MORAL E DOAR REZULTATUL “Ce la CE2024”, episodul 5: “O finală nu se joacă, se câștigă. Cu Slovacia nu jucăm, ne calificăm ”

• Să-l ascultăm pe Mircea Lucescu: “În fotbal, singurul lucru moral e rezultatul final”
• Avem nevoie de abilitate fotbalistică astăzi pentru a nu rata o șansă mare: optimi la Euro după 24 de ani
• Două generații extraordinare ale României au ratat calificări istorice, iar acele momente ne-au creat frustrări mari
• Este un meci în care trebuie să existe un singur obiectiv: calificarea, nimic altceva

Ce zi ne așteaptă! O zi nu doar importantă, ci și rară. Poate că o simțim atât de presantă tocmai pentru că e rară.

În ultimele două decenii și jumătate, frecvența cu care am așteptat un astfel de meci, care să ne ducă în optimile unui turneu final, a fost de o dată la 8 ani.

Procentajul de reușită arată și mai rău. O singură dată în ultimii 24 de ani ne-am calificat dincolo de grupe.

Ce înseamnă meciul de astăzi

Așa vedem mai bine că miza meciului cu Slovacia nu e mare, e imensă. Un sfert de secol am așteptat.

Pentru fotbalul românesc, o astfel de calificare nu are aceeași valoare cu una bifată de țări precum Italia, Spania, Olanda. E infinit mai mare la noi.

Italia își permite să rateze două Mondiale, pentru că tot o mare forță rămâne și ajunge să câștige un Euro, cum a fost acum 3 ani.

România e mică, din punct de vedere fotbalistic. România are nevoie de succese, de care să ne agățăm cu toții, sperând la un progres real al acestui sport.

Acesta e contextul întâlnirii de azi. Calculele le știți, variantele le cunoașteți. Știți și ce înseamnă Biscotto. De blaturi nu mai zic. Așadar:

CE SPER DE LA ZIUA DE AZI

• Să nu fim fraieri. Măcar atât. Valoare mare, pe hârtie, nu avem. Vă reamintesc, înainte de startul Euro, România avea cel mai slab lot, ca valoare de piață. Ultimul! Dar slab nu e egal cu fraier. Dovadă că am surclasat propriile slăbiciuni și am ajuns aici. Și, dacă am ajuns până aici, meritul este al jucătorilor și antrenorilor. 
• Să nu irosim o șansă care ni s-a ivit. În fotbal poți pierde, e sport, însă în fotbal n-ai voie să fii fraier, naiv, inocent. Dacă noi vom fi inteligenți azi, atunci ne vom califica. Deci, să nu fim fraieri!
• Să aplicăm ceea ce se spune despre o finală: nu se joacă, se câștigă. În traducerea meciului cu Slovacia: nu trebuie să-l jucăm, ci să ne calificăm. Să nu fim fraieri!
• Să reflectăm la vorba lui Panduru, cu care sunt perfect de acord, atunci când analizează echipele de la noi din Liga 1: “Când vor să câștige, mai degrabă pierd, dar atunci când au ca obiectiv să nu piardă, mai degrabă câștigă”. E o tactică bună pentru jocul de azi. Să nu fim fraieri!
• Să știm să jucăm inclusiv în funcție de ceea ce se întâmplă în celălalt meci al grupei. Orice rezultat care să arate că în Belgia - Ucraina lucrurile sunt clarificate pe parcursul partidei ne poate determina să acționăm într-un sens sau altul. Clișeul “nu ne interesează de alții, important e ce facem noi” e atât de depășit, mai ales în cazul de față, încât sper doar atât: Să nu fim fraieri!

CE SPER SĂ NU UITĂM

• Că două generații foarte bune din istoria fotbalului românesc au trecut pe lângă mari performanțe din cauza unor situații, pe care fie n-au știut să le gestioneze cum trebuie, fie au fost victima unora care n-au fost proști, ci și-au urmărit interesul. 

1. Generația de la mijlocul anilor 80

Participasem la Euro 1984, trecând în preliminarii de o grupă infernală, probabil cea mai glorioasă calificare la un turneu final. Apoi, aveam perspectiva unui Mondial, cel din Mexic 1986, în care mixul dintre Craiova Maxima, Dinamo semifinalistă de Cupa Campionilor și Steaua 86 ne ofereau un orizont de așteptare formidabil.

Și am eșuat din cauza ghinionului, 0-1 la București cu Irlanda Nord, dar și unui blat, denumit Biscotto pe stil nou. În ultima etapă a preliminariilor de atunci, Anglia și Irlanda de Nord au pus-o de o remiză albă amicală. Anglia era deja calificată, și a ajutat-o pe sora din Regat să treacă Oceanul, în Mexic, lăsându-se pe noi pe dinafară.

Atunci aveam o echipă mare, ar fi fost o șansă uriașă, cu o formulă care suna senzațional:

S. Lung - Negrilă (Iovan), Ștefănescu, Gino Iorgulescu, Ungureanu - Hagi, Boloni, Balaci (Mateuț), Klein - Cămătaru (Lăcătuș), Coraș (Pițurcă)

Englezii, inventatorii fotbalului, au căzut la pace într-un meci care ne-a afectat în mod direct. România a rata acel Mondial și am pierdut 4 ani fiindcă fotbalul presupune și astfel de momente. Pe care alții au știut să le speculeze în favoarea lor. Așa cum sper să știm și noi azi. Adică să nu fim fraieri.

2. Generația din a doua jumătate a anilor 2000

Am fost la Euro 2008. În cea mai grea grupă pe care am avut-o vreodată la un turneu final, cu Franța, Italia și Olanda, am fost de două ori foarte aproape de optimi. Prima dată când a ratat Mutu penalty-ul scos de Buffon. A doua oară când Olanda a jucat cu multe rezerve ultima partidă din grupă, fiind deja calificată de pe primul loc. Am pierdut 0-2 și am plecat acasă.

Echipa a fost una cu multe nume mari, în frunte cu Chivu și Mutu. Practic, finalul generației lor:

Lobonț - Contra (Săpunaru), Tamaș, Goian, Raț (Șt. Radu) - Cociș (Codrea), Rădoi (Ov. Petre), Chivu - Nicoliță, D. Niculae (M. Niculae), Mutu

Lucescu ne spune care e singurul lucru moral în fotbal

Am rămas cu o frustrare imensă, că am fi meritat mai mult și că am fi putut bifa o optime de finală istorică împotriva Spaniei. Atunci n-am fost nici slabi, dar nici suficient de inteligenți să gestionăm mai ales cele două momente cheie: penalty-ul și relaxarea Olandei. Măcar azi să răzbunăm situația de atunci. Și să nu fim fraieri.

De curând l-am avut invitat în Podcastul pe care îl realizez, EuroCast 2024, pe Mircea Lucescu. Într-un dialog de o oră și jumătate, a spus la un moment dat: “În fotbal, singurul lucru moral e rezultatul final”. Vorbele lui nea Mircea construiesc cel mai bun preview posibil pentru România - Slovacia.

Dacă nu vom fi fraieri, ci inteligenți să realizăm câtă dreptate are un om care a trăit doar în și pentru fotbal, atunci ne vom califica!