Silviu Tudor Samuilă Noua ordine mondială

• A apus oare vremea naționalelor formate din superstaruri? Asistăm oare la o nouă rețetă de câștigare a trofeelor majore?

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Spania lui Luis de la Fuente a fost la ani lumină de toate adversarele de la Cupa Mondială.

S-a vorbit și s-a scris, pe bună dreptate, de școala de fotbal iberică, Cătălin Tolontan a mers mai departe, evocând reforma începută de statul spaniol la nivelul sportului cu câțiva ani înaintea Jocurilor Olimpice de la Barcelona din 1992.

Cu toții am rămas fermecați de stilul inconfundabil al noii campioane mondiale, senzația fiind că fotbaliștii sunt conduși de un creier comun, de o forță nevăzută care ar avea un controller prin care îi ghidează pe jucători, după modelul jocurilor pe consolă.

Ce este însă ciudat e faptul că acest fotbal total nu a fost practicat de o națională formată din cei mai buni și cei mai în formă jucători, veniți de la cele mai mari cluburi ale lumii, cum se întâmpla altădată.

I-am rugat recent pe Sorin Cârțu și Mihai Stoica, într-o emisiune la Prima Sport, să aleagă un prim unsprezece format din jucătorii Spaniei de astăzi și cei ai naționalei lui Del Bosque, campioană mondială în 2010.

Formula din Africa de Sud era următoarea:

• Casillas (Real Madrid) – Sergio Ramos (Real Madrid), Puyol (Barcelona), Pique (Barcelona), Capdevila (Villarreal) – Xabi Alonso (Real Madrid), Busquets (Barcelona) – Pedro (Barcelona), Xavi (Barcelona), Iniesta (Barcelona) – David Villa (Barcelona) 

Rezultatul? S-a pus problema titularizării lui Cucurella, Cârțu susținând însă că îl preferă pe Capdevila, și introducerea lui Yamal în locul lui Pedro.

În rest, bob cu bob cei din 2010 erau și mai valoroși individual, nu mai vorbim că zece dintre ei veneau de la cele mai bune cluburi din lume la acea vreme, Barcelona și Real.

Ce a făcut De la Fuente? Nu a convocat niciun fotbalist de la Real Madrid, obligându-l pe Florentino Perez să anunțe transferul lui Cucurella înaintea turneului final, tocmai pentru a putea să se laude cu un reprezentant în națională, iar în primul unsprezece trimis în meciurile decisive a titularizat doar trei oameni de la Barca, pe Cubarsi, Olmo și Lamine Yamal.

De altfel, formula de start a Furiei Roja a fost compusă nu din titularul lui Arsenal, Raya, ci din portarul lui Bilbao, Simon, căruia i s-au adăugat Pedro Porro, fotbalist care s-a luptat până în ultima etapă pentru evitarea retrogradării din Premier League, Aymeric Laporte, revenit la Bilbao după o perioadă călduroasă și neplăcută petrecută în Arabia Saudită, din Cucurella, fotbalist a cărei formație, Chelsea, a ratat cupele europene în recenta stagiune, Fabian Ruiz și Rodri, fotbaliști cu foarte puține minute în ultimul sezon, din eterna rezervă a lui Atletico Madrid, Baena și din vârful lui Sociedad, Oyarzabal, club care și-a salvat sezonul câștigând Cupa Spaniei.

Vă sună înșiruirea asta a formație capabilă să subjuge orice adversar? Care să reducă Franța lui Mbappe, Olise sau Dembele la statut de sparring partner și să nu permită Argentinei să tragă vreun șut spre poartă în 90 de minute în finală?

E foarte posibil ca în ultimii ani să se fi schimbat formula câștigătoare la nivelul naționalelor, iar primul semnal a venit din partea Italiei lui Mancini, care în 2021 a devenit campioană europeană cu fotbaliști fără un pedigree fantastic, dar care au format un grup extrem de unit și au putut alerga.

Nici Argentina din Qatar nu a fost mult diferită. Cine erau la acea perioadă Enzo Fernandez, Alexis Mac Allister ori Julian Alvarez ajunși între timp printre cei mai apreciați jucători din lume? Primul juca la Benfica, al doilea la Brighton, iar Julian venea de la River.

Dar poate că tocmai foamea asta a celor care sunt buni, chiar foarte buni și care știu că un Mondial reprezintă șansa de urca la nivelul următor, reprezintă cheia.

Plus că atunci când nu ai doar superstaruri în echipă, șansele unor picioare mai proaspete la final de sezon, cresc enorm.

Am făcut un calcul al minutelor jucate de titularii celor patru semifinaliste la cluburile de care aparțin în sezonul anterior iar rezultatele sunt cel puțin interesante.

Întâmplător sau nu, cele mai „odihnite” naționale au și ajuns în finală. Evident că au contribuit și Tuchel plus Deschamps prin deciziile lor extrem de neinspirate la rezultatele semifinalelor.

Veți întreba însă de ce nu a câștigat Argentina și finala, dacă tot avea cel mai fresh prim unsprezece? Și aici intrevine inteligența lui De la Fuente care a realizat că are nevoie de fotbaliști cu capacitate mare de efort la mijloc și în atac.

E o certitudine că meciurile se câștigă în zona mediană a terenului. Acolo se aleargă cel mai mult, acolo trebuie câștigate duelurile directe, acolo apar cele mai dure contacte.

De la Fuente a observat că avându-l pe un Pedri obosit în teren, Spania are dificultăți și a mers pe mâna mult mai proaspătului Fabian Ruiz, fotbalist care, la fel ca Rodri, a fost accidentat o lungă perioadă de timp.

Ce a rezultat? O diferență mare de prospețime între Spania și oricare altă semifinalistă.

Jucătorii cu cele mai multe minute

Spania:

• Rodri: 2.185
• Ruiz: 2.092
• Olmo: 2.838
• Baena: 2.305
• Yamal:3.702
• Oyarzabal: 3.195

TOTAL: 16.317

Argentina:

• Fernandez: 4.456
• Mac Allister: 3.885
• De Paul*: 2.778
• Paredes: 3.086
• Alvarez: 3.549

TOTAL: 20.495

Franța:

• Tchouameni: 3.941
• Rabiot: 2.910
• Olise: 4.015
• Dembele: 2.110
• Doue: 2.558
• Mbappe: 3.621

TOTAL: 19.155

Anglia:

• Rice: 4.456
• Anderson: 4.168
• Gordon: 2.869
• Bellingham: 2.718
• Rogers: 4.564
• Kane: 4.050

TOTAL: 22.825

*in cazurile Messi și de Paul care evoluează în SUA am luat în calcul meciurile din perioada august 2025-iunie 2026

Priviți ce diferență colosală este, în special, la perechile de mijlocași centrali între Spania și celelalte naționale.

Când Guardiola spunea în urmă cu un an că pe Rodri îl vom vedea din nou la capacitate maximă la Cupa Mondială, lumea credea că încearcă să îl protejeze pe spaniol, să nu pună presiune pe el pentru că tocmai trecuse peste o accidentare de aproape un an.

Dar nu, Guardiola avea dreptate. Iar De la Fuente a știut și că punându-i-l alături pe un alt fotbalist cu minute puține, dar extrem de valoros, Fabian Ruiz, Spania va putea stăpâni lumea fotbalului și exact asta s-a întâmplat.

Concluzia? Este foarte probabil ca lumea fotbalului să se fi schimbat. Întrebări gen „Poți să alergi? Ești proaspăt?” să conțină răspunsuri mai relevante ca cele ale întrebărilor „Unde ești legitimat? Ce trofee ai câștigat în ultimul sezon?”.

A nu se crede însă că ingredientul principal nu rămâne cel al valorii, pentru că la nivel de semifinale de Cupă Mondială discutăm doar despre cei mai buni dintre cei buni.