Radu Naum Entuziasm orb

• Am câștigat două meciuri cu naționala și cu noul Lucescu. E un fapt. În fotbal, faptele contează și contrează opiniile.

E un sport în care cantitatea de necunoscut, de șansă, de paradox e atât de mare încât dacă ar fi să îl judecăm complet rațional am înnebuni.

De altfel, unii antrenori o și iau razna pentru că nu acceptă crevasa dintre ceea ce pregătesc și ce le iese. Faptele, deci. Faptele acum sunt bune, sunt de bucurie. Faptele prezentului. Dar faptele viitorului? Despre ele putem avea opinii, căci ele nu s-au întâmplat încă.

De aceea, să o luăm de la început. Am câștigat două meciuri. Cu numerele 106 și 135 în lume. Fapte.

Meciul din Kosovo a fost câștigat net după un început ezitant. Rezolvat repede, ura și la gară! Kosovo nu a înțeles nimic, au fost momente în care Kosovo părea România în meciul cu Elveția din deplasare în preliminariile Euro. Doar că România nu și-a pierdut mințile pe final. Sau Kosovo nu și le-a regăsit. Oricum ar fi, i-am bătut măr. Decolare reușită. 

Lituania a fost altceva. Și aici faptele încep să se contrazică. Imaginați-vă că eram în locul Lituaniei. Eram nu o Lituanie, ci o litanie. Un ocean de argumente pentru care nu ar fi trebuit să pierdem acel meci.

Am fi stuchit VAR-ul pentru că în două situații limită ne-a defavorizat. Adevărul că arbitrajul electronic ar fi fost corect nu ne-ar fi luat de pe ochi frustrarea. În fotbal adevărul e bun când e al tău, ca și Dumnezeu. Când e al altora, devenim agnostici. 

Meciul de pe Ghencea a fost înfrângere victorioasă. Printr-o ironie a fotbalului, Lituania a făcut fix ce ar fi dorit Mircea Lucescu să facă România. Ne-a pasat de ne-au mers fulgii.

Reprezentanta unei țări în care baschetul e sportul rege a predat o lecție de posesie unei echipe obosite și rămasă în autoadmirație după una dintre cele mai frumoase combinații reușite ale epocii actuale a tricolorilor pe axa Stanciu-Mihăilă.

Apoi, au fost golurile de final, fiecare cu povestea lui: Hagi, ostracizatul, din nou decisiv, Răzvan Marin, impecabil de la punctul cu VAR, Mitriță, renăscut, copilul aterizat în brațele lui nea Mircea Vrăjitorul.

Toate astea au acoperit slăbiciunile meciului cu o perdea de fericire calmă, de încredere că, de acum, suntem alții.

Dar suntem?

Ne aflăm în cel mai periculos moment. Și iată de ce: plutim pe un nor de încredere și nu ascultăm ce spune omul care ține cârma acestui vas.

Mircea Lucescu vrea să rupă cu tradiția care ne știe truditori în apărare și speculanți pe contraatac. Selecționerul are pretenția ca jucătorii să țină de minge, să construiască, să domine adversarul, să aibă inițiativa, să impună ritmul meciului.

Nu știm să facem asta, nu în formă continuată. Ne iese pe alocuri, dar noi suntem cu retragerea în cazemate și acțiuni de comando.

Inițiativa lui Lucescu e admirabilă și riscantă. Admirabilă pentru că așa am vrea să vedem echipa jucând, riscantă pentru că habar n-avem dacă poate face asta. Mai degrabă ar trebui să fim pesimiști.

Lucescu, ca orice selecționer, lucrează cu materialul clientului. Or, clientul are, acum, o stofă de mâna a doua spre a treia. Nu comparat cu minusculii din Liga Națiunilor, nu.

Ca să te califici la Cupa Mondială, fără de care ne răcim gura de pomană și ne extaziem în zadar, trebuie să trecem de cel puțin o echipă care ne este superioară în toate. Care poate să fie una prea mult.

În câteva luni Vrăjitorul trebuie să reușească magia de a transforma un fotbal speculativ într-unul proactiv, altfel ne-am întins capcana perfectă. Cu „balaurii” nu poți avea posesie dacă nu ai tehnică individuală, viziune, încredere, calitate fizică și omogenitate peste ce deținem în acest moment.

Dacă nu atingem acel nivel și încercăm să fim ceea ce nu suntem, dacă ne păcălim că putem juca de la egal la egal cu echipe obișnuite cu fazele finale ale marilor competiții fără a avea această calitate, căderea va fi dură și toții lăudătorii de azi vor întoarce armele și vorbele. Și vor trage din toate pozițiile. 

E un punct critic, acela de schimbare a felului de a juca al naționalei. Cel mai bun lucru ar fi să nu ne păcălim și să trâmbițăm mai puțin cele două victorii. Ele fac bine, aduc moral și îl lasă pe Lucescu să muncească liniștit.

De aici încolo vom privi cu interes cum Drăguș va ajunge să fie mai altruist, Mihăilă mai puțin precipitat, Stanciu mai eficient, Rațiu mai constant, Drăgușin mai atent, Hagi mai cu jocuri în picioare și toți într-o altă dimensiune a fotbalului.

Promite să fie o frumoasă aventură. Dar cel mai frumos ar fi rezultatul final. Care e un fapt ce le va da uitării pe toate celelalte.