Cristian Geambașu Între erudiția lui Liiceanu și luciditatea lui Chipciu

• Nu este vorba acum despre cât ai fi de deștept ori despre cât sunt mai deștepți alții decât tine.
• Este vorba despre câtă înțelepciune permiți creierului tău să aibă și despre cât ești în stare să judeci cu capul tău, fără să pleci după fentă.
• Că suntem încă la fotbal, deși, sincer, nu prea ne stă capul la fotbal zilele astea. 

Ni s-a urât cu binele?

Dacă ar fi timpul să ne permitem luxul să premiem cele mai bune declarații, exclamația „Români, chiar ni s-a urât cu binele?!” a lui Alex Chipciu din interviul acordat GOLAZO.ro este cam peste tot ce s-a scris și s-a spus în ultima vreme pe subiectul alegerilor prezidențiale.

Între „Trăim la o răscruce și dacă nu alegem cum trebuie, ne vom destrăma ca nație”, titlul articolului filozofului Gabriel Liiceanu, și apelul fotbalistului Alex Chipciu - „După multă vreme, și o spun fără nicio exagerare, simt frică, simt teamă, anxietate. (...) Cum s-a ajuns să nu mai distingem adevărul de manipulare?”, aleg vorbele fotbalistului.

Și nu din populism de sorginte elitistă, ca să zic așa, ci pentru că mesajul lui este direct, simplu, uman, profund și emoționant.

Înțelegere înainte de înjurături

Între erudiția domnului Liiceanu și adresarea lucidă a lui Alex Chipciu, merg pe mâna celui de-al doilea. Mesajul lui Alex se poate duce mai degrabă către „masele largi populare” (sintagma folosită de comuniști atunci când se adresau poporului) decât îngrijorarea cetățenească legitimă a filozofului.

Poate că poporul de microbiști și colegii de breaslă ai lui Chipciu vor avea răbdare să-l înțeleagă înainte să îl înjure.

Apel către lichele

Apropo de Gabriel Liiceanu, discipolul lui Constantin Noica, cunoscut filozof român și mai puțin cunoscut microbist român ascultător fidel al emisiuni radio „Fotbal minut cu minut”.

La începutul anilor ‘90, celebrul „Apel către lichele” (un îndemn către nomenclaturiști și profitorii regimului ceaușisto-comunist să facă un pas înapoi și să lase societatea să respire alt aer) al lui Liiceanu a făcut epocă printre intelectuali, dar nu a avut niciun efect la grosul populației.

În așa numita „Duminică a orbului” din 20 mai 1990, românii votau Ion Iliescu cu o majoritate de peste 85% la o participare la vot de 86%! Iar securiștii puneau stăpânire pe toate marile afaceri ale țării.

Ei, na!

Ca oameni legați de fenomenul sportiv, Chipciu direct, ca fotbalist, eu, ca ziarist sportiv, dumneavoastră ca cititori de presă sportivă, nu ar trebui să avem motive de îngrijorare cu un Călin Georgescu președinte.

Păi, nu? El pe un cal alb, la propriu. Deci dezvoltarea echitației în România. El înotând în ape înghețate, deci pledoarie pentru natație în condiții extreme, el alergând, mesaj pentru revigorarea atletismului, unde sunteți voi Lia Manoliu și Iolanda Balaș?

Și tirul, să nu uităm tirul cu automate AKM din taberele legionare. Acolo, la tras cu pușca vom fi negreșit iar campioni mondiali. El, Călin, rulând într-un clip electoral imagini cu Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi și replicând „Ei, na!” la întrebarea de ce a făcut-o dacă nu avea acceptul celor în cauză sau al familiilor acestora.

Ei, na!, adică ne împiedicăm de atâta lucru într-o Românie viitoare în care ce-i al tău e și al lui și ce-i al lui e numai al lui?

Breaking news. Decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale resetează totul, fără să schimbe preocuparea pentru tipul de viitor pe care îl dorim a oamenilor cu capul pe umeri, ca Alex Chipciu.

Dincolo de influențele străine ostile (hai să o spunem, rusești), comedia tragică în care urma să fie târâtă țara a developat o puternică influență a unui anumit tip de subcultură agresivă a unei părți importante a compatrioților noștri.

Iar aici nu doar Tik-tok-ul este de vină. Nici meciurile slabe din prima ligă fotbalistică. Ce ziceți în schimb de puzderia de reclame la casele de pariuri? Ele ne educă, ne pregătesc pentru viață?