Dan Udrea Răzvan - FCSB, ce rivalitate!

• Joi, la Salonic,  se joacă PAOK - FCSB, un meci în inima căruia este cuibărită rivalitatea Dinamo - Steaua - Rapid.
• Asta pentru că antrenorul grecilor, Răzvan Lucescu, este receptat de către fanii FCSB drept adversarul lor natural.
• Dar e adversar, este un rival de onoare, nu un dușman.  

Dacă te cheamă Lucescu ai de ales, dar orice alegi nu e Steaua. Seniorul Mircea Lucescu a fost prins în mijlocul luptei istorice Dinamo - Steaua, întâi în anii '70, ca jucător, și apoi în anii '80, ca antrenor. Iar juniorul i-a urmat, în anii '90-2000.

În acea epocă, Steaua era atât de puternică încât spargerea monopolului ei sportiv era scopul unui grup de oameni la fel de talentați și de încăpățânați ca și cei din Ghencea. Așa se nasc marile rivalități și povești.

Concurența care mută un întreg fotbal înainte

Răzvan Lucescu a fost cel care a oprit-o aproape de unul singur pe Steaua în finalul sezonului 1997-1998, într-un Sportul - Steaua 1-1.

Atunci, beneficiară a fost Rapid, antrenată de tatăl său, echipă care trecuse pe primul loc cu o etapă înainte de final. La finalul acelui joc, Răzvan spunea: „Dedic rezultatul tuturor anti steliștilor din România”.

Răzvan Lucescu a fost cel care a fluturat un steag alb-vișiniu pe Ghencea, drapel care i-a fost smuls din mâna de stelistul Pompiliu Stoica, rupt pe genunchi și aruncat pe teren.

Răzvan Lucescu a fost cel cel care, la un meci demonstrativ pe Ghencea, și-a acoperit tricoul pe care se vedea stema și numele Stelei, tocmai pentru că s-a declarat întotdeauna un anti-stelist. Acesta e trecutul, incontestabil.

Dincolo de aceste gesturi, unele dramatice, dincolo de polarizare, rivalitatea în fotbal aduce progres. Să fii mai bun decât cel mai bun a fost și a rămas esența sportului.

În lumea de azi competiția are, aproape, o proastă reputație. Elevilor li se cere să nu se mai compare unii cu alții. Companiile sunt îndemnate să colaboreze mai degrabă decât să concureze.

Dar, vorba unui fost prieten din copilărie al lui Michael Jordan, intervievat de Netflix pentru seria Ultimul dans: „Dacă cineva îi lua fața lui Michael, îl simțeai imediat cum se mobilizează. Cred că toți colegii lui de la Bulls erau din același aluat. Altfel, nu poți face niciodată performanță”. Cu Jordan, Chicago Bulls a câștigat 6 titluri NBA.

Timpul tribal al fotbalului a trecut

În această săptămână, Răzvan Lucescu a fost împins de destin în fața rivalei tradiționale, FCSB.

Partida PAOK - FCSB se va disputa la Salonic, joi seară, în etapa a doua de pe tabloul principal din Europa League.

Nu e prima dată când Răzvan e adversarul roș-albaștrilor în calitate de antrenor. Punctul culminant a fost acum 18 ani și jumătate, în acel sfert de finală românesc din Cupa UEFA: 1-1 în Giulești și 0-0 pe fostul stadion 23 August. Roș-albaștrii s-au calificat. A fost o eliminare extrem de dureroasă pentru Lucescu jr., Viorel Moldovan și pentru toți rapidiștii.

Atunci exista ură, dușmănie. În Giulești, când se juca împotriva Stelei, era precum în zonele de conflict. Iar pe Ghencea, Răzvan era înjurat și primit ca un dușman.

Dar acele vremuri radicale ale fotbalului au rămas undeva în urmă. Astăzi, fiecare campionat serios cheamă familiile în tribună, cultivă prezența copiilor și descurajează violențele de orice fel. Spirala urii nu duce decât la ură și mai mare.

Acum, contextul e cu totul diferit. Duelul Lucescu PAOK - FCSB eu un atractiv meci european. Dorit. Așteptat.

Și, tocmai pentru că trecutul ne bântuie, joi se va derula un test de a arăta lumii că suporterii români sunt la alt nivel. Că un rival merită privit exact așa, ca un rival. Nu ca un dușman, care să fie umilit prin scandări, bannere, scuipați și înjurături.

Nici Răzvan nu mai e rebelul anti-stelist. Și-a transformat teribila energie compulsivă în confirmări profesionale pe termen lung. A plecat din România ca să-și poată construi singur un drum, dincolo de reputația suculentă și obositoare a a numelui uriaș pe care îl poartă. Și a reușit, chiar dacă primele borne au fost mici de tot, gen Skoda Xanthi, El Jais.

A reușit undeva unde tatăl său n-a fost niciodată și nu a lăsat nici cel mai mic potențial ajutor, care s-ar fi dovedit o capcană. Ca antrenor, Răzvan nu s-a dus în Turcia, s-a dus la rivalii istorici, grecii. Băiatul acesta are simțul ascuțit al înfruntării.

La o cafea cu Răzvan, pe o terasă în Ierusalimul Balcanilor

Astăzi, Răzvan e la un nivel pe care nici un antrenor român nu l-a dobândit în Grecia. E cel mai respectat antrenor al ultimilor ani din fotbalul elen.

Am fost recent la Salonic, în vacanță. L-am sunat pe Lucescu să-l întreb dacă are timp să ne vedem la o cafea. Să discutăm despre ce ne leagă, că de despărțit ne despart atâtea, jurnaliști și oameni de fotbal.

Am mizat și pe reputația unică a Salonicului. Secole la rând, Salonic a fost cunoscut drept Ierusalimul Balcanilor, o comunitate multietnică și tolerantă.

Terasat și deschis către mare, al doilea oraș al Greciei e o scoică urbană care vuiește și în care fotbalul joacă un rol important, dar dincolo de granițele căruia PAOK nu are, totuși, o rezonanță de club european de talie.

Am fost curios să aflu de ce, în ciuda multor oferte clare, românul n-a plecat în această vară la un club mai bine cotat. „Știi cum sunt privit aici, la Salonic? Ca o speranță pentru oamenii care mă opresc pe stradă și îmi spun că satisfacția lor enormă e ca PAOK să meargă bine. N-aveam cum să-i trădez”.

Chelnerii de la terasă, trecătorii, oamenii de la alte mese, vin rând pe rând să facă poze sau să se fotografieze cu el.

Discuția a alunecat apoi și spre alte subiecte. Toate din fotbal, fotbal și iarăși fotbal. „Mă crezi că în cei 6 ani în care am stat în Grecia, n-am făcut o dată o baie în mare, că n-am văzut nicio plajă de aici și că n-am avut timp să vizitez nimic? I-am spus soției că trebuie să facem un tur al Greciei, dar probabil că după ce mă voi lăsa de antrenorat”.

Suntem pe drumul corect?

Pe acest antrenor îl are FCSB ca adversar joi. În tribunele stadionului din Salonic vor fi și în jur de 300 de fani ai roș-albaștrilor. E un prilej să arătăm lumii că românii nu mai judecă meciurile de fotbal, rivalitățile și disputele sportive ca pe niște răfuieli între clanuri.

Un român pasionat de fotbal, care a reușit să demonstreze lumii că poate avea succes și dincolo de a fi fiul lui Mircea Lucescu, se va afla față în față cu alți români. Și ei sunt îndrăgostiți de acest joc până la a pleca la mijloc de săptămână ca să parcurgă 1.400 de kilometri, dus-întors. E o călătorie nu doar pentru propria echipă, ci și în numele jocului.

Cumva, acest duel ne poate arăta cât de mult am evoluat.

Dacă îl vom privi pe Lucescu jr. ca pe un rival, nu ca pe un dușman, atunci ne răspundem singuri că suntem pe drumul corect.

Dacă parteneri ne vor fi tot insultele și huiduielile, atunci nu Răzvan Lucescu va fi victima, ci noi, toți, ca români uniți de pasiunea pentru joc.