Formula 1: Inginerii, nu piloții, sunt adevăratele motoare ale succesului

„Am crezut mereu că recordurile există doar pentru a fi depășite”, afirma în 2013 Michael Schumacher, un star printre piloții Formulei 1 (F1).

Lewis Hamilton si Michael SchumacherFoto: Damien Meyer / AFP / Profimedia Images

La vremea aceea, recordul său de 91 de victorii în F1 părea în siguranță: cel mai apropiat pilot activ avea doar 32. Totuși, pe 11 octombrie britanicul Lewis Hamilton îl egala și este pe cale de a i-l atinge și pe cel de șapte sezoane câștigate.

Ascensiunea lui Hamilton a aprins dezbaterea dacă este este cel mai bun pilot F1 din toate timpurile. Comparațiile între sportivi din epoci diferite este dificilă – mai ales în sporturile cu motor, unde concurentul depinde de mașină. Mai mult, F1 și-a schimbat cu regularitate sistemul de punctaj, numărul de curse, piloți și echipe.

Dar analiza statistică poate aborda multe din aceste nuanțe. Jurnaliștii de la The Economist au proiectat un model matematic pe baza unui studiu al lui Andrew Bell de la University of Sheffield, care măsoară impactul celor 745 de piloți din istoria F1.

Modelul convertește mai întâi în puncte ordinea din clasamente, utilizând sistemul din 1991-2002 de 10 puncte pentru primul loc și șase pentru al doilea. Ajustează aceste scoruri pentru efecte structurale, ca numărul și performanțele anterioare ale altor piloți din cursă. Apoi împarte meritele între piloți și vehiculele lor. (Azi, F1 are 10 echipe, fiecare cu doi piloți și un tip de mașină).

Descurcarea acestor factori nu este simplă. Schumacher a fost cel mai mult la vârf cu Ferrari, ca și Hamilton cu Mercedes, oferind date insuficiente despre evoluțiile lor cu alte mașini.

Si colegii lor de echipă s-au schimbat adesea. Iar piloții care au concurat alături de Hamilton și Schumacher au făcut-o mult mai bine în acele perioade decât în oricare altele. Iar dacă inginerii de la Mercedes și Ferrari i-au stimulat pe coechipieri atât de mult, atunci au făcut-o și pentru starurile lor în aceeași măsură. Deoarece toți piloții schimbă echipele de câteva ori, această metodă poate fi aplicată pe parcursul istoriei.

Între cei doi piloți cu cele mai multe victorii, modelul îl preferă pe Schumacher. El a câștigat 1,9 mai multe puncte pe cursă decât ar fi făcut-o un pilot mediu în aceleași întreceri și cu aceeași mașină, depășind cele 1,8 ale lui Hamilton. Limitată la cei mai buni cinci ani consecutivi, diferența crește, cu 2,7 puncte pe cursă pentru Schumacher și 2,0 pentru Hamilton.

Diferența o fac cel mai mult mașinile. Ambele staruri au strălucit în cele mai bune mașini ale vremii. Dar acum 20 de ani mașinile de la Wiilliams și McLaren erau aproape la fel de puternice ca Ferrari. În contrast, Mercedes își eclipsează acum rivalii, permițându-le lui Hamilton și lui Valterri Botas, coechipierul lui, să zboare pe lângă mașinile mai slabe. Până să vină la Mercedes, Botas nu câștigase vreo cursă. Acum are nouă victorii.

Dar luând ca bază fiecare cursă, așii anilor de odinioară eclipsează ambele staruri moderne. Trei dintre primii patru piloți din model au încetat să mai concureze în 1973; liderul, argentinianul Juan Manuel Fangio, a câștigat cinci titluri în anii 1950. Acești pionieri au avut cariere scurte. Fangio a luat startul în doar 51 de curse, față de 306 ale lui Schumacher. Dar modelul este impresionat de ei, deoarece impactul mașinilor asupra piloților a crescut în timp.

În medie, piloții din anii 1950 aduceau 58% din punctele echipelor lor; astăzi, doar 19%. Fangio, care avea pregătire de mecanic și a câștigat titluri pe mașini de la patru firme diferite, era cunoscut ca „maestrul”.

Maeștrii Formulei 1 moderne sunt inginerii care stau în spatele laptopurilor, nu ale volanelor. (The Economist)

Iar dacă vreți să aflați mai multe și despre meritele inginerilor în siguranța piloților, întrebați-l pe Romain Grosjean.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro