- În sudul Stockholmului, într-o zonă împădurită, plină de verde, de unde și culorile clubului, fotbalul nu începe atunci când arbitrul fluieră startul și nici nu se termină când se sting reflectoarele.
- La Hammarby totul se întinde de la străzile din Sodermalm până la gardul terenului de antrenament. Aici suporterul nu e un simplu spectator, devine parte dinntr-o poveste, din identitatea și chiar din puterea clubului.
La Arsta IP, baza de pregătire a lui Hammarby, nu găsești decorul spectaculos al marilor centre de antrenament din Europa.
Nu sunt ziduri uriașe care să ascundă echipa și nici sentimentul că fotbaliștii trăiesc într-o lume complet separată de cei care îi urmăresc în fiecare weekend. Din contră.
Hammarby, echipa care trăiește prin fanii ei
Hammarby și-a păstrat aproape oamenii, iar uneori un simplu antrenament poate căpăta atmosfera unui mic eveniment. Iar orice declarație a lor e dusă la extrem, o exagerare tipică pentru ei, atât de tare iubesc clubul:
„Hammarby este cel mai mare club din Stockholm, de departe! Avem două mari rivalități, cu AIK și Djurgården”, ne-a spus unul dintre ei la meciul de fotbal feminin al verzilor cu Rangers.
Un antrenament full-house nu e o exagerare însă. S-a întâmplat recent, în iulie, când Henrik Rydstrom și-a condus primul antrenament deschis publicului după venirea la Hammarby.
Tribuna de la Arsta s-a umplut, presa locală descriind-o drept „smockfull”, adică arhiplină.
Oamenii au venit doar pentru a vedea o ședință de pregătire, pentru a descoperi noul antrenor și pentru a fi încă o dată aproape de echipa lor. Pentru a-i demonstra lui Henrik, legendă a lui Kalmar, dacă nu era deja conștient, unde a ajuns.
Poate că tocmai de aici trebuie începută povestea lui Hammarby. Nu de la trofee, având un singur titlu în 2001, și nici măcar de la stadion, ci de la distanța foarte mică dintre club și cei care îl iubesc.
„Fanii?! Cei mai buni din toată țara! Cei mai gălăgioși, cei mai loiali. Pe scurt, cei mai buni fani!”, ne-a spus același fan.
Clubul în care suporterul nu este doar un client
Pentru a înțelege fenomenul trebuie înțeles mai întâi fotbalul suedez.
Suedia a păstrat o regulă care pare aproape exotică într-o Europă în care miliardarii, fondurile de investiții și marile companii cumpără cluburi întregi. E vorba despre regula 51%.
Cluburile sportive suedeze pot avea societăți comerciale și investitori, însă asociația membrilor trebuie să păstreze majoritatea drepturilor de vot.
În cazul Hammarby, Hammarby IF Fotbollforening deține peste 51% din voturile Hammarby Fotboll.
Asta schimbă relația dintre tribună și birourile conducerii. Suporterul care devine membru nu există doar pentru a cumpăra doar un tricou și un loc pe stadion, ci intră într-un mecanism în care vocea lui poate conta.
Conducătorii trebuie să țină cont de membri, iar identitatea clubului nu poate fi schimbată peste noapte doar pentru că cineva vine cu foarte mulți bani.
Poți avea investitori. Poți avea companii puternice în acționariat. Poți avea chiar și un Zlatan Ibrahimovic, cum e cazul la Hammarby, dar clubul trebuie să rămână, înainte de toate, al membrilor săi.
Zlatan, Hammarby și „trădarea” de la Malmo
Iar Zlatan este, probabil, cel mai spectaculos exemplu. În noiembrie 2019, Ibra a cumpărat jumătate din participația pe care compania americană AEG o avea la Hammarby.
Pentru clubul din Stockholm era o lovitură uriașă de imagine. Cel mai mare fotbalist suedez din istorie devenea investitor la Bajen, așa cum îi spun suporterii acestui club. Dar recunosc că nu e atât de atras de ce se întâmplă acolo:
„Da, e cu noi, da! Însă un procentaj mic. Nu prea mai vine atât de des pe aici. Ultima dată a fost acum câțiva ani, pentru a promova câțiva jucători”, ne-a mai zis simpaticul suporter.
La aproape 600 de kilometri distanță de Stockholm, în Malmo, vestea a fost primită ca o trădare. Zlatan a crescut acolo. Malmo îi peticise drumul spre fotbalul mare, iar orașul îl transformase într-un simbol. Cu doar câteva săptămâni înaintea investiției sale la Hammarby fusese inaugurată în oraș inclusiv o statuie dedicată lui.
Dintr-odată, idolul copilăriei lor investea într-un adversar din campionat. Mult spus o rivală, diferența de performanțe între cele două fiind imensă.
Reacția a fost totuși violentă. Statuia lui Zlatan a fost vandalizată în repetate rânduri, până când autoritățile au decis să o îndepărteze din fața stadionului.
Povestea spune multe despre pasiunea din fotbalul suedez, dar poate și mai interesant este ceea ce s-a întâmplat la Stockholm. Nici acolo Zlatan nu a primit un cec în alb.
Bajen Fans, cea mai importantă organizație a suporterilor lui Hammarby, a vorbit încă de la început despre riscul ca o singură persoană să capete prea multă influență.
Ulterior au existat inclusiv inițiative ale membrilor privind răscumpărarea participațiilor investitorilor.
O dovadă clară de atașament față de club. Poți fi Zlatan Ibrahimovic, dar nu poți fi mai mare decât clubul.
Canotaj, apoi fotbal
Și poate că atașamentul acesta are legătură cu rădăcinile sale. Hammarby nu s-a născut ca echipă de fotbal. Povestea începe în 1897, în jurul unei asociații de canotaj. Fotbalul avea să apară mai târziu, în 1915, iar în mai bine de un secol Hammarby s-a transformat dintr-un club sportiv local într-unul dintre marile simboluri ale sudului Stockholmului.
De aici vine și „Bajen”, numele pe care îl auzi aproape la fel de des precum Hammarby.
Verdele și albul au coborât de mult din tribune. Le găsești prin Sodermalm, pe tricouri, fulare și stickere, în barurile în care se adună suporterii înaintea meciurilor și în magazinul clubului, unde nu se vinde doar echipament sportiv, ci o formă de apartenență.
Pe Hammarby nu o vezi doar sâmbăta la meci, pentru fani e totul dintr-un cartier din sudul Stokcholmului. Un bun vechi și valoros al unei zone muncitorești din capitala Suediei.
Soderstadion, casa pe care n-au uitat-o
Multă vreme centrul acestei lumi a fost Soderstadion. O arenă mică, veche și incomparabil mai puțin spectaculoasă decât stadioanele moderne. Dar avea ceva ce nu poate fi cumpărat odată cu scaunele noi sau ecranele gigantice. Istoria, memoria oamenilor, apartenența la cartierul lor.
Acolo au crescut generații întregi de suporteri Hammarby, iar vechiul stadion a devenit una dintre imaginile identității Bajen.
În 2013, din dorința de a oferi o experiență mai bună fanilor, clubul s-a mutat cu meciurile la câteva sute de metri distanță, pe noua arenă cunoscută inițial drept Tele2 Arena și astăzi drept 3Arena, un stadion de aproximativ 30.000 de locuri pe care îl împarte cu Djugardens.
„Nu cred că stadionul e mereu plin, dar există mult interes. Cu echipa masculină jucăm pe 3Arena. Nu îl umplem de fiecare dată, dar cred că am sintem în medie în jur de 19.000 de oameni”, ne-a mai spus unul dintre fani. Asta spune totul despre Hammarby.
20.000 de oameni în liga a doua
Poate cea mai spectaculoasă cifră din povestea lui Hammarby nu vine dintr-un sezon în care clubul a performat, nici din anul în care a câștigat campionatul. Vine din liga a doua. În 2014, când Hammarby evolua în Superettan, media de spectatori la meciurile de acasă a fost de 20.451.
Peste douăzeci de mii de oameni, în medie, pentru o echipă din eșalonul secund.
Un an mai târziu, după revenirea în Allsvenskan, media a urcat la 25.507 spectatori, record al campionatului suedez la acel moment.
Practic, mutarea pe noua arenă nu a distrus spiritul vechiului Soderstadion. I-a oferit pur și simplu mai mult spațiu suporterului.
Iar fenomenul continuă. În 2025, Hammarby a avut o medie de 24.297 de spectatori la meciurile de acasă, a doua din Suedia după AIK. Există aici și un paradox superb.
Hammarby nu este gigantul trofeelor din Suedia. Are un singur titlu de campioană, cucerit în 2001. Malmo, spre exemplu, e mult deasupra ca palmares, iar AIK și Djurgarden au istorii impresionante.
Hammarby a reușit însă ceva ce nu poate fi măsurat doar prin numărul cupelor din vitrină. Cumva a construit una dintre cele mai puternice comunități din fotbalul suedez. Și un exemplu pentru întreaga lume.
Un oraș împărțit în trei, Hammarby e cordul cartierului muncitoresc
Stockholmul fotbalistic are propriile granițe, chiar dacă nu sunt desenate pe nicio hartă. Cumva seamănă cu ceea ce se întâmplă și la București.
În nord, la Solna, este AIK. În sud, Hammarby și Sodermalm. Iar Djurgarden completează triunghiul celor trei mari rivale ale capitalei.
Cum Djurgarden și Hammarby împart aceeași casă, 3Arena, în trecut au existat inclusiv recomandări ca suporterii celor două echipe să folosească stații de metrou diferite pentru a ajunge la arenă.
Rivalitatea cu AIK este la fel de intensă, iar derby-urile Stockholmului sunt printre puținele momente în care imaginea ordonată și liniștită pe care străinul o asociază Suediei se fisurează. Apar fumigenele, coregrafiile uriașe, cântecele și celebrele corteo spre stadion.
Pentru câteva ore Stockholmul nu mai pare atât de suedez. Pare pur și simplu un oraș nebun după fotbal. Galeriile suedeze fiind recunoscute pentru fanatismul lor.
Dar Hammarby e ceva aparte. Trofeele pălesc în fața dragostei pe care suporterii o poartă comunității lor. Iar clubul e inima cartierului.