Publicat:
27.06
- După 24 de ani, generația lui Ianis Hagi repetă performanța generației tatălui său, Gică Hagi, ultima care trecea, la Euro 2000, de grupele unui turneu final.
În România - Slovacia 1-1, Ianis a scos penalty-ul decisiv și și-a hărțuit permanent adversarii. Peste toate, el merită reverența publică pentru că a dus o povară pe care nimeni nu trebuie să o ducă: așteptarea noastră pentru copii de a urma calea, dorințele și ambițiile părinților sau ale societății.
Calitatea lui nu e perfecțiunea, ci imprevizibilitatea
De fiecare dată când Ianis a avut mingea la picior, slovacii au făcut instinctiv pasul înapoi, gest fatal pentru un apărător. Se temeau nu pentru că Hagi e perfect, ci pentru că e imprevizibil.
Ianis își anunțase decizia încă din minutul 11. Atunci a avut loc faza ocaziei mari a României, după o pătrundere în doi timpi a lui Andrei Rațiu. ”Sonic” a ajuns la finalizare și a tras excelent la colțul lung, dar Dubravka a plonjat și a respins.
Mingea a ajuns la Ianis Hagi, care a reluat din prima, tare, curajos, dar mult peste. A fost limpede că Ianis intrase în meci scuturându-se de orice frică de eșec.
Despre penalty
Cât despre penalty-ul pe care el l-a obținut, foarte bine că există păreri împărțite. Nimeni nu contestă faultul, dar a fost realmente o fază la limită în privința plasării.
L'Équipe îl contestă, spune că ”a fost un penalty generos acordat”. Când te analizează L'Équipe e foarte bine.
Un mare arbitru internațional a spus pentru GOLAZO.ro că VAR a greșit, pentru că faultul a început în afara careului. Dar ce putea face Hagi, el a continuat să joace și contactul s-a prelungit?
Oamenii s-au înfuriat pe rețelele sociale, dar nu ne-am făcut jurnaliști ca să fim populari. Când o să ne fie teamă de reacții și de libertate, ne vom retrage. Până atunci, vom continua să oferim spațiu pentru dezbatere.
Polemica argumentată și dilemele sunt parte a intensității oricărui sport și chiar asta a și spus Hagi, după meci, când s-a referit la nevoia de semne de întrebare.
L-am văzut pe Ianis, la vestiare, când i s-au arătat imaginile din Piața Universității. ”E un vis împlinit. Am făcut față și semnelor de întrebare, care era logice să fie: dacă o să facem față și la echipa mare? Am făcut față și grupul ăsta nu joacă încă la potențial maxim”, a zis el. Da, semnele de întrebare fac bine într-o lume în care se folosesc mai mult semne de exclamare.
Crescut cu presiune
După meci, Marca a titrat cronica de meci: ”Un biscotto disimulado”. E opinia lor.
Tot după meci, a apărut un mesaj frumos, de la unul dintre milioanele de suporteri ai echipei naționale, Marius Enache, către Ianis Hagi:
”Nu cred că există cineva care să fi crescut cu o asemenea presiune și să rămână stabil, să mai poată iubi fotbalul sau pe noi, cei care te-am dezamăgit”.
Ianis nu arată dezamăgit. Poate hotărât, dar nu-i grav. Un pic de îndârjire e ingredientul vinovat al oricărei performanțe. La cum îl știm cu toții, și Gică Hagi e îndîrjit azi.
A devenit ”fostul”. Nu mai e ”Gică Hagi”, ci ”tatăl lui Ianis Hagi”. Pentru un părinte e minunat, numai că, de ambiție, ăsta se apucă din nou de fotbal!
