Cristian Geambașu Cazul Răzvan Marin

• Fotbalistul spune ceva măcar la fel de important ca informația că nu era accidentat la meciul cu Austria. Mircea Lucescu nu discută cu jucătorii. Le comunică deciziile

Vom mai vorbi despre echipa națională și despre Mircea Lucescu până la derbyul Dinamo - Rapid. Apoi, campionatul își va relua supremația.

Campionatul este hrana microbistului cea de toate zilele, naționala e doar desertul. Uneori mai mult acru decât dulce. Cu Austria a fost dulce. Tort glace a la Ghiță.

Lucescu are dreptate

Ca să îi răspund direct lui Mircea Lucescu, dacă tot a precizat că nu am făcut decât să critic toată viața, sunt surprins că și-a făcut timp să-mi ia la puricat „cariera”. Mai rar să ai un asemenea biograf.

Cred totuși că i-au mai scăpat unele articole care nu respectau presupusa tematică veninoasă invocată de domnul selecționer. Dar în general are dreptate. Mai mult critic decât laud. Este ca în viață, care are mai multe pasaje de griji și îndoieli, decât zile senine și vesele.

Cum poți faulta pozitiv?

În plus, am observat că are cine să laude și sunt mai puțini cei dispuși să iasă din corul cântătorilor. E atât de ușor și lucrativ să lauzi.

Scrii sau spui ce vrea omul să audă, te pui bine cu toată lumea, ești băiat bun, dacă ai noroc ești considerat de-al lor, dacă nu ești luat de prost care nu deranjează, dar nu le stai ca pietricica în pantof.

Strict teoretic, Lucescu acceptă critica constructivă. În fapt, nu există așa ceva, critică constructivă. E ca și cum ai spune că fundașul și-a faultat cu grijă adversarul, deci a fost constructiv.

Lucescu ne dă voie să îl lăudăm, dar nici atunci nu este foarte mulțumit, dând ușor plictisit din mână. De la marele Ioan Chirilă până la contemporani, Lucescu nu a dus lipsă de letopisețeri.

Nu are dialoguri

Lucescu la 80 de ani pretinde respect necondiționat, nu vine însă cu o ofertă de reciprocitate față de ceilalți. Se confirmă că nu este empatic. Sau nu mai este dacă o fi fost vreodată. Simpatic, nici atât, ce-i frivolitatea asta?

Atunci când Răzvan Marin, ultimul pe lista celor puși la colț de selecționer, vine și spune „nea Mircea nu este genul de antrenor care să discute cu jucătorii. Nu are dialoguri”, asta îți confirmă impresia pe care ți-o formasei din exterior.

Omul e mai pe vechi. E genul acela de autoritate care exclude colaborarea cu jucătorul ca partener și care promovează relația între șef și subordonat/executant.

Generalul egocentric

Răzvan întărește imaginea adăugând „cu domnul Edi discutam mai mult când simțea el că e nevoie”. Aha! Edi era domnul Edi, iar Lucescu este nea Mircea. Iar „domnul Edi” simțea nevoia să discute cu jucătorii, nu doar să le comunice ce a hotărât.

Vom afla la finalul preliminariilor care stil este sau a fost mai potrivit. Selecționerul solidar cu jucătorii, acel grup unit nu doar ca figură de stil, sau selecționerul comandant rece, care-și sacrifică oștenii în numele succesului personal. Victoria aceasta este mai mult a mea, a spus bătrânul general din labirintul egocentric.

Iar te-a făcut praf ăla!

Vom mai ști atunci la sfârșit de preliminarii pentru Cupa Mondială și ce se va fi întâmplat cu Răzvan Marin, dacă într-adevăr a intrat în dizgrația selecționerului odată cu intrarea în grațiile acestuia a lui Vlad Dragomir.

Răzvan ar merita mai mult pentru ce a realizat în tricoul echipei naționale decât o tacită și nervoasă trecere în rezervă.

Dacă nu v-ați dat seama, aceasta a fost o palidă încercare de pledoarie pentru Răzvan Marin. Iar cei care-i picură vești la ureche lui Lucescu, că nu-și pierde el timpul să citească articole, vor avea grijă să-i spună că „iar te-a făcut praf ăla”.