Radu Naum Șmecherescu

• Statistica lui e în mare parte proastă. N-a dat o singură centrare bună, n-a driblat pe nimeni, e între cei mai slabi în dueluri și a pierdut posesia de 14 ori. Dezastru. Noroc că meciul merge bine.
• După o jumătate de oră de joc din returul de la București cu PAOK, FCSB stătea ferm pe teren dar părea că joacă în minus cu un om. Acesta era David Miculescu.

Absent fotbalistic și în prima repriză din meciul tur, el fusese schimbat, la capătul primei reprize, de la București, deși meciul se ținea la Salonic. Nicio mirare.

Sunt decenii de când medici aflați în spitale din interiorul continentelor operează de la distanță, cu ajutorul roboților și sateliților, marinari de pe vapoare în mijlocul oceanelor. De ce n-ar putea ca un jucător să fie „operat” de pe o canapea? Se poate.

Miculescu fusese o umbră. Și-a căpătat și porția de bici verbal de la patron la finalul partidei. Ideea era că e cam fricos. Și știm de când o freză blondă a preluat creierele majorității umanității, lumea aparține celor curajoși. Și puternici.

Crețu, ce personaj!

După aproape 30 de minute din meciul de la Arena Națională, aripa dreaptă a FCSB, care arăta ca împușcată-n aripă, era prima abonată la un duș timpuriu. Out!

Doar că a venit minutul 30 și Miculescu s-a aflat fix unde trebuia să fie. Și nu o dată. Mai întâi a provocat, printr-un presing agresiv, greșeala lui Baba (al lor), care i-a trimis fix lui Tănase, marele culegător de baloane pierdute ale adversarilor. A urmat o țesătură de pase în care inițial Miculescu nu și-a prea găsit locul.

Mingea a circulat pe la Crețu (ce personaj!), Șut, Cisotti, din nou Tănase. Stop. Să mergem la nivelul gazonului. Tănase vede perfect deschiderea către Miculescu, plasat instinctiv în spațiul liber părăsit de Baba în încercarea disperată de a recupera.

Miculescu pătrunde, fundașul din fața lui îl supraveghează, habar n-are ce o să facă David, probabil că nici David nu știe, e în curs de croșetare a unei decizii.

Adversarul pricepe că nu-i poate lăsa interiorul și probabil că atunci Miculescu se hotărăște. Mimând o fracțiune de secundă șutul pivotează și îi pasează, în cădere, mingea lui Cisotti, care înscrie.

Cerurile se deschid. Iar în mintea patronului se deschide ideea că poate Miculescu n-ar trebui schimbat. Mmmm... Nu, nu, trebuie! O pasă de gol nu compensează o inadecvare de o repriză. Out!

De și mai sus vine însă un alt ordin. Bîrligea out! Accidentat, vârful campioanei trebuie schimbat. Gheorghiță, marcator la Salonic, e singura soluție rațională. Bine, dar Gheorghiță ar fi trebuit să-l înlocuiască pe Miculescu, nu? Ce e de făcut?

Soarta a decis. Miculescu mai rămâne. N-are ce face. Asta e. Hai să mai vedem. Schimbarea îl pândește oricum, oricând. Deocamdată, sentința îi e comutată la muncă silnică pe terenul de joc.

De-aia e frumos fotbalul, nu?

În repriza a doua, FCSB începe să sufere. E presată, se comprimă, aleargă după minge. Combustibilul e pe terminate în cele două principale motoare. Chiricheș e sufocat, cere schimbare, care, din „ceruri”, vine greu, calea de comunicare e lungă, Vlad nu mai poate, se așază pe teren, pieptul îi ca o pompă de vacuum. Intră, în fine, Baba (al nostru).

Apoi și pe Tănase îl lasă balamalele, intră Edjouma. Între timp, Miculescu ară cum poate gazonul. Cine să mai aibă timp și de el? Nu e într-o mare zi. E, cum se zice, la număr, dar într-o echipă care nu se clatină cu adevărat, ceea ce nu e puțin.

Va ieși, e limpede. Băluță se tot încălzește, o fi dat în clocot. Timpul trece, 1-0 nu e suficient, nu e un scut perfect. Orice se poate încă întâmpla. Că de-aia e frumos fotbalul, nu?

Rămâne în istoria acestui meci. Și chiar în istorie, pur și simplu

Minutul 81. Corner. La FCSB, un corner e 50% dintr-un penalty. Dar în seara asta n-au prea funcționat. Pe primul Tănase l-a tras în cel dintâi apărător, execuția aia care te face să-ți smulgi părul din cap, dacă-l mai ai.

Tănase nu mai e. Bate Radunovic. Mingea traversează careul prin fața porții. Kotarski iese aiurea. Dă o palmă balonului care, nesimțit, merge mai departe.

Și cine credeți că e la capătul celălalt al traiectoriei? Da, da, el. Cel cu statistica proastă. Miculescu e iar unde trebuie, ca la Qarabag, și iar găsește gaura aia de șoarece prin care să strecoare mingea.

„Glonțul” trece, ca-n filme, prin doi adversari și se duce să se odihnească în plasă cu o ultimă rotire șugubeață. Gol. Ha, ha, ha! Fotbalul e un mare pișicher! Bucuria e totală. E gata. Matadorul a înfipt ultima baderilă. Acum poate să iasă. De fapt, rămâne.

Rămâne în istoria acestui meci. Și chiar în istorie, pur și simplu.