VIDEO Senzația momentului din tenisul feminin s-a oprit în optimi la Australian Open 2023

VIDEO Senzația momentului din tenisul feminin s-a oprit în optimi la Australian Open 2023

Linda Fruhvirtova era cea mai tânără jucătoare (17 ani) rămasă pe tabloul de simplu de la Australian Open, dar cehoaica a fost eliminată în optimi de Donna Vekic.

Linda FruhvirtovaFoto: WILLIAM WEST / AFP / Profimedia

Linda Fruhvirtova, învinsă de Donna Vekic la Australian Open

Jucătoare mult mai experimentată, croata Vekic (26 ani, 64 WTA) a trecut de Fruhvirtova (82 WTA) după două ore și opt minute de joc, scor 6-2, 1-6, 6-3.

Jucătoarea din Cehia a pierdut primul set, dar a revenit spectaculos, și-a adjudecat setul secund și a condus cu break în decisiv (2-1). Linda a pierdut însă din turație și a mai câștigat un singur game până la finalul meciului.

Linda se antrenează la Academia lui Patrick Mouratoglou, iar tehnicianul francez a spus în mai multe rânduri despre Fruhvirtova că va fi una dintre cele mai bune jucătoare din lume.

Rezumatul partidei dintre Donna Vekic și Linda Fruhvirtova

Sursă video: Eurosport

De știut:

  • Donna Vekic o va întâlni în sferturi pe Aryna Sabalenka, a cincea favorită a Grand Slamului de la Melbourne.
  • Grație parcursului de la Australian Open, Fruhvirtova va urca 31 de poziții în clasamentul WTA, până pe locul 51 (cea mai bună clasare a carierei). Și Vekic va înregistra un salt impresionant în ierarhia mondială, aflându-se în acest moment pe locul 34.

Australian Open 2023 are loc în perioada 16-29 ianuarie. Campionii en-titre sunt Ashleigh Barty (retrasă între timp din sportul de performanță) și Rafael Nadal (eliminat în turul al doilea).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:36
Silviu Tudor Samuilă Neașteptatul lot al lui Hagi
Silviu Tudor Samuilă Neașteptatul lot al lui Hagi
15:10
Hagi, la Marseille? Cum ar putea ajunge Ianis în Ligue 1 + suma pe care o poate oferi echipa din Franța
Hagi, la Marseille? Cum ar putea ajunge Ianis în Ligue 1 + suma pe care o poate oferi echipa din Franța
12:18
S-a săturat de celebritate Vedeta de la CM 2026 nu mai vrea să fie în lumina reflectoarelor + refuză contractele cu branduri de tutun, alcool sau jocuri de noroc
S-a săturat de celebritate Vedeta de la CM 2026 nu mai vrea să fie în lumina reflectoarelor + refuză contractele cu branduri de tutun, alcool sau jocuri de noroc
13:01
„Bosnia e totul pentru mine” 16 dintre adversarii de azi ai „tricolorilor” s-au născut în alte țări!
„Bosnia e totul pentru mine” 16 dintre adversarii de azi ai „tricolorilor”  s-au născut în alte țări!
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Top stiri
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră
B365
27.09
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră
Citește mai mult
FOTO | Secretele ascunse în pereții Vilei Steinebach din Cotroceni, reședința Principelui Nicolae. O dragoste interzisă, străjuită de dantelărie de piatră