Cristian Geambașu Pauză de hidratare

• Cu ce rămânem după consumarea a două treimi dintre meciurile din grupe la Cupa Mondială?

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Câteva partide alerte și spectaculoase, multe plicticoase, altele de neprivit. Norvegienii trag la vâsle, la propriu și la figurat, Lionel și Cristiano au dat peste cap ceasul biologic, Columbia joacă fotbal șampanie, Anglia, fotbal ceaiul de la ora 5.

Stadioanele sunt ca niște căldări în care zecile de mii de fani se coc și se distrează. E ceva la acest Mondial cu gust de fast-food, ceea ce nici nu ar trebui să ne mire

Dacă te entuziasmezi, ești în rând cu lumea. Dacă te pui în fața valului de extaz, ești negru în cerul gurii. Ești un trist incapabil să trăiască momentul.

Dacă participi la “spectacolul planetar” și te bucuri “ca un copil” pentru “golurile de povestit nepoților”, înseamnă că ești parte a publicului țintă al acestui Mondial. Participi, te emoționezi.

Nuntă cu prea mulți lăutari

Deja am epuizat ghilimelele din alte 10 articole pentru a semnala o mică parte a inflației de clișee. Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la fotbalul fără pauze de hidratare mă simt solidar cu anume domn Jurgen Klopp.

Fotbalul cu pauze de hidratare e ca nunta cu prea mulți lăutari. Publicitate multă, fotbal cu picătura, gazon așa și-așa, stadioane-căldare, care nu protejează publicul de furtuni și caniculă, cam așa arată această primă Cupă Mondială cu 48 de echipe.

Dezechilibru evident între participante (vezi Tunisia, Haiti, Arabia Saudită, Uzbekistan), câteva surprize plăcute (Cabo Verde, Curacao), confirmări ale forței marilor națiuni fotbalistice, în special Argentina, Franța și, oarecum neașteptat, Olanda.

Actor din Funchal

Ne aflăm înaintea ultimei serii de meciuri din grupe, deja au apărut meciurile jucate la pace ( Anglia-Ghana 0-0 este un exemplu de manual de politețe reciprocă), dar afișul zilei este ținut de re-re-re-nașterea lui Cristiano Ronaldo, care la 41 de ani s-a sculat dintru neființa fotbalistului și a înscris două goluri Uzbekistanului, alergând ca un adolescent și bucurându-se ca un actor de la teatrul de amatori din Funchal.

Ca un bun creștin, Cristiano a plătit apoi polițe celor care l-au criticat, fiind însoțit printre mulți alții în această călătorie de Rio Ferdinand, fostul coleg de la Manchester United.

Subiect tabu

Beneficiind de contextul prezenței unor naționale mai mult decât modeste, marile vedete zburdă. La Kylian Mbappe este normal, are 27 de ani. La fel la Erling Haaland, 25 de ani.

Problematic ar fi la Lionel Messi și la CR7. Ar fi dar nu este, lumea refuză să-și pună întrebări simple. Ca de exemplu cum poți avea la 39 și 41 de ani prospețimea și rezistența fizică a unui tânăr cu 20 de ani mai puțin. Sau mult peste a celor mult mai tineri.

Colegul Dan Udrea a dezbătut subiectul într-un articol care sigur i-a enervat pe mulți. Poate pe câțiva să îi pus pe gânduri, cine știe. Dopingul în fotbal este subiect tabu, așa cum observa un fost ciclist francez privindu-l pe Lionel argintul viu.

Spectacolul, nu adevărul

Și pentru că industria numită fotbal produce infinit mai mulți bani decât ciclismul, gimnastica sau atletismul, dopații dovediți se recrutează din aceste sporturi cu audiență mai mică. Nu compromiți o afacere rentabilă cu idealuri utopice gen toleranță zero la doping.

Plus că, așa cum amintea și Dan, lupta dintre laboratoarele care dezvoltă substanțe și proceduri interzise și laboratoarele antidoping este inegală. Primele sunt mereu cu pași semnificativi înainte pentru că au finanțare superioară.

Susținătoare de efort, ce denumire poetică!, perfect acceptate azi, intră peste un ani, doi pe lista substanțelor interzise. Despre inhibitori, medicamentele care ocultează prezența dopingului, dar nu îi anulează efectele, aproape că nici nu se vorbește. Dar lumea nu vrea adevărul, ci spectacolul.

Ce ar fi dacă s-ar vorbi mai puțin?

Rezist tentației de a scrie un rechizitoriu despre cum sunt comentate meciurile Mondialului. Știu din proprie experiență că este greu să comentezi și să o faci bine e și mai greu. E o artă să înțelegi meciul, să explici ce vezi, să ai ritm, dar să nu te inflamezi la orice pală de acțiune.

E obligatoriu să fii informat, dar e de preferat să nu intoxici telespectatorul cu statistici și povești de pe wikipedia. Ce am observat după o scurtă călătorie în Olanda și în Belgia, dincolo de barierele de limbă (flamandă) este că oamenii de la microfon vorbeau mai puțin, lăsându-te să mai și respiri în cadența meciurilor.

Ce vor șefii, ce putem face noi

Poate nu ar fi rău și pentru ai noștri să procedeze așa. Știu că “așa se cere”, că linia impusă de șefi este aceea de a face comentarii bombastice și super pozitive, care să justifice investiția. Dar niște oameni cu personalitate își pot impune să nu devină doar portavoci stridente ale postului deținător de drepturi.

Dacă ne respectăm profesia de jurnaliști, trebuie să avem și îndoieli, și spirit critic. Cel puțin așa se făcea meseria aceasta înainte să apară pauzele de hidratare și le lavage du cerveau. Spălarea creierului.