„Când te vezi cu medalia de campion la gât și galeria fericită, simți că zbori”. VIDEOSTORY Rapid cu Adrian Iencsi, căpitan și campion în 1999 și 2003

Episodul VI: Rapid campioană

Rapid Campioană în 2003Foto: AGERPRES

Centenar Rapid în Giulești. Duminică, 25 iunie 2023. La acest Centenar vine Adrian Iencsi. În 1996 Iencsi a venit la Rapid București. Iencsi și Rapidul au intrat sub tutelă patronală (George Copos) și într-o zodie campioană.

Adrian Iencsi și Rapidul și-au trecut în cont două campionate naționale și două Cupe ale României. Fundaș, Iencsi a marcat decisiv în 1999 și 2003, anii în care s-au câştigat campionatele. Cine poate uita golul lui Iencsi, din ultima etapă 1999, care a adus titlul, cu Mircea Lucescu antrenor? După 2016, când Rapidul, în buna lui tradiție, trece iar prin momente grele, Iencsi devine jucător-antrenor secund la Rapid. Adrian Iencsi știe de ce-i la Rapid: când câștigi Cupa sau Campionatul sau un simplu meci, Giuleștiul te face Rege.

„Golaniada de la Pitești. Ole, ola Rapid e-n A”

Să privim astăzi anii Rapidului, de după Revoluția din 1989. În 1990, în divizia B fiind, a fost „Golaniada” de la Pitești. Ne-am apărat capetele. Pe teren și-n oraș. Galeria Giuleștiului vine în provincie cu sloganurile Pieții Universității, iar „provincia” Argeș a ieșit cu pietre și ne-a dat încă o mineriadă. Cu greu poliția ne-a scos la Autostradă.

Apoi, Rapid „ole, ola intră în A”. Schimbă manageri, antrenori. Rapid devine valoare capitalistă, bună de tranzacționat. George Copos a pus Rapidul pe roate după o schemă de investiție și rezultate. Dar același George Copos știe câte a pătimit pentru a înfrunta Galeria, care-l ridiculiza:

„George Copos asta ești /Berlusconi din Giulești/ Cu Lucescu la echipă / Nici de Milan nu ne e frică.” George Copos era asemănat cu mafiotul Berlusconi, din cauza dosarelor DNA.

„Facem mari minuni / ne înfrâng doi gărgăuni”

Cu Copos, Mircea Lucescu, Mircea Rednic, Răzvan Lucescu, Rapidul câștigă 2 Campionate și 2 Cupe. În 1999 și 2003. Rapidul intră pe linie, intră în ritm. Doar barierele politice dispăruseră. Și părea că a dispărut și vechea mitologie a ghinioanelor. Dar, cumva această mitologie a micilor piedici care răstoarnă entuziasmul ne-a însoțit. Orice patron ar avea, oricâte campionate câștiga, orice jucători ar străluci, Rapidul se-ntoarce la obsesia sa. Tipic Rapidului? Greu de știut pentru că s-a întâmplat sub patron.

Adrian Iencsi a fost martor la cunoscutul balans rapidist: „facem mari minuni / ne înfrâng doi gărgăuni”. Adrian Iencsi a fost înfrânt de Valerenga în Cupa Cupelor. Cine e Valerenga? Adrian Iencsi după ce a fost Campion în 2003, a fost înfrânt în UEFA, de Anderlecht Bruxelles, după 2-0 la pauză. După 2 la zero pentru Rapid.

Rapid București - Anderlecht 2-0, după pauză 2-3.

De ce?

„Ai început direct cu o amintire tristă pentru mine, cu atât mai mult că eram într-un moment bun, aveam o echipă formidabilă. La acea vreme eram campionii României, participam în cupele europene. Jucând împotriva celor de la Anderlecht era o mare oportunitate pentru a demonstra că suntem cu adevărat buni în Europa. Da, am condus cu doi-zero la pauză. Eram un jucător destul de matur la acea vreme, eram căpitanul echipei, aveam jucători inteligenți în echipă, aveam o echipă foarte unită și ne-am mobilizat foarte bine. Dar s-a întâmplat. Întotdeauna știți cum e, o echipă pierde, cealaltă câștigă. Au făcut mișcări mai bune la pauză și acolo s-a făcut diferența. Au forțat, nu aveau nimic de pierdut și și-au creat foarte multe ocazii de poartă, au reușit să și înscrie și să ne învingă. Se întâmplă și la casele mari. N-am fost foarte atenți. Au venit cu centrări din zonele laterale, în special din partea dreaptă. Le-am dat posibilitatea să aibă cornere și acolo s-a făcut diferența. Și acum trăiesc meciul ăla, nu pot să spun că sunt furios, dar mă gândesc și acum că era un meci care putea să intre în istoria foarte bună a Rapidului și implicit a noastră, a jucătorilor”, spune el.

Rapid - Valerenga 2-2, 1998

„Noi am clacat în cupele europene, cu excepția generației conduse de Răzvan Lucescu, care a ajuns într-o fază superioară. Nu am reușit să trecem mai departe. ”Farmecul vieții”, probabil. Din aceste înfrângeri, deși nu mai activez ca fotbalist, e că-mi doresc să dispară mentalitatea. Ea a devenit ca o pavăză de apărare: dom`le, noi nu putem să ajungem mai departe în Europa”, povestește Iencsi.

Rapid este viața

„Pentru mine venirea la Rapid a fost un pas foarte mare, eu crescând la juniorii Ceahlăului din Piatra Neamț. Parcă mi-a fost dat să vin la acest club minunat. Până nu faci acest pas, în casa Rapidului, nu îți dai seama ce înseamnă Rapid. Iubirea suporterilor față de de aceste culori este fără zaț. Suporterii m-au apreciat și m-au ocrotit tot timpul, m-au sprijinit chiar și în momente mai puțin plăcute. M-au sprijinit și m-au iubit pentru că am dat totul pe teren, indiferent de rezultatul final. Întotdeauna dădeam totul.

Eram un jucător care alergam, recuperam mingi, mă băteam pentru orice minge, câștigam duelurile defensive, câștigam duelurile aeriene la o minge, știu eu, săltată sau cu pasă lungă din partea adversarilor. M-am făcut iubit în fața lor. Simțeam fanatismul ăla al galeriei. Cum greșeai, cum erai taxat. Tribuna pusă aproape de stadion face ca simțirea să fie sensibilă la orice mișcare din teren. La mine așa a fost simțeam suflarea giuleșteană. Și am avut norocul ca tot timpul să fiu motivat, încă de la încălzire, mă încuraja galeria. Când începea jocul nu mai aveam nimic altceva de făcut, decât să joc și să câștig partida pentru a-i vedea pe ei fericiți în tribune. Asta era pentru mine realizarea și fericirea supremă. Simțeam încurajare din partea suporterilor, de multe ori, chiar poate că aveam nevoie să mă judece. Fiind aproape de tribună, îmi era uneori rușine de greșeli. Galeria, din contră, mă încuraja. Galeria trăiește fiecare balon. Orice spectator simte fiecare balon. E pe Giulești, e aproape de gazon. Este o privire de-a dreptul “electrică”, „intimă”.

Privirea tribunei se bagă în sufletul tău. Și „te simte” când ești indiferent. Când ai o zi mai bună sau mai rea. Când ești lipsit de motivație și mergi într-un regres și te excluzi din această familie Rapid”, povestește el.

Căpitan la Rapid. Cum este?

„E ceva măreț. E o responsabilitate uriașă. M-au ales colegii, dacă-mi aduc bine aminte. Eram căpitanul echipei cu Mircea Rednic, Neluțu Sabău, Dănuț Lupu colegi. Porți foarte multe responsabilități. Ești atașat de colegii tăi, trebuie să-i susțin, indiferent de greșelile pe care le fac, trebuie să le fii alături. Eu am fost mereu alături de colegi, întotdeauna mi-am iubit colegii foarte mult, i-am susținut, i-am încurajat, niciodată nu i-am trădat, ei au simțit lucrul ăsta. Am avut parte de foarte multe generații la Rapid, am întâlnit caractere diferite. Am fost sincer cu ei. Dar erau momente în care și în timpul jocului sau și în timpul antrenamentelor în care ridicam tonul. Îmi plăcea să comunic foarte mult, să fac glume, să mergem la un film, de ce nu, la o bere. Mergeam cu toții în grup, niciodată nu lăsam colegii singuri. Și una din reușitele în câștigarea campionatelor a fost sinceritatea dintre noi. Erau generații diferite, dar eram sinceri între noi. Nu erau “bisericuțe””, povestește Iencsi.

Patronatul la Rapid. George Copos

„Orice s-ar spune despre George Copos, eu consider că am avut o stabilitate financiară. Am avut condiții foarte bune de lucru. Eu cred că am avut tot ce trebuie ca să facem performanță și am reușit poate mai puțin în cupele europene într-adevăr. Rapidul a dominat fotbalul intern, se bătea ca de la egal la egal cu orice echipă din România. Gândiți-vă că s-au câștigat Campionate și Cupe. Știți, cînd patronul dă banii și nu e un dictator, el nu te deranjează. Tu ajungi campion. Știi că ai ajuns campion că ai condiții bune, dar el nu face decât să nu te împiedice în drumul tău. Cum a fost campion cu Rapid? Extraordinar. După foarte multă trudă, prin foarte multă muncă, foarte multă seriozitate. În fiecare zi, la fiecare antrenament, cu atenție sporită la tot ceea ce transmite antrenorul.

Când te vezi cu medalia de campion la gât și galeria fericită, simți că zbori. Mentalitatea de învingător am avut-o tot timpul, venită din partea antrenorului Lucescu. La Rapid m-am dezvoltat foarte mult mental, am început să înțeleg ce înseamnă să fii cu adevărat profesionist, ce înseamnă să ai o mentalitate de învingător. Mentalitatea de învingător nu te naște, se construiește. Și eu am avut norocul și posibilitatea să lucrez cu antrenori foarte mari, începând de la Victor Pițurcă, nea Mircea Lucescu, Puiu Iordănescu, Mircea Rednic, nea Țiți Dumitriu, Gică Hagi, Loți Boloni. Cu Loți Boloni debutat oficial la echipa națională. Sunt antrenori cu care am lucrat și de la care am învățat foarte multe. Intrând la Rapid, fiind la Rapid, pentru mine s-a schimbat totul. Rapidul pentru mine înseamnă foarte, foarte mult. Rapidul este viața”, spune Iencsi.

În 2003, din nou campion, cu o nouă generație

„A fost din nou o schimbare de de generație, au venit foarte mulți jucători tineri. Daniel Nicolae, Florin Bratu, Răzvan Raț, Vasile Maftei. Jucători foarte tineri care au făcut pasul la echipa mare, au demonstrat că sunt jucători importanți. Am avut o echipă fantastică, Marius Măldărășanu la mijlocul terenului, cu Constantin Schumacher, cu Robert Ilieș. Cei doi în față, Daniel Nicolae și cu Florin Bratu. Eu pe linia de fond, cu Vasile Maftei, cu Dănuț Perje și Nicolae Constantin. Am avut o echipă foarte bună. Aveam un lot foarte bun, foarte competitiv. La începutul campionatului presa și echipele rivale se uitau la noi ca la o echipă de locul 10. După turul campionatului, în pauza de iarnă, eram la 11 puncte față de primul loc, Steaua București.

Apoi, am reușit să luăm campionatul. A plecat apoi, Marius Măldărășanu și atunci am slăbit puțin din turație, s-a văzut acest lucru și ne amenința Steaua. Ei și atunci am început să conștientizăm că e groasă și am apăsat pedala de de accelerație. Am câștigat. Într-un final am luat campionatul. Noi am câștigat campionatul prin caractere, am fost niște caractere adevărate, niște băieții extraordinari care au muncit foarte mult. Antrenorul Mircea Rednic ne-a fost foarte bun, ne-a învățat foarte multe lucruri. Și nu în ultimul rând l-am avut pe Răzvan Lucescu, conducător de club la acea vreme. Am devenit campioni cu o echipă foarte tânără. Tot timpul, tot timpul când vorbesc de Rapid, mă înflăcărez, mă copleșesc emoțiile. Iubesc foarte mult acest club, iubesc suporterii, iubesc tot ceea ce înseamnă Rapid. Rapid pentru mine înseamnă viață, înseamnă bucurie, înseamnă fericire, înseamnă tot ceea ce ce este frumos pe plan profesional, dar și sentimental”, spune fostul jucător.

Echipa Rapid văzută, în teren, de fundașul Iencsi

„Fundașii sunt cei mai importanți jucători din cei 11, poate. Ei văd jocul. Au posibilitatea să-și coordoneze echipa. Și au nevoie de o comunicare de excepție cu portarul. Pe mine m-a ajutat foarte mult Lobonț. Comunicarea și sinceritatea sunt extrem de importante.

Când faultează Iencsi? Poate să fiți surprinși, dar eu nu am luat decât două cartonașe roșii în toată cariera mea. Niciodată n-am luat un roșu direct, ci după ce am luat galben. Am fost un fundaș foarte determinat, foarte agresiv, în sensul bun al cuvântului. Niciodată nu faultam fără minge, nu loveam fără minge, puneam piciorul, cum se spune, puneam osul la treabă, puneam piciorul la minge. Nu sunt un fundaș central care să fac alunecări. Făceam alunecări, doar când era un teren foarte umed, mai mocirlos și atunci simțeam că pot cu o mai mare ușurință să apăr o minge sau să recuperez o minge de la adversar. Nu mi-au plăcut alunecările. Întotdeaua mi-a plăcut să recuperez mingile, fiind pe picioarele mele. Și ăsta e faultul tehnic. Eu consider că acest fault e bun. Am făcut fault când am fost surprins, când eram undeva la jumătatea terenului și eram în inferioritate numerică”.

Acesta este Adrian Iencsi de două ori Campion cu Rapid. 1999 și 2003. Căpitan. Fundaș. Pentru care Rapid e viața.

Centenarul Rapidului este povestit pe Hotnews. Centenarul Rapidului este sărbătorit duminică, 25 iunie, pe Giulești:

• Episodul I: Rapid București: Cine a fost prima? Echipa sau galeria? VIDEOstory Pompiliu Constantin, autorul cărții Rapidismul

• Episodul II: „Venea mereu peste noi câte un uragan, cine să ne apere?” Acestea sunt gloriile Rapidului dintotdeauna - insider într-o poveste fără sfârșit. VIDEOSTORY Nae Stanciu, fundaș campion Rapid

• Episodul III: Rapidul juca pentru oameni, comuniștii luptau pentru șantaj - VIDEOstory Ion Ionescu, atacantul campion al Rapidului 1967

• Episodul IV:VIDEO Povestea mai puțin știută a „Marșului campionilor” din 1967. Mărturii după jumătate de secol ale omului care a luat-o pe jos de la Ploiești la București pentru sărbătoarea Rapidului: „Era infarct, ce să mai vorbim”

• Episodul V: Nu aveau cum să-i bage pe toți în pușcărie”. Cum îi sfida Rapidul pe comuniști și istoria ABBA. VIDEOSTORY cu portarul Ion Manu „mai tare ca Răducanu”

• Seria de povești multimedia „Porțile ni se deschid” e realizată cu susținerea SUPERBET

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro