„FRF să caute antrenor”  Panduru crede că  Iordănescu  nu mai poate da înapoi: „Cum justifici dacă rămâi?”
Basarab Panduru Foto:Imago

„FRF să caute antrenor” Panduru crede că Iordănescu nu mai poate da înapoi: „Cum justifici dacă rămâi?”

• Basarab Panduru (53 de ani), fost internațional român, și-a exprimat părerea cu privire la situația lui Edward Iordănescu (46 de ani), selecționerul care a condus România la EURO 2024.
• Contractul lui Iordănescu cu Federația a expirat imediat după Campionatul European din Germania, iar acesta nu a dat semne că ar mai dori să semneze o nouă înțelegere.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Deși acum câteva zile declara că Edi Iordănescu ar fi selecționerul ideal pentru România, Basarab Panduru și-a schimbat părerea imediat după ce fostul selecționer a spus că familia este mult mai importantă.

Basarab Panduru: „FRF trebuie să caute antrenor”

Fostul internațional român a ascultat cu atenție ce a spus Edward Iordănescu la sosirea în România după eliminarea de la EURO și este de părere că FRF trebuie deja să caute un alt selecționer.

„Dacă Edi spune că e mai importantă familia, și are dreptate, atunci e clară decizia. În momentul în care zici asta, FRF ar trebui să caute deja antrenor. Probabil că FRF așteaptă să i se întoarcă favorul, pentru că nu l-a dat afară după ce a retrogradat din Liga B în Nations League.

În septembrie avem primul meci. Dacă rămâi, cum justifici? Adică familia are nevoie de tine acum, dar nu mai are în septembrie? Acum nu mai cred nimic. Când familia are nevoie de tine, trebuie să stai lângă familie. Altfel nu poți justifica să rămâi. Poate vrea să plece acum ca să plângem după el dacă ratăm Mondialul și să-l aducem înapoi pentru Euro”, a spus Basarab Panduru la Prima Sport.

În urmă cu câteva zile Panduru declara că Edi Iordănescu ar fi selecționerul ideal pentru națioanala României și îl vedea pe acesta capabil să obțină și alte performanțe notabile alături de „tricolori”.

Dacă mergem cu Edi Iordănescu, probabil că avem o speranţă. Mi s-a părut că este un grup în care toată lumea ştie ce trebuie să facă. Basarab Panduru la Prima Sport pe 2 iulie

Boloni poate fi o variantă pentru națională

Întrebat despre posibilitatea de a prelua funcția lui Edward Iordănescu la conducerea naționalei României, Boloni a evitat să ofere un răspuns direct, dar a subliniat că are discuții regulate cu oficialii Federației Române de Fotbal și că nu există ranchiună între ei.

• Tehnicianul ar fi putut antrena echipa națională a României în locul lui Edi Iordănescu, dacă ar fi acceptat oferta FRF din ianuarie 2022.
• În acea perioadă, Boloni a decis să nu accepte oferta FRF după două săptămâni de negocieri, motivând că nu e de acord cu condițiile impuse.
• Oficialii federației i-au propus lui Boloni să îndeplinească obiectivul intermediar de a termina pe primul loc în grupa din Liga Națiunilor, însă acesta a respins cerința.
Este ceva ipotetic și nu cred că este sănătos să vorbim despre asta acum (n.r. - înlocuirea lui Edi Iordănescu). Eu tot timpul discut cu cei de la FRF și ne transmitem mesaje, nu este război între noi. Suntem oameni cât se poate de civilizați Ladislau Boloni

Boloni a fost selecționerul României între 1 iulie 2000 și 20 iunie 2001, când a demisionat pentru a prelua conducerea echipei Sporting Lisabona.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Alertă în spațiul aerian european: Alte șapte avioane de linie, vizate azi de amenințări cu bombă în mai multe state. Un avion a aterizat de urgență în România

Știri ultima oră
16:07
„M-a pus la punct” Prunea a reacționat după ce a fost pedepsit de UEFA: „Trebuie să fiu extrem de atent”

15:30
Petrolul, în pericol! „Lupii”, îngrijorați la tribunal: „Este ultima zi. Altfel, se ajunge la depunctare”

15:08
Controversele „zeului” Ronaldo Cele mai mari scandaluri de la naționala Portugaliei care l-au avut în prim-plan pe CR7

15:11
Cristian Geambașu Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Top stiri
Ultimele rămășițe  Imagini spectaculoase din aer cu  șantierul din Ștefan cel Mare!  Ce a mai rămas din fosta arenă Dinamo + când va începe noua construcție
Superliga
04.11

Citește mai mult

„Da, Șucu e cu Zelenski, ești nebun?”  Răzvan Raț a răbufnit după  acuzațiile lui Gigi Becali:  „Câtă cretinătate”
Campionate
03.11

Liga Campionilor  Interul lui Chivu  a făcut spectacol cu Feyenoord  + PSG a demolat-o pe Villarreal
Liga Campionilor

Scrisoarea unei bucureștence către primarul Ciprian Ciucu: "Care sunt opțiunile de transport către Pipera? Am încercat tot!" Dimitrie Pompeiu, sinonim urban pentru Iad
B365
08:29