Cristian Geambașu Iohannis și sportul

• Sau care este legătura între golf și Golful Porcilor. Un președinte care a mai bifat o plimbare pe cârca unui domeniu care nu l-a interesat nici cât o meditație la fizică. Ghinion! 

Deplasarea lui Klaus Iohannis la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris ne-a costat 180.000 de euro. „Ne-a costat” pentru că banii cheltuiți de Administrația prezidențială sunt bani de la buget, adică din taxele cetățenilor României.

Un mizilic din totalul de aproape 23 de milioane de euro al cheltuielilor cu plimbările președintelui timp de 10 ani. Suma de 180.000 de euro poate fi interpretată în cheia mâniei proletare, în registru ironic sau pur și simplu pragmatic.

De reținut, 180 de mii de euro înseamnă doar banii pentru închirierea avionului cu care s-au deplasat fostul președinte, soția și consilierii acestuia. Cheltuiala totală a deplasării în capitala Franței a fost cel puțin dublă.

Doar puțin mai mult ca un Porsche

Realist vorbind, cei 180.000 de euro nu au secătuit instituția prezidențială.

180.000 de euro înseamnă doar un pic mai mult decât Porsche Spyder-ul lui David Popovici. Care David Popovici la Gala Agenției Naționale a Sportului Românesc nu a scăpat prilejul să ceară încă o dată politicienilor modernizarea bazinului de la Complexul Lia Manoliu.

Aceiași politicieni sau aproximativ aceiași cu cei care i-au aprobat premierile din care au rezultat banii pentru Porsche și pentru imobilul din complexul rezidențial de la Frumușani.

Deie domnul președinte, care va fi el, ca ansamblul mărginit de Lacul Tătaru pentru care face reclamă Popovici să nu fie încă un Nordis!

Hakuna matata!

Dar ne îndepărtăm de subiect. Iar acesta este ce a făcut Klaus Iohannis pentru sportul românesc în cei 10 ani de domnie tăcută. Prin puterea exemplului, domnul profesor de fizică-meditator se cheamă că a mișcat niște lucruri.

De exemplu, a jucat tenis cu profesor personal. Frumos, tenisul este un sport accesibil, cu niște limitări, până la vârste înaintate.

Apoi, Iohannis a descoperit și a practicat golful cu pasiune. Mai mult, și-a îndemnat compatrioții să nu ocolească această disciplină pe nedrept considerată elitistă, zicea dumnealui.

Atunci când a călătorit în Africa, pe finalul celui de-al doilea mandat, a mers la originile înotului, în Tanzania.

Acolo unde niște localnici costumați în băștinași care încântă turiștii amatori de clișee se aruncau în apă cu tabloul care îl reprezenta pe președinte și strigau și strigau „Hakuna matata, Johanes!”. Adică, totul este bine! Și la vară cald. Era cald.

Sportul ca accesoriu

Indiferența lui Klaus Iohannis a fost cumva egală pentru toată țara pe timpul cât el a îndeplinit funcția de președinte al României. „Decât” gesturi formale.

Așa că sportul nu se poate plânge de tratament discriminatoriu. Interesant, tot susținem că sportul nu are nevoie de pomeni prezidențiale sau guvernamentale, dar sportul le ia cu două mâini când i se oferă. Și zice bogdaproste.

Pentru politicieni, sportul e ca un accesoriu la un costum scump. Ți-l pui doar la ocazii. Te duci la inaugurarea Jocurilor, binecuvântezi Casa României la Ambasada din Paris și participi la dineul oferit de Emmanuel Macron.

La Palatul Elysee nu ajunge oricine. Te întorci de la Jocuri, îi decorezi pe sportivii fruntași, iar în cuvântare spui că este o comemorare a acestora. Habarnismul instituționalizat. Indiferența suverană.

Protectorul etern

Nici sportul nostru drag nu se poate lăuda că dă pe dinafară de principii. La Gala premiilor ANS de marți seară a participat și o fantomă a trecutului, invitatul special și personal al lui Laszlo Bölöni.

Povestea personajului reînviat ca Nosferatu este cunoscută. Valentin Ceaușescu a fost protectorul Stelei ediție 1986, iar componenții supraviețuitori ai acelei echipe legendare i-au rămas etern recunoscători fiului conducătorului României comuniste.

Și, care-i problema, vor zice unii? Chiar așa. Probabil că mai există colecționari de artă germani care îi sunt recunoscători și acum lui Hermann Goering, ca deschizător de drumuri.

Fraternite

Prezența lui Valentin la eveniment putea fi evitată de Valentin însuși sau de Bölöni, primul jucător care a atins borna de 100 de selecții la naționala României. Nu puteau veni Constantin Matei, președintele ANS, sau Mihai Covaliu, președintele olimpismului românesc, să îl dea afară.

Bölöni însă, care trăiește de aproape 40 de ani în Franța, a ales să se afișeze ostentativ cu Valentin, ținându-l pe după gât.

Să trăiești în patria drepturilor omului de 4 decenii și să procedezi așa cu un vestigiu comunistoid, iată un mod foarte original de a-ți exercita libertatea. Liberte, egalite, fraternite! Mai ales fraternite.