Radu Naum Să-i transferămși pe ei?

• Dinamo e senzație! Merge brici, domină competiția, spre ciuda celor care au exclus-o o vreme din calculele lor la înaltă performanță. Cei care ziceau că sunt bani mulți pentru mai nimic.

Dinamo e chiar o mare speranță de a demonstra că se poate, că nu există condamnare definitivă, că ceva ce a fost mare poate renaște. E reconfortant. Bravo, Dinamo!

Victorii datorită jucătorilor străini

Scuzați, am omis să precizez la care Dinamo mă refer. La cel de la handbal, am crezut că se subînțelege!

Două victorii din două în Champions, începem să visăm nu doar la fazele superioare, ci chiar la cele mai înalte, se aude chiar de Final Four, semifinale adică, unde România nu a mai avut mai avut reprezentanți de pe vremea lui Vasile Stângă, Marian Dumitru, Dumitru Berbece. De pe vremea lui „Ceașcă”, așa cum îi zic unii cu o notă care poate suna iertătoare.

Acum e vremea lui Kasparek, Cupara, Thrastarson, Ali Zein. România handbalului sport național, cum era lăudat, trăiește prin străini. Handbalul nostru, cel de băieți și cel de fete, există grație locurilor unde se mai construiesc jucători și jucătoare pentru marea performanță – nu la noi.

Noi contribuim doar cu banii. Dacă e bine să bagi bani publici cu nemiluita în salariile enorme ale unor străini e o dezbatere cât Casa Poporului. Deși, de bun simț, răspunsul ar fi simplu.

36 de straniere din 48 de handbaliste

În meciul de la Plock, campioana României a marcat numai prin cei veniți din alte zări. Un singur român s-a remarcat în statistică. Militaru, eliminare de două minute. În rest, în dreptul celor trei compatrioți la statistică e o suită de zerouri.

M-am uitat și pe la alții. La Kielce, din 8 marcatori în meciul cu Nantes, 6 sunt polonezi. La Pelister, în meci cu Fuchse, 5 din 8 care au înscris sunt macedoneni. La Zagreb, 5 din 9 sunt croați. La Wisla, victima lui Dinamo, 3 din 9 care au băgat-o-n poartă sunt de-ai locului. Mai e ceva de zis?

Să trecem la fete, unde avem, în premieră, trei echipe în Champions. Minunat! A, pardon! Vidunderlig! Fantastisk! Wunderbar! Prachtig! Merveilleux! Maravilloso! Csodálatos! Замечательный! Mai vreți? Mai am. În portugheză, polonă, sârbă, japoneză (da, da!), e la alegere.

Din cele 48 de handbaliste înscrise pe foile oficiale ale Bistriței, Rapidului și CSM nu mai puțin de 36 sunt straniere.

Bistrița e „fruntea”, cu 14 din 16. Puteți să faceți la fel ca la băieți, să vedeți la câte adversare se regăsește un asemenea procent. E una, nu v-o spun, mai căutați și voi.

România susține handbalul internațional

Dar, în general, și la nivelul unei țări, nu există așa ceva. 10 din 12 formații din turneul olimpic de fete de la Paris au avut în lot jucătoare din Liga Florilor. Care ar trebui să se numească Liga Stranierelor.

De fapt, România susține handbalul internațional. Pe tricourile multor țări ar trebui să scrie România, la sponsor. Suntem donatori universali de fonduri publice. Naționala noastră? Cui îi pasă? Important e ca anumite comunități și cluburi să arate că „...dar au și făcut”. Știți poezia.

Sigur, acum așteptăm și rezultate. O Ligă a Campionilor, măcar un Final Four, o bomboană la preț de cozonac, ceva. Sunt sigur, însă, că vor veni. Și, oricum, la ce fel de handbaliste și handbaliști creștem n-am fi ajuns nici în grupele competițiilor europene.

Deci, e bine. Costă mult, dar așa e când nu produci, cumperi scump de la alții. În plus, unde sunt bani gârlă, știți cum e... Ei, haideți, nu vă faceți că nu știți!... Dar avem săli pline, oamenii văd handbal. De aceea, propun să extindem acest sistem. Uitați cum.

Eu cu cine votez?

De la o vreme, când ne întâlnim unii cu alții, ne întrebăm precum cetățeanul turmentat (disperat, în cazul nostru) „eu cu cine votez?”. E jale. De la cel care, la interpelarea despre când vom traversa Carpații pe autostradă, a răspuns „Cum? Din ce parte?” la eroul în contumacie, trecând prin cel trezit din somnul NATO, doamna cu năframă și stimabilul care vrea să ne vândă România la preț de Dobrogea, suntem mai răsfățați ca niciodată.

De aceea, propun să importăm și politicieni, ca pe handbaliste sau fotbaliști, de unde se poate, unde respectivii nu provoacă în cel mai bun caz râsete, în restul timpului lehamite, unde nu se promite deficit de 5% și se cheltuie deșănțat de s-a ajuns la 7% (și probabil peste, asta e moștenirea lor), de undeva unde oamenii sunt măcar o unghie credibili, competenți, onești. Ce cuvinte imposibile!

Să transferăm politicieni

Tot din bani publici ar fi plătiți, ca și florile și zimbrii noștri. Să dăm țara, și aici, pe mâna altora, Ce mai contează? Că noi nu putem.

Nu știu de ce, chiar ar trebui să fim înspăimântați de moarte de acest adevăr, dar asta e acum, așa că să aducem alții care să marcheze ei pentru noi, să ne ducă acolo unde să contăm în lumea asta, să nu ne mai trateze cu dispreț și când vine o viitură să dea vina pe Ăl de Sus. Să mai pună mâna și aici, jos.

Cum ar fi? Să-l transferăm, de exemplu, din patria învinșilor lui Dinamo, pe Radoslaw Sikorski, ministrul de externe al Poloniei. Să-i dăm primă de instalare și bonus de victorie.

Credeți că glumesc? Zâmbiți? Citiți un interviu recent acordat de acest politician și mai vorbim. Eu am citit. Și vorbesc singur de atunci.