Cristian Geambașu    Reconstrucția +18 foto
Cristian Geambașu FOTO GOLAZO.ro

Cristian Geambașu Reconstrucția

• Ianis Zicu este antrenorul momentului în fotbalul românesc. Cu economie de mijloace și dedicare, fostul copil risipitor a arătat că nu e niciodată prea târziu pentru a te schimba. Pentru a munci
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Ianis Zicu a postat un mesaj pe Facebook la 6 dimineața. De fapt, este o scrisoare în toată regula, nu o postare în goana calului.

Ianis Zicu pe care îl știa lumea nu ar fi stat treaz la ceasul zorilor, ba să mai și compună un text în care își revarsă gândurile. Bună scriitură, cam multe puncte de suspensie totuși. Asta dacă este să facem analiză literară. Dar nu e cazul.

Cum a fost posibilă metamorfoza?

E cazul însă să salutăm apariția discretă a unui antrenor dedicat sută la sută profesiei. Pe cât de risipitor a fost cu talentul lui ca jucător (a bifat 13 echipe în cariera de jucător), pe atât de serios și implicat arată acum Zicu în postura omului care regizează fotbalul. Regie în sensul de a conduce, a nu se înțelege altceva.

Cum a fost posibilă metamorfoza? Cum un băiat boem, căruia îi plăceau la nebunie dulciurile, s-a transformat într-un tânăr bărbat serios? Cum un rubicond cu galoane a decis că lupta cu kilogramele în plus este la fel de importantă ca imaginea de profesionist pe care o transmiți oamenilor?

Recuperarea voinței

Simplu doar în aparență, răspunsul la aceste întrebări trebuie să includă cuvintele schimbare, maturizare și voință. Zicu aparține categoriei celor care se maturizează mai târziu, dar profund.

Voința este o trăsătură pe care a recuperat-o din nu știu ce cotlon interior al propriului eu. Din fericire, Zicu nu este singurul personaj care a demonstrat că șlefuirea personalității nu este un capitol buchisit din prea multele lucrări de dezvoltare personală.

În schimb, cred că în acest proces de reconstrucție un mic rol au avut-o și prezențele în studioul Digi Sport. Un loc unde discuțiile nu derapează în derizoriu și unde sinceritatea este marfă curentă.

Alături de Ilie Dumitrescu și de Gabi Balint, dar nu numai de ei, nu virezi în glume grosiere. Nu că te educi sau te formezi ca individ, să nu exagerăm, dar înțelegi că lumea fotbalului poate fi și urbană.

Bucurie la Metaloglobus dupa promovare FOTO GOLAZO (21).jpg
Bucurie la Metaloglobus dupa promovare FOTO GOLAZO (21).jpg

Galerie foto (18 imagini)

Bucurie in vestiarul lui Metaloglobus dupa promovare FOTO Vlad Nedelea (1).jpg Bucurie in vestiarul lui Metaloglobus dupa promovare FOTO Vlad Nedelea (2).jpg Bucurie in vestiarul lui Metaloglobus dupa promovare FOTO Vlad Nedelea (3).jpg Bucurie in vestiarul lui Metaloglobus dupa promovare FOTO Vlad Nedelea (4).jpg Bucurie in vestiarul lui Metaloglobus dupa promovare FOTO Vlad Nedelea (5).jpg
+18 Foto
labels.photo-gallery

Adevărata provocare

Ianis Zicu (aș fi scris doar Ianis, dar am impresia că prenumele a fost confiscat de Hagi Junior) lasă în urmă o nou promovată, Metaloglobus, care prin vocea fiului patronului și-a exprimat deja vasalitatea după care tânjește de ani buni.

Ce poate fi mai frumos decât să fii slujitorul lui Becali și satelitul FCSB-ului? Aici ar trebui să aibă FRF o părere. Să revenim totuși la omul nostru.

Zicu se îndreaptă către Farul, ceea ce înseamnă alt nivel profesional. Fosta campioană arată complet diferit față de echipa care cu Louis Munteanu în teren câștiga titlul în 2023. Diferit, adică slăbită din cauza problemelor de finanțare.

Gică Hagi se dă la o parte o vreme ca să-i facă loc lui Zicu. Dar cât timp se va da la o parte? Sau se va da pur și simplu la o parte?

Aceasta este adevărata provocare pentru fostul jucător al lui Dinamo și al Rapidului, nu gestionarea unui lot mai subțire. Să supraviețuiască unei tutele care uneori sufocă.

Îi urez baftă și pun și un semn al exclamării, deși mergeau la fix niște puncte de suspensie!

Știri ultima oră
20:23
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
19:43
LIVE Inter D'Escaldes - U Craiova, în etapa #2 din Conference League. Oltenii, aproape de majorarea scorului în prima repriză
LIVE  Inter D'Escaldes - U Craiova, în etapa #2 din Conference League. Oltenii, aproape de majorarea scorului în prima repriză
20:06
Unde se joacă Dinamo - Chindia Clubul a făcut anunțul oficial despre meciul din Cupa României: ce se întâmplă cu abonații
Unde se joacă Dinamo - Chindia   Clubul a făcut anunțul oficial despre meciul din Cupa României: ce se întâmplă cu abonații
18:59
Mită la ONJN Au încercat să obțină un câștig de 100.000 de euro prin coruperea unui inspector
Mită la ONJN Au încercat să obțină un câștig de 100.000 de euro prin coruperea unui inspector
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365