Publicat:
12.05.2026, ora 14:44
Actualizat: 12.05.2026, ora 14:44
- Japonezii ne citesc nu foarte măgulitor dintr-o perspectivă culturală după ce am escaladat masa de ping-pong. E o temă de luat în seamă.
- Dintr-o perspectivă a supraviețuirii, fetele medaliate cu bronz la Mondialul de tenis de masă își cer banii cuveniți performanței. E prea mult?
Echipa feminină de tenis de masă a României a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial desfășurat la Londra. Știrea este veche de câteva zile, dar pentru că tenisul de masă (popularul ping-pong) are o audiență mică inclusiv printre iubitorii de sport merită repetată.
Sunt sporturi la care încă mai contăm. După 26 de ani, România câștigă din nou o medalie mondială într-o disciplină pe care a dominat-o la nivel global în anii ‘50.
Pe atunci, asiaticii nu își descoperiseră aplecarea naturală pentru ping-pong, Angelica Rozeanu era la vremea respectivă vedetă de talie mondială, iar echipele europene nu aveau în componență (doar) nume japoneze sau coreene.
Nu știm dacă și acum 60-70 de ani fetele sărbătoreau victoria urcându-se pe masă.
O perspectivă culturală
Presa din Japonia a criticat dur gestul româncelor care au sărbătorit victoria urcându-se pe masa la care tocmai bătuseră Franța cu scorul de 3-1.
Era victoria din semifinale, care asigura medalia de bronz a mondialelor.
Prima care a escaladat a fost Bernadette Szocs, urmată apoi de încă 4 coechipiere. De notat că masa a rezistat, ceea ce înseamnă că materialul furnizat competiției a fost de cea mai bună calitate.
„Un gest pe care jucătoarele japoneze nu l-ar face niciodată: prima sărbătoare a României în 26 de ani - Cinci jucătoare sar pe masă”, a titrat publicația de specialitate world-tt.com. Este și indignare, și ironie în scurtul text al portalului japonez.
Gestul româncelor noastre este amendat dintr-o perspectivă culturală. Respectul pentru un obiect, felul în care îl menții curat și îl protejezi nu face parte din cultura europeană. Și, risc să spun, cu atât mai puțin din cea românească. Pentru unii dintre noi, subiectul nu este prilej de reflecție, ci doar încă un motiv de glume grosiere.
Modelul japonez
Escalada lui Bernie și a colegelor nu trebuie trimisă totuși în act de lezmajestate. În plină euforie, acesta a fost impulsul de a sărbători.
De la japonezi avem încă multe de învățat în privința grijii pe care o arăți semenilor, mediului și obiectelor neînsuflețite.
Cultul lor pentru curățenie este proverbial și există semne clare că a fost preluat și la noi. Felul în care au arătat vestiarele naționalei României de fotbal la Euro 2024, la fel sectoarele de tribune ocupate de suporterii noștri la aceeași competiție, arată că am învățat că nu trebuie să intrăm tropăind cu bocancii plini de noroi în casele străinilor.
Următorul pas este să nu o mai facem nici în casele noastre.
Sunt bani prevăzuți prin lege!
La întoarcerea în țară, medaliatele cu bronz de la Londra și-au exprimat nemulțumirea pentru neplata bonusurilor de performanță pe care Statul Român nu le-ar fi achitat de 2 ani.
Sunt sume stabilite printr-o Hotărâre Guvernamentală din 2022, nu recompense care ar ține de bunăvoința autorităților. Valoarea standard a acestor premieri în cazul unei medalii mondiale de bronz este de 26.000 de lei (sumă brută), aceasta putând fi dublată de Agenția Națională pentru Sport.
De asemenea, cluburile de care aparțin sportivele pot suplimenta bonusurile stabilite prin legislație cu încă 50% din suma de 26.000 de lei (aproximativ 5.000 de euro).
David Popovici este o excepție
Subiectul fondurilor destinate performanței sportivilor este cu atât mai sensibil într-o țară cu problemele României.
Nu România este singura țară din Europa, cu atât mai puțin din lume, care își răsplătește sportivii. Ideea este că prin munca și victoriile lor, acești sportivi îndeplinesc și un serviciu social. Exemplul lor poate fi stimulator pentru copii și model de conduită în viață pentru adulți. Cu atât mai mult disciplinele de nișă au nevoie de ajutor instituțional, pentru că acolo puține companii sau bănci comerciale se îngrămădesc să finanțeze făcându-și publicitate.
Când vezi puzderia de reclame în care apare David Popovici poți crede că toți își completează astfel veniturile. David este însă o excepție, și ca sportiv, și din punct de vedere al felului în care și-a construit imaginea de aspirator de publicitate.
Cu foame spre nonperformanță
Statul Român nu și-ar face o pomană achitând banii cuveniți jucătoarelor din naționala de tenis de masă, ci și-ar îndeplini o obligație legală.
Elizabeta Samara nu a descoperit o planetă nouă când a spus că performanța trece și prin stomac și că bucuria de a câștiga dispare atunci când ți-e foame pur și simplu, nu ai doar foame de performanță.
Fără să se urce pe masă la o medalie fetele vor continua să facă performanță, neplătite, mai puțin.
Dacă pustiim și ultimele insule în care respirăm prin sport, mergem toți la un grătar și ne canalizăm mândria de a avea performanță în felul în care am rumenit ceafa de porc.
