Superliga

„Incredibil! Avea cancer și nu i-a zis” Chipciu, revoltat de neglijența medicului din Brăila care i-a tratat tatăl: „Aș fi făcut orice…”

Publicat: 27.06.2025, ora 21:48

Actualizat: 27.06.2025, ora 21:57

Alexandru Chipciu (36 de ani) a dezvăluit la podcastul TOP LEVEL cum a fost tratat tatăl său, decedat în 2017 după o luptă dură cu cancerul, de un medic din Brăila.

Chipciu compară sistemul medical din România cu cel din Belgia, unde tatăl a fost tratat în perioadă în care el juca pentru Anderlecht.

Chipciu, revoltat de neglijența medicului din Brăila care i-a tratat pe tatăl: „Incredibil! Avea cancer și nu i-a zis”

Ai trăit și momente complicate. Ai menționat mai devreme decesul tatălui tău. Aș vrea să te întreb despre experiența ta cu sistemul medical din Belgia. Am înțeles că a fost ceva care te-a surprins incredibil, pozitiv – cum tratează acolo statul pacienții în situații dificile. Dacă ar fi să faci o comparație Belgia - România, bănuiesc că aici ar fi cea mai mare diferență, nu?

Aici ar fi 1 și acolo … 10 ori 100! În Belgia, tata a beneficiat de asigurarea mea socială, care costa 30 de dolari – nu știu de ce dolari, în Belgia se plătește în euro... Dar, cu asigurarea asta de 30 de dolari, a beneficiat de tot tratamentul, care a fost 200.000 de euro.

El nefiind asigurat acolo. Tu erai.

Da, eu eram asigurat. După ce a murit în Belgia, în spital, am plătit externarea și înmormântarea, am primit o factură de vreo 3.000–4.000 de euro. Dar țin minte că tata, în timp ce făcea tratament în Belgia, se întorcea și acasă, la Brăila. Și tratamentele pe care le făcea tata acolo, imunoterapie și o terapie țintită cu pastile, nu existau în România. Erau în plan să vină, dar trebuia să stai 6 luni sau ceva… Iar doctorița de la Brăila îi cerea informații despre cum se simte când ia pastilele din Belgia… Era clar o diferență colosală între tratamentul care se făcea acolo și tratamentul din România. Și alt lucru ce m-a surprins, negativ, clar… Atunci, la momentul ăla, am fost nervos și am vrut să mă duc să fac niște lucruri despre doctorul care s-a ocupat de tata la Brăila, să scot la iveală lucrurile astea… Dar mama mi-a zis „lasă-l, mamă, că…”. În fine, nici nu știu dacă mai trăiește, că era în vârstă la momentul ăla.

Șpagă, ca să fim direcți, sau altceva?

Nu șpagă. Ideea e că tata și-a scos o aluniță. Avea cancer de piele și el n-a știut! Avea o aluniță pe care o tot freca, spunea că iar se rupe. A stat ceva timp, era deja avansată treaba, dar apoi când s-a dus la Brăila să o scoată, el a scos alunița ca și cum era una oarecare. E, doctorul ăla care s-a ocupat de el, n-a anunțat pe nimeni! El a avut dosarul în mână, a văzut că e melanom în stadii avansate, cel mai grav cancer, cel mai agresiv dintre toate posibile și n-a anunțat pe nimeni! Deci el n-a spus „băi, cutărică, vino că ai cancer de piele”. Nu l-a anunțat nici pe tata, nici pe nimeni din rudele apropiate - mama, eu, sora, neamuri. Cei din Belgia mi-au zis „cum adică n-a fost anunțat?!”. „Păi, zic, n-a anunțat pe nimeni!”. „Doamne ferește. Trebuie să-l anunți pe el. Dacă nu-l găsești, pe soție. Are, n-are. Prieteni, copii, bunici. Nu există să nu anunți omul, e imposibil să nu dai de el”. E, omul ăsta (n.r. medicul) n-a făcut nimic, probabil pentru el a fost doar un dosar …

Și ulterior te-ai dus să vorbești cu el?

Nu, nu m-am dus să vorbesc cu el.

Dar ai simțit impulsul ăsta, să te războiești cu cineva.

Da. La momentul ăla, clar voiam să dau vina pe oricine. Cumva, și față de tata am avut frustrarea asta, pentru că n-a fost el conștient să se ducă să-și ia analizele… Și acum mi-a rămas asta, mă enervează dacă cineva din familie nu face lucrurile care țin de el, să se intereseze, să facă ce trebuie. Mă inflamează. Dar nu i-am reproșat nimic. Deci, da, și față de tata am avut… Mă rog, la început, pentru că după aceea, cât timp a luptat, nu i-am mai reproșat deloc.

Că n-a fost atent cu el.

Că n-a fost atent și că nu s-a dus să-și ia rezultatul. Acum, mă gândesc că am greșit, că trebuia să fac treaba asta (n.r. să expună public neglijența medicului), pentru a nu se mai întâmpla și cu altcineva. Că tot vorbeam de România și că unii o duc bine, iar alții o duc rău. Sistemul medical, ca și multe alte lucruri, e la pământ! Cine are șansa să meargă afară să beneficieze de tratamente? Câți bani trebuie să dai, câtă șpagă trebuie să dai … E colosal! Dar avem de muncit și sper să se schimbe ceva.

Dacă – Doamne ferește – ai avea tu o problemă medicală serioasă, ai alege sistemul medical din România, ai avea încredere, sau n-ai avea încredere?

Depinde. Prima operație a tatei a fost la Fundeni, în România, și a fost făcută de un doctor extraordinar – nu-i mai știu numele acum, dar a fost excelent, fabulos! Deci e clar că există pricepere și în România. Doar că trebuie să aștepți. Și-atunci prin relații am reușit să … Ceea ce nu e normal și n-a fost corect la momentul ăla, dar în situația mea, care era disperată atunci, aș fi făcut orice ca să fie operat cât mai repede. Și prin telefoane și … cum se face în România.