Sportul românesc de performanță încă este la început în privința metodelor de lucru, preluând gradual din statele mai dezvoltate diverse tendințe. Spre deosebire de alte țări, ne lipsesc în primul rând finanțările și o organizare instituțională funcțională.
Dar lipsește și o abordare corectă a presiunilor psihologice la care sunt supuși sportivii de performanță, în raport cu rezultatele și evoluția lor. E o meteahnă preluată din vechiul sistem de învățământ românesc: obsesia pentru rezultatele imediate, dacă nu iei 10 e de rușine. Iar asta iese la iveală deseori și din partea fanilor, atunci când vedete precum David Popovici sau Simona Halep, de exemplu, nu obțin doar victorii pe bandă rulantă.
Cei mai mulți sportivi români cresc strâmb și cedează repede, din cauza acestor mentalități. Alții se pierd tocmai pentru că îi ia valul succesului prea repede și nu-i fac față. Nu toți au tăria și antrenamentul psihic ale unor performeri de top, ca Popovici, Halep, Tecău, Potec sau Hagi, care au știut să navigheze corect printre victorii și eșecuri.
Dincolo de asta, ne întoarcem la partea financiară. Pentru comparație, cheltuielile guvernamentale pentru serviciile recreative și sportive în România au fost de 651, respectiv 656 milioane de euro în 2020 și 2021. Adică 0,7% din PIB-ul țării. Dacă aruncăm un ochi peste graniță, la vecinii maghiari, aceștia au alocat 2,5%, iar apoi 1,8% din PIB pentru sport și servicii recreative, adică peste un miliard de euro, după cum arată datele Eurostat. Ungaria este fruntașă la acest capitol în UE.
De altfel, maghiarii sunt o nație activă, mulți dintre ei făcând mișcare pentru a-și întreține sănătatea. Preocuparea pentru această zonă reiese și dintr-o statistică pe care ei o consideră regretabilă: că doar 67,9% dintre studenți participă în activități sportive în mod regulat, în afara orelor dedicate din facultate. Asta în vreme ce românii sunt codași la făcut mișcare. La noi, sportul e mai degrabă pentru a slăbi și prea puțin pentru un trai mai sănătos.
Faptul că sportul românesc suferă de lipsa unui sprijin consistent se vede clar în numărul tot mai mic al celor care încearcă să facă sport de performanță. În ultimul deceniu pierduserăm, de exemplu, 15.000 de jucători profesioniști de tenis, după cum arătau datele furnizate de Ministerul Tineretului și Sportului în 2021, pentru ZF.
E motivul pentru care, în acest moment, una dintre șansele sportului de performanță de la noi o reprezintă diaspora, după cum am arătat aici.
Cât despre atleții care aleg să-și urmeze chemarea, ei intră într-un mediu extrem de dificil, în care trebuie să acopere lipsurile materiale și în care, pe lângă antrenamentul fizic, trebuie să reușească să atingă și echilibrul psihologic, fără de care nu vor putea face performanță maximă.
Citește articolul complet în Panorama.ro
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro