Cristian Geambașu Excepționalul loc 23

• Simțiți o vibrație? Vă tresaltă inima de bucurie? Ei, hai, un pic de mobilizare

Șefii sportului se declară mulțumiți de rezultatele obținute la Jocurile Olimpice de la Paris.

Deopotrivă Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, și-au exprimat satisfacția deplină pentru bilanțul Team România. Au și motive?

Sub cine suntem

România a cucerit 9 medalii la Paris, dacă punem la socoteală bronzul încă volatil al Anei Maria Bărbosu la gimnastică.

Cu 3 medalii de aur, 4 de argint și 2 de bronz, România s-a clasat pe locul 23 din 94 de națiuni ai căror sportivi au urcat măcar o dată pe podiumul olimpic.

Exceptând marile națiuni ale olimpismului, în fața României s-au clasat țări ca:

• Noua Zeelandă - locul 11, cu 20 de medalii, dintre care 10 de aur. Noua Zeelandă este o insulă în Pacific, cu o populație de 5 milioane de locuitori.
• Ungaria - locul 14, cu 19 medalii, dintre care 6 de aur. Ungaria are o populație de 9,6 milioane de locuitori.
• Ucraina - locul 22, cu 12 medalii, dintre care 3 de aur. Ucraina este o țară în război de 2 ani și jumătate. 

Hai la cosmetică!

„Putem face ca Los Angeles să fie mult mai bun decât Paris. Am terminat JO de la Tokyo pe 47, dorindu-mi ca Parisul să fie mai bun pentru sportul românesc. Iată, ne putem bucura de un loc 23 și 9 medalii”, a spus Elisabeta Lipă.

Și a fost completată de Mihai Covaliu, care a observat că “au fost câteva locuri 4 care puteau fi medalii, am avut medalii de argint care puteau fi aur. Așa că potențialul este bun și a existat o creștere în tot ce înseamnă acest ciclu olimpic”.

Simțiți o vibrație? Vă tresaltă inima de mândrie? Nu? Oare de ce nu suntem mândri pentru acest loc 23?

Simplu, din cauză că ți se prezintă o realitate contrafăcută atunci când se compară cifrele unui dezastru (Tokyo 2021) cu cele ale mediocrității de acum, poleite cu aurul singurei discipline care funcționează ca grup (canotajul) și confirmarea unui sportiv excepțional, David Popovici.

Doar canotajul

Așadar, România a câștigat medalii care au presupus încununarea unui efort de sistem doar la canotaj. Și acolo așteptările au fost mai mari de fapt, ținând cont de declarațiile bombastice ale antrenorului italian Colamonici la plecarea spre Franța.

Era acolo mai mult decât un mesaj motivațional, foarte la modă astăzi. Celelalte medalii sunt rodul unor întreprinderi personale cu suport material consistent din partea autorităților.

David Popovici, Ana Maria Bărbosu, Mihaela Cambei. Exceptând  instituția Popovici, natația condusă de Camelia Potec nu a furnizat niciun rezultat măcar încurajator. 

Felicitările Nadiei?!

La fel gimnastica, al cărei loc 7 în finala olimpică pe echipe a fost prezentat ca o realizare nemaipomenită. Inclusiv de Nadia, care le-a felicitat pe fete.

Poți pricepe că e nevoie și de încurajări. Dar chiar ne-am pierdut mințile ori trăim într-o uriașă mistificare? Nu era mai sănătos să spunem adevărul, că după 3 cicluri olimpice de absență România se zbate să iasă din condiția de echipă de pluton?

Nonvaloare

Unde este atletismul, unde este scrima, unde sunt luptele, tirul? De jocuri ți-e și teamă să întrebi. Handbal, volei, baschet. Vid.

La polo am participat la Jocuri și am făcut figură tristă. Toate aceste sporturi sunt guvernate de federații care consumă bani și produc nonvaloare. Iar asta nu are nicio legătură cu faptul că mai mult de două treimi dintre români nu fac niciun fel de mișcare.

Că suntem sedentari și pufoși e una, că am decăzut la sportul de performanță e alta. 

Astăzi tragem cu artificii

Nici înainte de ‘89 noi, românii, nu eram cei mai sportivi oameni de pe planetă.

Tot cu mici și cu bere ne antrenam în concedii, dar, notă proastă pentru prezent, sportul beneficia atunci de competență profesională.

Sportul funcționa ca instrument de propagandă, dar era și o instituție. România fondase școală în multe discipline, lansa mode, eroi.

Astăzi lansăm artificii pentru locul 23 pe națiuni. Parțial îi înțeleg pe Mihai Covaliu și pe Elisabeta Lipă. Ca să existe în continuare, ce-i drept pe modul avarie, sportul românesc are nevoie de finanțare din partea Statului. Iar finanțarea este atrasă de rezultate.

Planeta e aceeași

Care o fi planul pentru Los Angeles peste 4 ani, la ce discipline ar trebui să sperăm că ne vom redobândi demnitatea sportivă, nu știe nimeni să ne spună.

Ultima oară când am fost pe acolo, acum 40 de ani, România câștiga 53 de medalii dintre care 20 de aur și se clasa pe locul 2 pe națiuni.

Neverosimil pe atunci, iar astăzi de domeniul ficțiunii. Alt timp, altă lume? Da, lipseau rușii, RDG-ul (ce bine pentru sport!), dar acțiunea se petrecea tot pe Planeta Pământ, nu în Alfa Centauri.