Publicat:
05.02.2025, ora 16:32
Actualizat: 05.02.2025, ora 16:49
- Gică Hagi împlinește astăzi 60 de ani. Ce a însemnat marele fotbalist pentru generațiile care l-au prins jucând.
- Hagi ar fi fost cel mai bun înlocuitor al lui Maradona la Napoli.
Hagi reprezintă pentru copilăria mea pâinea prăjită pe soba bunicilor, unsă conștiincios cu gem de zmeură. Care, dacă-ți pica din mâinile înghețate de plăsmuirea unui nou om de zăpadă, o făcea întotdeauna pe partea fără gem. Victorie dublă!
Primul meci de fotbal pe care îmi amintesc că l-am văzut a fost fără Hagi, Steaua – Barcelona, finala Cupei Campionilor Europeni din 1986. Însă primul meci de fotbal pe care l-am trăit, intens și conștient, a fost România – Argentina, la Mondialul din 1990. La un Diamant scos în parc de un vecin mai înstărit. Diamantul era un foc la care fierbea imaginația tuturor.
Nu vă închipuiți strigătele când Hagi al nostru a fost faultat de Maradona al lor. În Panduri parcă se pleca la luptă. Gică s-a ridicat, imperturbabil, și-a potrivit șortul, nu s-a uitat la Diego, și atunci mi-am dat seama că nu vom pierde în fața vicecampionilor mondiali. Îi aveam și pe Hagi și pe Pele. Balint.
Turcii ne-ar fi dat și Topkapi
Apoi a venit ‘94. Vara în care am zburat atât de aproape de soare, încât acesta s-a transformat în blondul pletelor lui K. Anderson și ne-a topit aripile. Dar până acolo a fost «coup de foudre». Elipsa lui Hagi din meciul cu Columbia. Așa-mi imaginez că trăgeau vechii greci linii pe nisip încercând să descopere misterele pârdalnicelor planete.
Apoi pasa cu Argentina, care a despovărat defensiva Argentinei de marmura inutilă. Și a rămas, ca la Michelangelo, doar piciorul stâng al lui Iliuță. Atins și el de geniul lui Gică care se imprimase pe acel Adidas Questra.
Hagi a fost și adolescența mea. Perioada în care am cucerit Imperiul Otoman. Dacă am fi cerut atunci sabia lui Ștefan cel Mare, aurul furat de toți cei care au ajuns Pașă în acele vremuri, turcii ni le-ar fi înapoiat fără probleme. Plus Topkapi-ul ca dobândă.
Sigur că există tentația să spui, da, dar în fotbalul turc de atunci nici nu era așa greu. Să nu uităm că Galatasary a câștigat Cupe UEFA și Supercupa Europei. Finale cu Arsenal și Real Madrid. Și totuși...
De ce nu-l suport pe Stoichkov
Știu povestea. «Cine ești tu, Muntene, să pui la îndoială? Ce ai făcut în viață?», e corul celor care îl admiră pe Hagi, dar nu-l suportă pe Popescu. Sau Răducioiu. Sau Dorinel. Sau Stelea. Corului nu i se aplică aceeași logică. Mulțimea are întotdeauna dreptate. Cea mai veche formă de tiranie din istoria omenirii.
Pe măsură ce l-am apreciat pe de-a-ntregul pe Hagi, am început să nu-l sufăr pe Stoichkov. Bulgarul a fost peste Gică ca rezultate. Balon de Aur. Locul 4 la un Mondial. Ani întregi al Barcelona. Cinci titluri în LaLiga. Champions League. Legendă a clubului.
Hagi al nostru, cel de toate zilele, nu a putut rezista într-un vestiar cu Chendo, Sanchis, Hierro, Butragueno, Buyo. Apoi, Brescia, un sezon în Serie A, altul în Serie B.
Barcelona, unde a fost dorit insistent de Cruyff, dar nu a reușit să se impună, alți doi ani. Vestiar greu, cu Romario, Guardiola, Nadal, Abelardo. Chiar dacă i-a avut pe prietenii Stoichkov și Popescu alături, Hagi nu a strălucit decât meteoric.
Hagi nu a rupt gura Spaniei
Am avut mereu sentimentul că Hagi nu s-a împlinit pe măsura talentului. Sigur, pe malul Bosforului i se vor spăla mereu picioarele, dar la curtea regilor Spaniei nu a prins loc în primele rânduri.
Nu am uitat că s-a retras de la națională după Mondialul din ‘98, așa cum păstrez și acum imagini din celebra emisiune a lui Adrian Păunescu, în care l-a convis pe Gică să revină asupra deciziei. A durat cinci ore și s-a terminat pe la 4 dimineața. Am făcut binge watching ca pe Max. Jucam cu Ungaria. Nu câștigasem niciodată vreun meci disputat împotriva vecinilor. Am învins, scor 2-0.
Îmi amintesc și golul fabulos marcat cu Monaco, în Champions League, dar și declarația lui ciudată. „Dacă nu eram român, poate câștigam și eu un Ballon d’Or”. Păi, l-a luat un bulgar, Gică. Amintirea șutului lui Gică, cam de unde a marcat și cu Columbia, e mai puternică. E un Delacroix al pinacotecii mele cu amintiri din sport.
Acum, pe măsură ce am înaintat în vârstă, iar exuberanțele tinereții s-au estompat, l-am aflat pe Hagi făuritorul de viitor. Poate, după gusturile unora, prea implicat în al lui Ianis. Pe care l-a protejat, uneori, și în fața evidențelor. Dar și muncind la viitorul altora.
Hagi a fost un supererou
Să nu ne imaginăm că Hagi avea nevoie de a face bani măcinându-și zilele rămase în măselele cariate ale unui fotbal mereu conectat la perfuzii. Putea cumpăra pământ. Putea investi mai mult în imobiliare. Putea... A ales să-și întindă milioanele pe jos ca mulți tineri talentați din țara asta să calce cu crampoanele pe moale.
Poate puștiul Hagi, plecat la Real Madrid în ‘90 nu a fost conștient de ceea ce-l așteaptă. Dar sigur omul matur Hagi știa la ce se înhamă cu Academia. Da, e subiect și de glume atunci când se agită ca un apucat pe marginea terenurilor din Slobozia sau Buzău. Dar asta pentru că Hagi iubește fotbalul. Definitiv și ireversibil.
Trudind în fotbalul autohton, Gică a renunțat la coroană, a lăsat-o fie și temporar pe un raft, și a tras salopeta pe el. Câți dintre noi am fi făcut asta având poze în muzeele celor de la Real Madrid și Barcelona? Iar dragostea lui Hagi pentru România nu trebuie căutată în procedee oratorice impresionante, ci în numărul jucătorilor naționalei care au fost crescuți de el.
Sincer să fiu, am văzut atâția jucători extraordinari de-a lungul anilor, încât Hagi și-a pierdut, un pic, din lumină. Mă pot uita la el cu ochii deschiși. Când eram junior la unul dintre cluburile autohtone la care a jucat, stăteam agățat de gard și mijeam ochii. Gică strălucea.
Când simt că lumea se învârte într-un ritm cu care nu mai țin pasul, îmi prăjesc pâine. Cu gem de zmeură. Teleportat afectiv lângă soba bunicilor, îmi amintesc și de Gică, cel faultat de Maradona. Aristocrat, de neclintit, impertinent, genial.
Hagi ar fi fost cel mai bun urmaș al lui Diego la Napoli. Revăd mingea traversând Ali Sami Yen și explodând în poarta lui Porato. Lumea aceea o înțeleg, în care planeta plecată din stângul lui Gică aproape că nu s-a învârtit. Pentru că asta a făcut Hagi pentru noi. Ne-a oprit, ca un supererou, în loc copilăria. Mulțumim, Gică!
.jpeg)
