"Alergarea mi-a schimbat viata"

Mi-ar placea sa ma prezint: inginer intre doua varste, sau in plina maturitate, isi incepe marturisirea Viorel Ghita (alias Grizon)intr-un interviu acordat site-ului www.maraton.info.ro. Stiu insa ca tinerii numesc batran pe oricine a trecut de 50 de ani. Eu am 53. In plus sunt bunic.

Principala mea calitate cred ca este faptul ca pot sa-mi privesc propria persoana cu oarecare detasare si umor. Adica recunosc sincer ca nu sunt cel mai destept si cel mai frumos om din lume. Nu ma mai contraziceti ca nu sunt.

Cu treisprezece ani in urma, cand am descoperit intr-un ziar un club de jogging, tocmai ma lasasem de fumat (de la 2 pachete/zi timp de 22 de ani), aveam cam 10 Kg mai mult ca acum si o conditie fizica aproape de zero (in ciuda unui trecut indepartat in arte martiale). Si abia implinisem fix 40 de anisori.

Intr-o dimineata m-am trezit imbracat in chiloti de sport in parcul IOR-Titan, intr-un grup de alergatori de la club, care tropaiau pe loc de energie si nerabdare. Nu cunosteam pe nimeni. La un semn au plecat toti ca din pusca, condusi de Dl. Taina, un nume cunoscut printre veterani (avea atunci 61 de ani). Eu, dupa ei... primii 200 de metri. Distanta dintre mine si pluton crescand rapid si implacabil, eu gafaind-horcaind, cu inima batand sa-mi sara din stomac si ochii incetosati de transpiratie si lacrimi, m-am oprit si mi-am zis: ''Duca-se! Nu-i de mine! Fiecare cu ce poate...’’

Apoi m-am intors si am plecat spre locul unde parcasem masina. Cineva din pluton a observat miscarea, s-a oprit, s-a intors dupa mine si a inceput sa ma dascaleasca: "Jogging-ul nu este numai alergare. Sambata ai voie sa si mergi. Ai noroc, azi e sambata".

Vestea asta m-a inseninat. Am inceput sa merg agale alaturi de el, admirand ratele de pe lac. Peste vreo 3-4 minute si-a luat seama si m-a apostrofat: ,,Las-o dracu' dom inginer... n-am venit la plimbare... am mers destul... hai sa mai si alergam...” si tot asa, ba mers, ba alergat, pana am terminat turul lacului (cam 3,2 Km).

Si uite asa, cele mai mari doua satisfactii pe care mi le-a oferit pana acum obiceiul vicios de a alerga au fost: odata atunci cand cu primul tur de lac, si a doua, unsprezece ani mai tarziu, cand am terminat, totusi, primul meu maraton, Sighisoara-Medias 2006.

Daca omul acela n-ar fi intors atunci ochii spre mine si inima lui nu s-ar fi incalzit putin, viata mea ar fi avut un cu totul alt curs (pe vremea aceea lucram in stresul santierelor, eram suprapondral, nu-mi era de loc frica de alcool si aveam in fatza un viitor stralucit de chefliu-obez, viitor impodobit cu trei numere crescatoare de la an la an: valorile tensiunii, glicemiei si colesterolului (viitorul meu de atunci este azi prezentul majoritatii colegilor mei de generatie care inghit in fiecare zi mai multe medicamente decat iau eu energizante Sponser intr-o saptamana).

I: Cand ai inceput sa alergi? Ce te-a determinat sa dedici timp acestei activitati?

Grizon: Absolut banal. Am inceput sa alerg dupa ce m-am lasat de fumat si am inceput sa ma ingras. Am fost chiar surprins cand alergarea a devenit o pasiune si o necesitate as spune organica. Daca trec doua zile fara sa alerg mi se pare ca au trecut doua saptamani. E aproape de o patologie a spiritului, de un drog.

Grizon in alergare Foto: www.maraton.info.ro

Grizon: Paradoxal, tot lecturile despre orient si arte martiale. In Japonia se spune ca o arta martiala este o lupta cu tine insuti. Daca vei castiga aceasta lupta, vei putea, eventual, sa-ti invingi si adversarii.

Ei bine, am constatat pe propria piele ca alergarea pe distante lungi este cu adevarat o lupta cu tine insuti. In timp ce la orice sala poti sa mimezi exercitiile, pe stadion sau in parc ori alergi ori mergi. Diferenta e foarte mare si n-ai cum sa mimezi alergatul.

I: De ce ai ales in mod particular maratonul?

Grizon: N-am ales eu maratonul. Maratonul m-a ales pe mine. Din ziua cand am reusit sa alerg 10 km dintr-o bucata n-am mai vazut in fata ochilor decat cuvantul "maraton". Fusesem ales. Tot ce mi-a mai ramas de facut a fost sa ma antrenez si sa-l termin pe primul. Dar a durat cativa ani. Si un rusinos abandon la km 30 al unui maraton al Bucurestiului prin 2004. Cu atat mai mare a fost satisfactia cand l-am rezolvat pe primul.

I: Cum ti-a schimbat viata faptul ca dedici o buna parte din timp antrenamentelor de alergare?

Grizon: De necrezut cat iti schimba viata o pasiune si mai ales alergarea, mare consumatoare de timp. M-am desprins atat de mult de vechiul meu stil de viata (nu uitati ca am fumat pana la 40 de ani) incat acum nu-mi vine sa cred cand ii vad pe prietenii mei stand linistiti acasa la TV sau “odihnindu-se” dupa o zi de serviciu, cand afara e o vreme tocmai buna pentru antrenament.

I: Esti sprijinit de cei din jur in privinta acestei pasiuni?

Grizon: Bineinteles, in masura in care ei sunt convinsi ca nu trebuie sa te pui cu nebunul. Prietenii in schimb fac nesfarsite exercitii de umor pe seama mea, dar nu ma supar pe ei. Fac si ei ce pot.

I: Consideri ca varsta este un impediment?

Grizon: Nu am “decat” 15 ani mai mult decat Constantina Dita Tomescu, campioana olimpica la maraton. Iar daca ea a avut curajul sa concureze in primul esalon al marii performante la 38 de ani, pot si eu sa alerg maratonul in ultimul esalon lipsit de performanta, unde amatorii alearga de placere.

I: Ce inseamna pentru tine maratonul? Cum “traiesti” cursele?

Grizon: Maratonul este pentru mine ceea ce este pentru toata lumea. O batalie. Daca l-ai terminat, ai castigat-o. Daca ti-ai imbunatatit recordul personal, ai mai castigat-o odata. Daca ai prins o pozitie buna la categoria de varsta, iar ai castigat. E o singura batalie pe care poti s-o castigi de mai multe ori. E drept ca te si solicita foarte mult. Nu atat cursa pe care in cateva ore o termini si scapi, ci lunile de antrenament dinainte. Din pacate la nivelul meu maratonul dureaza foarte mult. Am timp sa ma gandesc la o multime de lucruri. Pe unele portiuni, cand imi e mai greu, folosesc o mantra sau o formula de autosugestie ca sa mai uit de durere.

I: Ce aspecte pozitive a adus in viata ta alergarea? Dar negative?

Grizon: Pai dupa serviciu imi aranjez echipamentul si plec la antrenament. A doua zi, daca nu alerg, imi oblojesc locurile dureroase, mai caut pe net ceva despre alergare, mai scriu ceva pe forum, mai citesc o carte. A treia zi iar alerg. Si tot asa. Cel mai important aspect pozitiv este ca nu am timp sa ma gandesc si sa ma vait cum mai trece timpul si cum mai imbatranesc, lucru pe care il fac (cu un soi de masochism) mai toti colegii mei de generatie. Si pe urma pare destul de deplasat sa te gandesti: azi am alergat 15 km. Peste trei luni alerg maratonul. Vai, cum mai imbatranesc!

Aspecte negative? Da, si dureroase. M-am cam rupt de vechii prieteni. Nu-mi pot stabili un program comun cu ei si nici macar subiecte de interes comun. Nu te poti duce cu prietenii la un restaurant sau in vizite cu familia sambata seara, iar duminica dimineata sa te intalnesti la ora 8 in parc cu baietii la o partida de 15 km.

Prietenii vechi cu care mai fac schimb de carti sau de barfe nici nu vor sa auda de marci de pantofi de sport, energizante sau trasee de antrenament, in schimb discuta despre noile medicamente contra diabetului sau hipertensiunii, despre soiuri de vin, baruri noi, sau despre condimente pentru gratar. Ce sa mai vorbim, stiti cum e. Cand prietenii aud ca ai fost la un concurs te intreaba: Ai castigat vreun premiu? Cum, nu te-ai dus sa castigi? Pai de ce te-ai mai dus? Indraznesc insa sa spun ca mi-am facut noi prieteni in aceasta mica lume a alergatorilor de distante lungi din Romania.

Varianta integrala a interviului e disponibila pe site-ulclubului de alergareRo Club Maraton.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro