Publicat:
16.07.2024, ora 17:49
Actualizat: 17.07.2024, ora 00:48
- De 20 de ani, România nu a mai luat o medalie olimpică la natație
- Ultimele două au fost aduse de Camelia Potec și Răzvan Florea, la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004
- Unde va duce drumul nostru către Paris?
Drumul spre Jocurile Olimpice nu duce în niciun oraș, în nicio țară. Merge mult dincolo de New York sau Moscova, Grecia antică sau Germania nazistă. Drumul spre Jocurile Olimpice duce - în cele din urmă - la ce este mai bun în noi Jesse Owens, cvadruplu campion olimpic la atletism
Când vii după generația Elisabetei Lipă, a Nadiei Comăneci și a lui Ivan Patzaichin (împreună au 17 medalii olimpice de aur) simți sarcina gloriei în fâlfâirea din piept. Generații întregi de sportivi din echipa olimpică a României au concurat, în oglinda timpului, cu acest standard sportiv aproape imposibil de atins.
Dar Team Romania a continuat să ducă mai departe tradiția. De la Sydney 2000, Camelia Potec nu a ratat nicio ediție a Jocurilor Olimpice. La patru ediții a înotat în bazin, la trei a stat în tribune. Nici ea nu știe cum e mai greu, zâmbește Camelia când aude întrebarea.
De fapt, medaliata cu aur de la Atena 2004 are un răspuns. În drumul către ”ce este mai bun în noi”, așa cum a descris Jesse Owens olimpismul, să faci parte din echipă înseamnă să posezi egoismul strălucitor al campionilor, dar, uneori, și să fii manager, președintă a Federației Române de Natație și Pentatlon. Să muncești pentru alții.
La 41 de ani, Camelia Potec privește Parisul nu doar ca locul celei de-a opta ediții la care va participa activ, ci și ca pe o altă încercare a ceva mai presus decât ea: echipa. Dar ce e echipa la Olimpiadă? Nimic concret, ci o idee în căutarea a ce e bun, temător și imaterial în delegația trimisă de o țară ca să-i realizeze visul de o candoare irealizabilă, acela de a obține mântuirea prin sport.
„Ca sportiv de performanță, presiunea vine mai mult din interiorul tău”
Cu două săptămâni înainte de începerea Jocurilor Olimpice, presiunea e mai mare pe tine acum, ca lideră de Federație, decât când erai sportivă?
Am înotat în bazinul olimpic de la Sydney 2000, de la Atena 2004, de la Beijing 2008 și cel de la Londra 2012. Rio 2016 a fost prima Olimpiadă la care am participat ca președintă și Tokio 2020 este cea mai tristă pentru mine. Este ediția în timpul căreia l-am pierdut pe tatăl meu.
Presiunea la cote maxime a existat întotdeauna, doar că ea e diferită. Dacă presiunea ca sportiv de performanță vine mai mult din interiorul tău, din toate acele ore de muncă asiduă pentru a putea performa Olimpiadă, ca manager simți puțin diferit pentru că nu prea mai depinde de tine ceea ce se întâmplă pe "teren". Cred că presiunea managerilor este mai mare înainte de competiție decât la competiție. În schimb, în ceea ce mă privește , sentimentul e combinat și mai intens. Trăiesc competițiile acum și ca fost sportiv, și ca manager. Văd, simt, respir și trăiesc fiecare cursă ca și cum sunt eu acolo, în apă. Mi-au rămas vii amintirile tuturor curselor reușite, dar și al celor nereușite în care rămâneam fără aer sau plângeam în hohote. 7 finale olimpice. O medalie de aur, 3 locuri 4, un loc 5, un loc 6, un loc 7, În fiecare cursă am luptat pentru o medalie.
„David Popovici e deja un brand”
O întrebare trivială, dar populară despre fenomenul David Popovici. Cât e muncă? Cât e talent?
David Popovici este deja un brand tare. David are niște calități fizice pe care doresc să le studieze toți specialiști internaționali. Pe lângă aceste calități, există și ambiția de a munci extrem de mult doar pentru a-și atinge obiectivele, fără a aștepta ceva la schimb.
Eu am spus întotdeauna că suntem un popor talentat și avem generații de copii care pot aduce plus valoare țării noastre dacă sunt văzuți, susținuți, pregătiți fără presiune, fără a alege între sport și școală și fără a-i încărca cu tot felul de lucruri negative.
Din păcate, optimismul lipsește și în sport, de multe ori pe bună dreptate. Din fericire, avem puterea să rămânem focusați pe obiective, să ne adaptăm ușor și repede și mai ales, să ne ridicăm după nereușite.
Cât de lungă este acum viața unui înotător de elită mondială? Cât poate rezista în topul mondial?
Este greu de spus cât de lungă este viața unui înotator de elită mondială. Există multe lucruri care pot afecta sau ajuta pe parcursul unei cariere, depinde foarte mult de probele inițiate, de pregătirea făcută, de psihic, de recuperare și de voință. Eu mi-am încheiat cariera la aproape 30 ani și jumătate.
În ultima perioadă a carierei de performanță auzeam tot mai des "Mai poți? Ai 30 de ani și mai înoți?". A fost greu, dar le spun tuturor celor care își doresc să facă sport de performanță că lucrurile se fac doar diferit cu înaintarea în vârstă. Este adevărat că la cei care înoată distanțe lungi, lucrurile pot fi puțin mai diferite.
„Au nevoie de tot suportul nostru”
Ce sfat ai da unui telespectator român pentru perioada întrecerilor din bazinul de la Paris 2024 pentru o mai buna înțelegere a natației? La ce să fie atent?
Îi sfătuiesc pe cei care iubesc România să-i urmărească pe toți sportivii români calificați la această ediție a JO de la Paris. Fie din tribune, fie din fața televizoarelor.
Munca tuturor de a ajunge la Paris a fost extrem de grea și iată că aproape 100 de sportivi ne vor reprezenta la această Olimpiadă. Ei merită și au nevoie de tot suportul nostru, chiar dacă nu toți vor reuși să câștige. Sunt acolo pentru că au muncit și sunt sigură că toți vor face tot posibilul să performeze.
Când echipa se lărgește
Continuăm discuția despre ce înseamnă viața unui sportiv olimpic. La Jocurile din 2004, de la Atena, Potec a distrus mitul conform căruia culoarele de la marginea bazinul îi dezavantajează pe sportivi. Ea a concurat în finala probei de 200 metri liber la margine, ”cu nervi și răutate”, și a cucerit aurul.
Acum, performanța s-a redefinit pentru ea. Anul trecut, la 41 de ani, a devenit pentru a doua oară mama unei fetițe.
Dar asta nu a oprit munca la Campionatele Europene de la Belgrad, unde David Popovici a cucerit două titluri continentale, la 100 și 200 metri liber.
„Este clar că mă împart între viața profesională și cea personală și îmi doresc să nu dezamăgesc pe nimeni. De când au venit pe lume fetițele mele, am înțeles cât de important este să fac parte din viața lor fizic”, spune Camelie Potec. Echipa s-a lărgit.
Team Romania înseamnă nu doar sportivi, antrenori, medici, oficiali ai COSR, cercetători, federații, ci și familiile, responsabilitățile și sacrificiile pe care le ceri celorlalți.
„Nu întotdeauna cadourile, conversațiile online și promisiunile că vom sta mai mult împreună funcționează și asta am descoperit de când Caelia, fata mai mare, a devenit conștientă de viața pe care o am. Îmi place în continuare ceea ce fac, îmi plac provocările, îmi place progresul și sper că lucrurile acestea se văd la fiecare realizare, mai mare sau mai mică”, spune Camelia.
„Momentan am reușit împreună cu soțul meu să ne așezăm programul în așa fel încât să putem să facem deplasări interne și internaționale. Atât eu, cât și Sebastian avem multe plecări și lucrurile au devenit mai complicate de când a venit pe lume Celia”, detaliază fosta campioană.
Cum trece timpul
„Programul fetelor este diferit, programul nostru, al părinților, e diferit, așa că noi am devenit mult mai deschiși, mult mai organizați și mult mai apropiați pentru a putea funcționa ca o familie în care ambii părinți lucrează. Este adevărat că avem un mare ajutor din partea mamei mele care stă cu noi și, dacă e nevoie, poate veni și mama lui Sebastian. Lăsând deoparte partea organizatorică, nu reușesc să conștientizez cum de trece atât de repede timpul. Parcă ieri trăiam sentimentul primei nașteri și iată că acum căutăm școală pentru Caelia și ne pregătim să sărbătorim primul anișor din viața Celiei”, spune Camelia Potec.
Cum trece timpul, într-adevăr… De 20 de ani România nu a mai luat nicio medalie la natație. Ultimele au fost în 2004, la Atena: aur pentru Camelia Potec la 200 de metri liber și bronz pentru Răzvan Florea, la 200 de metri spate.
Publicul și noi, presa, consideram că performanța e o autostradă care merge doar către trecut. Zecile și zecile de medalii de aur ale generației sacre, de acum 50 de ani, ne trăgeau ca o planetă grea și strălucitoare. Sfârșeam mereu atrași mereu într-o melancolie amară. Apoi a venit generația Cătălinei Ponor, Cameliei Potec, Andreei Răducan, Constantinei Diță, Alin Moldoveanu și atâția alții.
Și nici atunci nu s-a terminat povestea. Astăzi, așteptăm Olimpiada de la Paris cu ochii la canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș, la înotătorul David Popovici sau la canoistul Cătălin Chirilă. Dar nu numai spre ei.
Team Romania a avut mereu resurse pentru surprize.
* Articolul face parte din proiectul "Team Romania", dezvoltat de GOLAZO.ro & powered by Banca Transilvania, în parteneriat cu COSR
BT X COSR, un parteneriat pentru susținerea efortului sportivilor români. BT a devenit Banca Oficială a Echipei Olimpice Team România pentru susținerea performanței și a sportivilor români care se pregătesc să ne reprezinte la Jocurile Olimpice. Susținem tot efortul lor și miile de ore de antrenament.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
