Cătălin Tolontan Ce a trăit JD VANCE

• Ceea ce am văzut noi la televizor și pe Youtube e doar 10% din șocul trăit de vicepreședintele SUA JD Vance când a fost huiduit de zeci de mii de oameni la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Milano Cortina 2026.

E știut și acceptat. Politicienii sunt primiți în general ostil pe stadioane, cu excepția celor care cu adevărat sunt microbiști și au „vechime în muncă” în tribune.

Când te afișezi în vitrina sportului mulțimea percepe asta drept oportunism de imagine și te penalizează. Nicio tragedie.

Macron ar fi pățit, poate, la fel

Și dacă apărea un european, să spunem Emanuel Macron la deschiderea Jocurilor Olimpice, acesta ar fi fost, probabil, întâmpinat la fel ca JD Vance. Dar președintele Franței a lipsit.

Macron a delegat-o pe Marina Ferrari ministrul francez al sportului. Ea a mers pe „San Siro” cu avantajul de a fi dintr-o familie mixtă franco-italiană. Dar marele atu al lui Ferrari e acela că nu e cunoscută la nivel global. Pentru că o față de politician proiectată pe ecranele unui stadion riscă să fie huiduit. Cum a pățit JD Vance.

Și atunci pe ce s-a bazat vicepreședintele SUA? E frapant cât de sigur pe el îl arată filmările de protocol, fără oameni, și cum a arătat sub corul de fluierături al lumii.

Deschiderea Jocurilor Olimpice adună lume de peste tot

Răspunsul sofisticat este: JD Vance s-a bazat pe nimic. Putem specula, dar e doar o opinie. Poate că oficialul american a crezut că vor veni doar italieni și că Italia a votat cu Meloni. Numai că deschiderea unei Olimpiade adună zeci de mii de oameni din toată lumea.

Mulți dintre cei din tribune sunt fani ai sportului sau prieteni și rude ale sportivilor participanți. Sunt femei și bărbați, tineri și vârstnici sosiți din Marea Britania, Chile, Polonia, Japonia, Norvegia, Noua Zeelandă, Germania sau Kazahstan.

Sigur, majoritatea celor 75.000 de spectatori a fost din Italia. Milano e însă unul dintre nodurile culturale, sociale și intelectuale ale vechii Europe democratice. Milano la doi pași de Franța, Elveția, Austria și Germania - au venit spectatori de peste tot.

Nu Italia l-a fluierat pe vicepreședintele SUA, ci un eșantion al Europei și al lumii.

Un fenomen natural

Iar ceea ce am văzut noi la televizor și pe Youtube e destul de puțin. E doar 10% din șocul perceput și trăit pe viu de JD Vance.

Transmisia TV nu poate capta reacția unui stadion. Imediat, regizorul s-a prins și a mutat pe imaginile cu sportivii SUA de pe pistă, delegație care a fost aplaudați.

Dar când un stadion protestează, ce se aude nu e un sunet, ci un sentiment. Oamenii nu doar strigă, ci se ridică de pe scaune. Ei flutură degetele sau pumnul și se întorc, ca la o chemare invizibilă, în direcția tribunei oficiale. Este apăsător.

Asta a văzut vicepreședintele celei mai puternice țări a lumii: cum vibrează dintr-o dată totul. JD Vance a perceput huduielile ca pe magmă venită din pământ. Așa se simte nemulțumirea a 75.000 de oameni, puternică precum un fenomen natural.

Figurile pe care nu le uiți

Și mai e ceva. În astfel de momente, în mod paradoxal, deși sunt zeci de mii de oameni, se disting fizionomiile persoanelor care se uită la tine.

Evident nu se întrezăresc toate, dar unele ți se pot fixa. Un protest visceral, ca și o bucurie extazică, nu amestecă fețele oamenilor, ci le precizează într-un fel misterios.

Ce a huduit publicul de pe „San Siro”?

Dar de ce au protestat oamenii pe „San Siro” când au văzut figura lui JD Vance? Au văzut în el echipa și continentul rival? Nu cred. Da, se fluieră când intră rivalii pe teren, dar ca să-i timorezi, nu pentru că îi disprețuiești. Dimpotrivă, în cea mai tensionată rivalitate sportivă există întotdeauna un strat indestructibil de respect. Nu s-a simțit respect.

Tribunele de la Milano au reacționat mai degrabă cu o revărsare de ură necontrolată, precum în fața unui jucător trădător. Și nici măcar ca în fața unei vedete care a jucat un deceniu la tine, iar apoi a trecut la echipa adversă. Și acolo rămâne multă prețuire. Dacă ești Dan Petrescu și vii în Ghencea antrenând Rapid te vor fluiera destui, dar masa critică a publicului te respectă.

A fost mai rău. Oamenii de la ceremonia Jocurilor Olimpice de iarnă au fluierat în cor un junior crescut drept „mare speranță” și care n-a apucat să joace nici măcar un minut în echipa mare a sufletului tău, dar s-a dus imediat la adversari. Asta înseamnă, în sport, un trădător, fie că definiția e corectă uman sau nu. JD Vance a fost fluierat ca un pitic care a părăsit propria tabără.

Va trece, dar nu pentru JD Vance

Evenimentul de vineri seara de la deschiderea Jocurilor Olimpice Milano Cortina se va estompa. Va fi înghițit de altele. Ciclul știrilor e scurt și problemele noastre sunt multe.

Dar JD Vance nu va putea uita niciodată când mâinile a zeci de mii de semeni s-au întins spre el, ca un fenomen natural asurzitor al libertății trădate.