Radu Naum Fantezii

• Meciul FCSB - Man United 0-2 început cu crucile lui Charalambous și s-a terminat cu cele ale lui Tănase. Doamne ajută, bine că n-a fost mai rău!
• De fapt, a fost bine. Chiar a fost bine.

Cine ar fi crezut, la început, că FCSB va termina în prima treime a super-grupei EL?! Știu, o să ziceți că Becali, dar el crede vrute și nevrute. E un credincios. Mulți suntem, însă, raționali. Și rațiunea ne spunea că nu prea se poate.

Uite că s-a putut. Cu credință, da. Dar credință în muncă, sacrificiu, progresie, pus osul unul pentru celălalt. Voință și oftică, nebunie de a nu lăsa nimic, nimănui.

Manchester United a fost un examen căzut cu brio

Așa a ajuns cea pe care foarte mulți se încăpățânează să o numească Steaua prima echipă din fostul Est comunist în clasamentul Ligii Europa. Peste Plzen, Frenecvaros, Slavia Praga, Ludogorets, RFS, Dinamo Kiev sau Qarabag. Nu-i puțin.

Manchester United a fost un examen căzut cu brio. Elevului i s-a dat prea greu. N-a trecut deoarece nu era pregătit pentru astfel de subiecte. Subiectul Bruno, subiectul Garnacho, subiectul Dalot sau ecuația Mainoo. FCSB e, cum ar veni, în clasa a 4-a și i s-au dat subiecte de a 8-a.

Nu merge dacă nu ești genial, dar și geniile nu doar se nasc, se și formează. După cum ziceam mai sus, o astfel de corijență nu e valabilă doar pentru ea. În Champions, care e Olimpiada la informatică a fotbalului, nicio echipă din Est nu a trecut de faza grupelor.

S-au aliniat toate în fundul clasei, unele cu niște cucuie cât Himalaya, vezi Sparta Praga, tăvălită de Real și City, sau Steaua Roșie, plecată cu sacul de goluri din meciurile cu Monaco, Inter și Barcelona (chiar dacă s-a răzbunat pe Stuttgart). După toamna și iarna europene, unii trebuie să-și angajeze batalioane de terapeuți.

Să ne mai înjure cineva când zâmbim la titulatura lui Charalambous

Crucile nu ajung. Și câteodată sunt singurul loc comun al celor de la FCSB. După eșec încep mușcăturile.

Declarația lui Tănase, care se ia de tactica antrenorilor („Dacă jucam ce știam noi, în sistemul pe care l-am jucat până acum, probabil ar fi fost altceva, sau cel puțin am fi avut mai multe șanse”), e emblematică pentru ceea ce se întâmplă acolo.

Incident, coincide cu cea a patronului. Să ne mai înjure cineva când zâmbim la titulatura lui Charalambous. Sub Becali nu există, de fapt, ierarhie. E ca la tribunalul poporului: dacă merge, decorații, dacă nu, eșafod. Antrenori, jucători, la o adică oricine poate fi orice. Asta e cu democrația sub dictatură, e o caricatură.

Sigur că mulți și-au exprimat îndoiala despre folosirea unui sistem cu trei fundași centrali, care, în paradigma FCSB, a coborât mult centrul de greutate al echipei, dar au spus-o înainte, nu după.

Așa e simplu. Și, vorba lui Ilie Dumitrescu, da, „puneai mai multe probleme cu patru la mijloc, dar în defensivă...”. Punctele de suspensie sunt ca niște trepte către un infern. S-ar fi putut răsturna căruța cu goluri.

Nu, ideea nu a fost stupidă. Doar că FCSB era în postura omului sărac care nu are plapumă și pentru cap, și pentru picioare. Și până la urmă, așa cum era de așteptat, i-au înghețat și capul, și picioarele. Să fie altfel i-ar fi trebuit atât noroc că n-ar mai fi rămas nimic pentru restul planetei.

Fanteziile patronului, transformate în idei fixe

„Ăștia nu știu că poarta adversă e în direcția cealaltă?”, a fost observația unui necunoscător în ale fotbalului în fața obsedantelor pase până la Târnovanu. Da, terenul era răsturnat. Da, FCSB trebuia să joace în 12 ca să aibă o mică șansă.

Dar mai trebuia ceva. Să nu aibă fantezii în achizițiile de jucători. Fanteziile patronului, transformate în idei fixe. Edjouma a fost fantomatic în prima repriză. Statistica lui, comparată cu a celorlalți din fața apărării, e necruțătoare. 18 atingeri de minge față de 43 Șut, 27 Miculescu și 40 Tănase.

Dacă a fost ceva care a mers rezonabil în prima repriză pentru FCSB acestea sunt duelurile. Dar nu grație lui Edjouma, care a reușit rara performanță de a nu câștiga niciunul! Bine, nu s-a implicat decât în 3, față de un număr net mai mare al colegilor (Miculescu – 12). Franco-marocanul părea că se încurcă în lungile-i picioare, incomodante mai mult pentru el decât pentru adversari.

A fost înlocuit cu Alhassan care a prilejuit prima bară a celor de la United, de cum a intrat în joc, cu o relaxare exasperantă.

Acești fotbaliști l-au vrăjit în trecut pe Becali care i-a luat, ca și pe Daniel Popa și alții, pe motive de „așa vreau io!”. Acum degeaba vine și spune, pe bună dreptate altfel, că fotbalul nu poate fi jucat numai cu fundu-n poartă.

Când faci astfel de alegeri, trebuie să te aștepți să ai mereu câte o mână moartă, ca să nu zic un picior.

Poate că învățătura de tras după acest cap în zid e că nu mai merge „și așa” dacă FCSB chiar vrea să devină o echipă renumită în Europa. Trebuie să-și crească propriii jucători, nu să tot aștepte să mai clocească Hagi niște ouă Faberge și să stea cu mâna întinsă cu un fișic de bani la poarta lui, cum stau cerșetorii cu mâna goală în față la palat, doar, doar o ieși ceva.

Patronul s-a jucat destul la groapa cu nisip

La popularitatea, pentru unii neînțeleasă, dar foarte reală, acestui club ar fi floare la ureche selecția. Sigur, trebuie să ai cine să o facă și să te preocupe chestia asta, nu doar „untul pe pâine” gen Luis Phelipe care între timp s-a râncezit.

Mulți tineri născuți aici (și asta nu înseamnă neapărat români) ar da orice să ajungă la această echipă, față de alții care sunt doar în trecere, vânând un contract, sau alți români purii în căutare de un chilipir.

Onor patronul s-a jucat destul la groapa cu nisip, ar fi vremea să mai și construiască. Altfel, cum ar zice cei de-un gând cu el, e păcat de Dumnezeu.