Publicat:
21.06.2026, ora 09:44
Actualizat: 21.06.2026, ora 09:45
- România, oare știi cât de mică începi să fii? Fiecare meci care se joacă la Mondial ne spune că noi nu mai jucăm fotbal.
După 10 zile de competiție și 35 de meciuri disputate, România a apărut și ea la acest mare festin fotbalistic al lumii. Doar printr-un arbitru.
Întrebările de la care plecăm
- E motiv de sărbătoare sau e doar satisfacția platonică a unei țări incapabile să mai producă fotbal și fotbaliști?
- Oare mai există vreo țară și Federație de fotbal care să susțină că a performat doar pentru că are un arbitru, nu și națională, la un turneu final?
La arbitraj suntem la nivel bun, dar arbitrajul a însemnat și înseamnă relații și influențe, nu neapărat valoare și meritocrație.
La combinații, România continuă să fie o țară care produce bine. La fotbal însă, poate nu realizăm, dar situația e dramatică.
Noi versus naționalele de rang secund de la CM
Fiecare meci care se joacă la acest Mondial ne face să de gândim la o celebră replică a lui Băsescu către Adrian Năstase, adaptată pentru fotbal: „România, oare știi cât de mică începi să fii?”.
Raportarea nu e la granzii turneului. Franța, Germania, Anglia, Argentina, Spania și alte vreo 5-7 naționale sunt din altă lume.
Problema este că vezi țări care au înregistrat un progres fantastic de-a dreptul și care propun un joc pe care noi nu mai suntem capabili să-l facem.
Japonia, Canada, Australia, SUA, Coasta de Fildeș, chiar Noua Zeelandă, Panama și Haiti sunt naționale care au fiecare câte ceva, mai mult sau mai puțin, din ce are fotbalul de nivel mare de azi: forță, viteză, organizare, tehnică deosebită, fie o capacitate fizică ieșită din comun.
România e decentă măcar la un capitol dintre acestea?
Ni s-a destrămat și alibiul de la barajul cu Turcia
Vă amintiți barajul cu Turcia? E un reper edificator fiindcă ne-a bătut o echipă care e la acest turneu. N-am produs nimic în acel joc. N-am putut să construim, n-am avut viteză, n-am avut organizare, iar la final ne-am consolat că ne-a scos o națională formidabilă. S-a dovedit a fi o falsă justificare.
Turcia s-a făcut de râs la Mondial și ne-a spulberat și alibiul pe care ni l-am construit în ultimele 3 luni.
Te uiți la ce fotbal joacă Japonia, parcă e dat pe repede înainte.
Te uiți la ce forță are Coasta de Fildeș, care a dus 100 de minute de la egal la egal cu Germania.
Rămâi uimit ce pregătire fizică au SUA și Australia, dar și că un fotbalist de la Noua Zeelandă face de 10 ori mai multe sprinturi decât media din Liga 1.
Cum ar arăta azi un meci Japonia-România?
Nu sunt echipe la acest Mondial la care să vezi ce are fotbalistul român: să stea pe teren cu mingea la picior, să joace 90% din faze înapoi, să dea pasă și apoi să rămână pe loc, să nu aibă intensitate, să-i fie teamă de duelul fizic.
Mi-e frică doar și să mă gândesc cum ar arăta azi un meci Japonia-România.
Am avut o simulare despre raportul dintre noi și echipele de la Mondial atunci când am jucat cu Canada, amicalul de anul trecut.
A fost mai degrabă umilitor pentru tricolori. Așa cum e orice comparație pe care încercăm să o facem între România și fotbalul nostru versus fotbalul lor, de la Mondial. Încep să devină sporturi diferite.
Suntem la nivel cu Gabon, Mauritania și Emirate
Să continuăm să jubilăm că avem arbitru la Mondial. Atât ne-a mai rămas la 30-35 de ani de la momentele în care eram egali cu Maradona și chiar îl făceam să plângă.
România nu mai are națională, suntem singura țară din lume care îi face galerie unui arbitru. Forza Istvan, vinci per noi!
La fel ca noi mai sunt, printre altele: Mauritania, Gabon, Honduras El Salvador, Emiratele Arabe Unite, China, toate cu arbitru pe teren deja, dar cu naționala acasă. Avem companie selectă, nu glumă!
