Silviu Tudor Samuilă Burleanu 2014 – Georgescu 2024

• Fotbalul românesc a trăit un „moment Georgescu” acum zece ani. Nu vă grăbiți să aruncați cu pietre.

Nu cred că Răzvan Burleanu este sau a fost vreodata preocupat de informațiile din apă, nanocipurile din Pepsi, ori că ar fi altceva decât un pro-european echilibrat. Poate prea echilibrat.

Există totuși câteva elemente care leagă microuniversul ăsta fotbalistic al nostru și macrouniversul alegerilor prezidențiale.

Cine era Răzvan Burleanu înainte de martie 2014? Nimeni nu știa la vremea respectivă. Ne-am informat ulterior. Părea candidatul fără partid, fără votanți, fără trecut cooperativist și fără un spate asigurat.

E drept că, spre diferență de sexagenarul Georgescu, Burleanu nici nu împlinise 30 de ani, iar vârsta te făcea să crezi că nu are cum să fie un om al sistemului.

Îmi aduc aminte cum, asemenea lui Georgescu, a primit foarte puțin spațiu de emisie în media mainstream, iar atunci când își făcea apariția la televiziuni, era mai degrabă luat peste picior. Aici vârsta îl dezavantaja, pentru că e mai ușor pentru orice moderator să privească de sus un personaj tânăr care spune bazaconii antisistem, decât să-l iei în derâdere pe un debitator de enormități de 62 de ani.

Doar Mihai Tatulici i-a cerut lui M.G. să-și ia pastilele, când acesta l-a anunțat că va câștiga alegerile, veteranul om de presă având avantajul celor 14 ani în plus.

Câți țineți minte cum suna discursul lui Burleanu din campania electorală din 2014? Părea un Hercule gata să decapiteze hidra. Îl luase la țintă înspecial pe Gică Popescu despre al cărui proces discuta neîncetat, și în termeni amenințători, fostul căpitan al naționalei fiind la acea vreme marele favorit la câștigarea alegerilor FRF.

Aici diferă de Georgescu, a cărui retorică este aparent blândă, orientată spre iubirea de semeni și comuniunea cu natura. Subtextul însă îți zbârlește pielea.

Unde se face însă principala punte de legătură între Burleanu - FRF 2014 și Georgescu - România 2024 este în noianul de promisiuni populiste irealizabile.

Nu știu câți dintre alegătorii aflați la Casa Fotbalului în urmă cu un deceniu l-au votat pe R.B. din convingerea că sosise vremea schimbării, câți au făcut-o la ordin și câți chiar i-au citit acea broșură intitulată „Mingea e la tine. Fă-o să conteze”, dar haideți să vă reamintesc câteva dintre angajamentele din acel moment.

1. Un președinte care să aibă cel mult două mandate.
2. Un Comitet Executiv care să includă, pe lângă clasicii reprezentați ai diferitelor eșaloane și tipuri fotbalistice și reprezentanți ai suporterilor
3. Antrenori germani la absolut toate naționalele României.
4. Centre de excelență prin toată țara care să producă fotbaliști în sistem Clairefontaine.
5. România să devină țară de export, nu de import al fotbaliștilor.
6. Președintele CCA să fie votat democratic, de arbitri.

S-a ales praful de toate. De ce? Pentru că până și într-un microunivers precum fotbalul, în care odată votat, președintele pare atotputernic, nu ai cum să te bați cu sistemul.

Nu poți să superi UEFA și FIFA ori afliliații, inventând tu un C.Ex cu șefi de galerie în el, nu ai cum să te pui cu breasla antrenorilor români, eliminându-i de tot de la naționale, să îți pui CCA în cap doar pentru că ți s-a arătat ție că ar fi bine ca președinții să fie votați democratic și lista poate continua.

Georgescu, candidat independent, fără un partid în spate, fără garanția unei majorități guvernamentale, implicit a sprijinului parlamentului, vorbește despre impozitarea cu 2% la peste 1 milion de euro cifră de afaceri, redirectionarea fondurilor UE către micul proprietar, firme unde angajații sunt și proprietari, crearea unei bănci populare - în zona propunerilor economice – apă pură la robinet, o țeavă de apă care să transforme România într-o forță europeană, stagiu militar (nu se înțelege dacă e obligatoriu sau facultativ) ori salvarea albinelor – în zona fanteziilor care gâdilă plăcut urechea naivului. Iar politica externă?

Mult lăudatele «cluburi selecte», NATO și UE, în care am intrat creduli, roși de complexe de inferioritate și servili până la propria pierzare, nu au făcut decât să ne neutralizeze economic, să șteargă identitatea noastră națională, ADN-ul care asigură imunitatea neamului și a spiritului românesc. Călin Georgescu

Fiecare înțelege ce vrea din acest fragment aflat în programul scris și asumat de câștigătorul primului tur de scrutin.

Vestea bună pentru noi toți este că și în eventualitatea unei victorii în alegeri a lui C.G., care ar fi cel puțin la fel de șocantă precum cea a lui Burleanu din 2014, promisiunile acestea, parte din ele absurde, ori amenințările voalate privind viitoarea poziționare externă a României, nu depind doar de el, cum nu au depins nici de șeful FRF (poate cu excepția celei legate de numărul de mandate).

Mitul eroului necunoscut, care apare de niciunde și dă cu barda în stânga și-n dreapta, fără a ține cont de ce e în jur, ține de lumea basmelor și nu de cea a politicii, indiferent că discutăm de politica fotbalului, ori de cea care ar trebui să ne preocupe și care influențează viețile fiecăruia dintre noi.