Publicat:
20.07.2026, ora 22:33
Actualizat: 20.07.2026, ora 22:33
- O Cupă Mondială pe model american. Mult sclipici și puțină stofă. Mult zgomot, puțină muzică.
- Ne-am hidratat și am intrat în peșterile primordiale însoțiți de ghizi competenți. Argentinienii.
- Acum, peste televizoarele noastre s-a așternut o liniște nefirească. Băieții de la Antenă nu mai comentează. Dar ne revedem peste 4 ani, hip, hip, ura!
Cum se vor fi simțit suporterii Argentinei în timpul finalei mondiale văzând la ce mijloace apelează favoriții lor? Orbiți de iubire au înțeles mizeria sau li s-a părut normal că ai lor joacă „bărbătește”?
Care este starea de spirit a fanilor stranieri acum după înfrângere și ridicarea unui cordon sanitar în jurul bandei?
Au impresia că ai lor sunt ostracizați de niște ipocriți care nu au priceput nici acum să fotbalul nu este joc de … De ce anume nu este un joc fotbalul, stimați microbiști albiceleste? De domnișoare, nu? Veche placă misogină.
Deși doamnele și domnișoarele joacă și ele fotbal, iar pe alte meleaguri decât cele unde s-au înmulțit geto-dacii sunt asistențe demne de meciurile bărbaților.
Dibu, celula deviantă
La început a fost cuvântul. A urmat istoria. Târziu de tot a venit și fotbalul pe lume. Și a mai fost o echipă de tineri bărbați aspri, care prin tradiție luptau cu onestitate pentru țara lor pe terenul de fotbal. O țară frumoasă ca o înlănțuire de vise.
De la un moment dat încolo s-a produs o mutație scârboasă în codul comportamental al acestor fotbaliști care s-au transformat în bătăuși. Geneticienii susțin că au identificat celula deviantă. Geneza răului.
Clipa în care Emi Dibu Martinez a luat Cupa Mondială și a făcut-o penis. Coechipierii nu s-au oripilat, doar era îngerul lor păzitor. Sunt și îngeri obsceni? Așa că au preluat gestul și l-au multiplicat. S-au dus acasă în Argentina replicând în fața mulțimilor coregrafia lui Dibu.
La gunoi cu respectul!
Fenomenul Argentina a crescut ca o tumoare malignă sub privirile îngăduitoare ale mai marilor și mai micilor funcționari FIFA.
America lui Trump a fost solul fertil pentru aruncarea la gunoi a principiilor. Și a legilor jocului de fotbal. Onoare, sportivitate, respect pentru adversar. Bleah! Cazul Balogun a fost bornă de parcurs pe care scria „Totul e permis dacă ești puternic”.
Președintele FIFA, fie-i numele nelăudat!, a continuat să se gudure pe lângă președintele maga și gaga. Golumul Pierluigi Collina, starostele altei bresle dubioase, a ținut isonul șefilor cu delegări ciudate, dar în spatele cărora puțeau interese oculte.
Cine erau de fapt pirații
Tolerarea jocului banditesc al Paraguay-ului în meciul cu Franța a făcut posibil atacul argentinienilor asupra englezilor.
Pirații uzurpatori, cum i-a numit cu drag doamna vicepreședintă a Argentinei, Victoria Villarruel, pe englezi, au fost de fapt conaționalii dânsei.
Pirații șefi, Paredes, Tagliafico și Otamendi, secondați zelos de Lisandro Martinez, Nahuel Molina și odrasla lui Cholo, Giuliano Simeone. Așchia nu sare departe de trunchiul isteric.
Domn cu mitocanii?
Finala cu Spania a fost încununarea efortului. Neanderthalienii au ieșit de la cabine cu ochii injectați și cu fotbalul abandonat într-un colț întunecat al vestiarului.
La fel ca francezii cu Paraguay și ca englezii cu domnii argentinieni, spaniolii au fost niște domni. Dar cu mitocanii nu trebuie să fii domn pentru că iau asta drept slăbiciune.
Arbitrul sloven Slavko Vincic, tip cu trecut penal, deci numai bun pentru o finală (așa ajungi să-ți fie dor de Istvan-dispari) a dat neofiților senzația că ar avantaja Spania, asta în timp ce el trecea cu vederea agresiunile.
Coatele în burtă, îmbrâncelile și crampoanele care se înfigeau pe tibiile și peroneele oamenilor lui De La Fuente. Înjurăturile, privirile ucigașe.
Mondialul kitsch
Restul se știe, una dintre cele mai urâte finale din istoria campionatelor mondiale. Depun mărturie subiectivă și compromițătoare pentru ultimele 16 ediții.
Un Mondial organizat într-o țară în care fotbalul fotbal nu va prinde în veci vecilor, ci doar se va perverti în spectacole kitsch. Dar un Mondial care s-a încheiat cu victoria celui mai bun, din fericire.
Prețuri absurde la bilete, pauze de hidratare când jucătorii aveau nevoie să meargă să facă pipi din cauza frigului, showuri cu Shakira desculță și un Justin Bieber căutat liric, făcând playback la o chitară. Stadioane care or fi bune la fotbal american și la baseball, dar nu au legătură cu fotbalul cel adevărat. Multe meciuri slabe.
În România, doar comentariile de la Antena 1 au fost mai proaste decât meciurile cele mai proaste. O diaree verbală cu statistici și citate din diverși, nicio opinie personală. Messi, Messi, Messi, Messi! a fost onomatopeea supremă. Dar nu-i nimic, ne auzim peste 4 ani tot cu ei. Trebuie să fie și vești bune pe lumea asta!
