Cristian Geambașu Jaqueline, nivelul următor

• Există viață în tenisul românesc feminin și în lipsa Simonei Halep? Da, dar ca după ce a trecut potopul peste noi.

O demonstrație de tenis curat, o probă de ambiție, luciditate și voință. Fără înflorituri, așa poate fi descris meciul câștigat de Jaqueline Cristian în primul tur de la Australian Open contra croatei Petra Martic.

Este o victorie muncită în cel mai bun sens al cuvântului, pentru că a munci cu adevărat presupune nu doar mușchi și plămâni sănătoși, ci și inteligență.

Iartă-ne, Gică!

Să treci un prim tur la un turneu de Grand Slam nu te propulsează nici în istoria tenisului, nici nu te urcă printre eroii neamului. Așa cum sunt Simona Halep sau Gheorghe Hagi.

Nu o văd totuși pe Jaqueline spunând într-un viitor improbabil ceva de genul „Așa că, mai multă încredere în România!”. Vorbe care au sens, dar care sună dojenitor în rostirea lui Hagi din deja foarte cunoscutul spot publicitar al Băncii Transilvania.

Ai impresia că ne ceartă Gică pe toți. Iartă-ne, Gică, dacă am păcătuit cu gândul sau cu cuvântul!

Gata cu bocitul

Dar mai multă încredere în Jaqueline Cristian sau în Anca Todoni, fetele care vin să umple golul lăsat de Simona Halep, putem încerca să avem.

Un fluid de simpatie cred că le ajută și pe ele și nu strică nici psihicului nostru. Nu ne putem eterniza în ipostaza de bocitoare ale Simonei, mai ales că ea însăși pare să-și contemple senină previzibilul final de carieră. 

Cei singuri

Tenisul este un sport dur, deși nu intri în contact fizic cu adversarul. Tenisul presupune însă asumarea solitudinii.

Până să ajungi celebru și bogat, dacă e să ajungi vreodată, trăiești singur și cheltuiești bani. Călătorești singur de la un capăt la altul al planetei, locuiești singur într-o cameră de hotel, mănânci singur la cantina sportivilor, te antrenezi cu cine se nimerește, ai grijă să îți duci hainele la spălătoria automată.

Apoi, intri pe teren, tot singur, asta în măsura în care nu joci la dublu. Dar și acolo, într-un fel, tot singur ești. În majoritatea covârșitoare a cazurilor, echipele de dublu sunt niște tandemuri ad-hoc, pe durata unui turneu.

Suișuri și coborâșuri

Jaqueline Cristian, 26 de ani, numărul 82 WTA, a învins-o în 3 seturi (6-2, 4-6, 7-6) pe Petra Martic, 33 de ani, numărul 131 WTA, fostă număr 17 mondial în vârful carierei.

Logic, veți spune, jucătoarea mai bine clasată și-a fructificat avantajul clasamentului în fața unei adversare care a ajuns pe tablou din postura de lucky loser (Martic pierduse în ultimul tur al calificărilor). Nimic mai fals, în tenis un avans de 50 de locuri în ierarhia mondială nu îți garantează nimic.

Meciul propriu-zis, disputat așa cum era de așteptat pe o arenă secundară de la Melbourne Park, a avut suișuri și coborâșuri pentru Jaqueline.

După un prim set adjudecat autoritar, cu lovituri puternice și variate, a urmat un set început la fel de compatrioata noastră, dar după un 3-1 liniștitor a urmat o cădere până la 3-5. 

Curajul ca tactică

Definitorie pentru atitudinea lui Jaqueline rămâne evoluția din finalul manșei decisive și, în special, din tiebreak-ul acesteia.

Croata a avut 6-5 și serviciul, dar românca a împins setul în prelungirile prelungirilor. Un tiebreak dominat autoritar, unde s-a impus cu 10-7. De reținut că și în momentele în care nu îi mergea jocul, Jaqueline nu a abdicat de la un plan de joc curajos. Nu i-a tremurat mâna, nu a încercat să aștepte greșeala adversarei.

Mai puțin șlefuit, dar în mare pe aceleași coordonate este, cred, și jocul Ancăi Todoni. Normal aș zice, pentru că are 6 ani mai puțin, deci și o previzibilă marjă de progres.

Todoni a avut ghinionul să joace împotriva chinezoaicei Qinwen Zheng, numărul 5 WTA, unul dintre personajele la modă ale circuitului, pierzând în două seturi, 6-7, 1-6.

Constanța. Atitudinea, nu localitatea

Lucia Bronzetti este adversara din turul 2 pentru Jaqueline Cristian. Italianca este colegă de generație cu românca, are tot 26 de ani, ocupă locul 76 WTA și face parte constant din echipa de Billie Jean King a țării sale. Nu lovește la fel de puternic ca Jaqueline, dar este parcă mai constantă, caracteristică generală a școlii italiene.

Apropo de constanța care să meargă mână-n mână cu forța și stilul ofensiv, poate că Jaqueline e pregătită să facă pasul la următorul nivel. Dacă va fi victorie cu Bronzetti ar fi primul semn.