Gabriela Talabă Lee și-a asigurat prezența în ultimul tur al calificărilor turneului de categorie „WTA 500” de la Charleston după victoria în fața lui Ellie Douglas (371 WTA).
Sportiva de pe locul 257 WTA a învins-o pe americanca Douglas în două seturi, scor 7-6 (5), 6-4. Partida a durat o oră și 44 de minute.
Pentru un loc pe tabloul principal al turneului de la Charleston, Talabă va evolua contra lui Coco Vandeweghe (167 WTA).
Gabriela Talabă Lee nu este singura sportivă din România care participă la această ediție a turneului de la Charleston, SUA. În primul tur vor evolua Irina Begu (vs. Xinyu Wang, locul 87 WTA) și Gabriela Ruse (vs. Hailey Baptiste, locul 122 WTA).
Charleston Open are loc în acest an în perioada 4-10 aprilie, pe zgură, având premii totale în valoare de 888.636 de dolari.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro