US Open 2023, iar sportiva din Grecia a explicat cât de deranjant este mirosul.

„Mirosul, doamne, cred că vine din parc. Nu prea te gândești la asta, pentru că îți pasă doar să câștigi meciul. Nu i-am dat atenție. Uneori miroase a mâncare, uneori a țigări, iar alteori a marijuana. Nu este ceva ce putem controla, pentru că jucăm într-un spațiu deschis. Este un parc în spatele complexului. Oamenii pot să facă orice vor” - Maria Sakkari.

Și Marketa Vondrousova, campioana de la Wimbledon, a vorbit despre miros: „Da, am simțit și eu azi, pe Terenul 17, am simțit când ne încălzeam pentru meci. Nu la fel de mult în timpul meciului, dar i-am spus antrenorului că miroase”.

Anul trecut, în timpul meciului din turul al doilea, Nick Kyrgios s-a plâns arbitrului de scaun de mirosul deranjant „de marijuana” de pe arena Louis Armstrong, care i-ar fi cauzat un oarecare disconfort respirator.

Consumul de marijuana a fost legalizat în New York din 2021, dar fumatul de orice fel este interzis în complexul de la Flushing Meadows.

US Open 2023 are loc în perioada 28 august - 10 septembrie, iar cele mai importante meciuri de la Flushing Meadows vor fi zi de zi pe HotNews.ro. Campionii en-titre sunt Carlos Alcaraz și Iga Swiatek.

>> Patricia Țig, meci de gală pe Arthur Ashe - Când va juca în turul doi la US Open 2023

>> Sorana Cîrstea, duel cu una dintre marile favorite în turul trei la US Open

>> VIDEO US Open 2023 - Finalistul de anul trecut, eliminat de locul 67 mondial în turul al doilea

>> VIDEO Două câștigătoare de Grand Slam, eliminate în turul doi la US Open 2023

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:48
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
Situația e critică la CFR Datorii de aproape 41 de milioane de euro în tabelul preliminar al insolvenței. Cine plătește nota?
23:47
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”
„Meciul cu FCSB a lăsat urme” Ce l-a nemulțumit pe Daniel Pancu după remiza cu Corvinul: „A fost aproape imposibil”
00:11
Giuleștenii, mulțumiți de egal! Jucătorii Rapidului surprind după remiza cu Corvinul: „Am făcut un meci bun”
Giuleștenii, mulțumiți de egal! Jucătorii Rapidului surprind după remiza cu Corvinul: „Am făcut un meci bun”
23:31
Yamal rupe tăcerea Prima reacție după ce a pierdut Balonul de Aur. A refuzat să rostească numele lui Harry Kane
Yamal rupe tăcerea Prima reacție după ce a pierdut Balonul de Aur. A refuzat să rostească numele lui Harry Kane
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Top stiri
Se strânge lațul pentru FCSB!  FRF va deschide  procedură disciplinară  dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Superliga
27.10
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Citește mai mult
Se strânge lațul pentru FCSB! FRF va deschide procedură disciplinară dacă LPF nu va lua măsuri sau nu va face o sesizare pentru rasismul din derby
Mbappe, cenzurat în China!   FOTO.  Dispare de la TV, iar  numele său a fost înlocuit  în topul Balonului de Aur. Ce a declanșat scandalul și reacția starului
Campionate

Camerele au surprins totul!   FOTO+VIDEO.  Ce au făcut  Mbappe și Yamal  în momentul în care Kane a primit Balonul de Aur

FOTO | "Ninge azi în București" - inacceptabila veste meteo primită de un bucureștean de la telefonul său deștept. Ce spune  prognoza oficială pentru Capitală
B365