- Eric de Oliveira (40 de ani), unul dintre cei mai bun jucători străini care au evoluat în Liga 1, a povestit una dintre dramele copilăriei sale.
- Brazilianul a fost invitatul podcastului TOP LEVEL, realizat de jurnaliștii GOLAZO.ro Cătălin Țepelin și Dan Udrea.
Eric a vorbit despre mai multe provocări din copilărie și din viață, cele mai multe dintre ele din vremea când încă trăia în Brazilia.
Eric de Oliveira: „Am crescut cu un fel de ură înăutrul meu”
Fostul atacant de Pandurii Târgu-Jiu și Gaz Metan Mediaș a vorbit despre dificultatea de a crește fără tată, după ce acesta l-a părăsit când avea 8 luni.
Ulterior a reușit să intre în contact cu acesta, aflând de existența mai multor frați ai săi.
Ce știi despre tatăl tău?
N-am avut contact cu el, nu m-a recunoscut (…) De la 8 luni, a părăsit-o pe mama și mama m-a crescut singură. (…) E o istorie și amuzantă, și tristă. Am avut relații bune cu tatăl meu, când eram copil mama mă ducea la el.
Doar că de la o anumită vârstă n-am mai avut contact, crescusem și am început să am nevoie de partea asta, cum se zice, partea de tată, paternală.
Un model masculin în viață.
Da, un model masculin. Eu îi aveam pe unchiul, pe bunicul meu, dar nu era de ajuns, pentru că prietenii mei aveau tată. Și eu nu. Și am început să cresc cu un fel de ură înăuntrul meu, pentru că m-a părăsit.
Între timp am aflat că ceea ce a făcut cu mine a făcut și cu alți câțiva frați. Eu am peste 23 de frați din partea lu’ tata!
Câți?!
Peste 23. (…) Și când i-am cunoscut pe câțiva dintre ei, mi-am dat seama că ceea ce a făcut cu mine a făcut și cu ei. Și atunci au venit ca o ușurare, așa. Adică nu m-a părăsit pentru că nu mă iubește.
Viața lui era azi aici, mâine dincolo. (…) În 2003 spre 2004, a început și la noi era cu telefoane fixe acasă și aveam și noi un telefon. Și am primit un telefon într-o după-masă. Eram deja la juniori la Flamengo. (…) Și zice: «Alo, ce face fiul meu?». Zic: «Bine, dar cine e?» «Păi, cum cine e? Tatăl tău». «Care tată?». A simțit că am fost rece cu el. (…) Adică eu voiam să mă împac cu mine, pe dinăuntru. Probabil aveam o rană … (…) Mama zicea: «Băi, dar nu ți-ai frică că s-a apropiat de tine?». «Mamă, eu vreau să mă împac.
Știi cât de mult am suferit după asta. Și dacă el are nevoie de banii, poți fi sigur că nu va primi niciun leu de la mine. Dar dacă are nevoie de medicamente o să-i cumpăr, dacă are nevoie de mâncare, îl ajut». (…) Și după aia am avut o ultima discuție cu el în 2020. (…)
Mi-a lipsit, mi-a lipsit în viață, chiar dacă a fost cum a fost. Am înțeles că în vremea respectivă era și el fotbalist, era stângaci foarte bun. Tot ce am e de la el.