- WTA se confruntă cu un val masiv de critici după ce i-a interzis jucătoarei spaniole Kaitlin Quevedo (20 de ani, #86 mondial) să poarte o panglică neagră în memoria victimelor catastrofei feroviare din Urda, Toledo.
- Decizia a fost luată în cadrul turneului de la Guangzhou (China), înaintea meciului din sferturi câștigat de iberică împotriva elvețiencei Jill Teichmann (29 de ani, #168 mondial), scor 7-6(2), 6-3.
Accidentul feroviar extrem de grav din apropiere de Toledo, provocat de ciocnirea frontală a două trenuri de mare viteză pe aceeași linie, s-a soldat cu cel puțin 69 de decese și zeci de răniți.
Printre persoanele care și-au pierdut viața se numără și Julieta Gallego, o atletă spaniolă în vârstă de doar 24 de ani.
WTA a blocat omagiul lui Kaitlin Quevedo pentru victimele din Spania
Profund marcată de tragedie, Kaitlin Quevedo, recentă campioană la Sao Paulo, a solicitat oficialilor permisiunea de a juca purtând o panglică neagră de doliu.
Cu toate acestea, conducerea WTA a respins cererea, invocând o regulă introdusă în anul 2024 care interzice simbolurile, lozincile și articolele de îmbrăcăminte de culoare neagră folosite pentru astfel de gesturi, motivând că dorește asigurarea unui „mediu neutru și respectuos”.
Reprezentanții forului feminin i-au transmis sportivei că ar fi putut purta o panglică de orice altă culoare sau că ar fi trebuit să solicite o aprobare prealabilă.
Încă sunt șocată de ceea ce s-a întâmplat la Toledo... Toată dragostea mea se îndreaptă către familiile victimelor, către răniți și către cei afectați de accidentul feroviar. Kaitlin Quevedo, locul 86 WTA, pe Instagram
Hotărârea WTA a stârnit un val rapid de indignare, în condițiile în care circuitul masculin (ATP) a acționat complet diferit în o situație identică.
Cu doar o zi înainte, la turneul de la Basel, spaniolul Rafael Jodar a primit acordul ATP și al organizatorilor locali de a purta o panglică neagră în timpul meciului cu Valentin Vacherot, în semn de sprijin și tribut pentru victimele accidentului.
„ATP și WTA sunt două lumi complet diferite”
Jurnaliștii cotidianului spaniol Marca au scos la iveală scandalul și au punctat că „ATP și WTA sunt două lumi complet diferite”.
Publicația a acuzat WTA de lipsă totală de empatie, subliniând dublul standard: organizația îi permite japonezei Naomi Osaka să iasă pe teren în echipamente extravagante, inclusiv într-o ținută stilizată ca „rochie de mireasă” la turneele de Grand Slam, dar blochează un simplu simbol de doliu.
„O rochie de mireasă pe teren este permisă, o panglică neagră dacă ești bărbat este permisă, aceeași panglică neagră dacă ești femeie nu este permisă. Găsiți diferențele și, mai ales, găsiți logica”.
Kaitlin Quevedo o va întâlni în semifinalele turneului din China pe austriaca Lilli Tagger (18 ani, #53 WTA).