Fără precedent   Decizia luată de TAS, după ce Lazio a dat afară o jucătoare când a aflat că   este însărcinată!

Fără precedent Decizia luată de TAS, după ce Lazio a dat afară o jucătoare când a aflat că este însărcinată!

• Clubul italian Lazio este obligat să plătească despăgubiri fotbalistei Maja Gothberg (28 de ani), după o decizie luată de TAS cu privire discriminarea unei jucătoare însărcinate.
• Conducerea clubului a încetat în mod ilegal colaborarea cu sportiva suedeză în momentul în care a aflat că este însărcinată.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Maja Gothberg a contribuit decisiv la promovarea echipei Lazio în primul eșalon din Italia, în sezonul 2023/2024. După acel moment au început negocierile pentru prelungirea contractului.

Messi s-a răzbunat pe PSG  Cum a pedepsit-o argentinianul pe   campioana Europei  chiar în ziua în care a împlinit 39 de ani
Citește și
Messi s-a răzbunat pe PSG Cum a pedepsit-o argentinianul pe campioana Europei chiar în ziua în care a împlinit 39 de ani
Citește mai mult
Messi s-a răzbunat pe PSG Cum a pedepsit-o argentinianul pe campioana Europei chiar în ziua în care a împlinit 39 de ani

TAS a decis! Lazio, obligată să-i plătească despăgubiri Majei Gothberg

Deși noua înțelegere nu fusese semnată încă, cele două părți ajunseseră totuși la un acord. Cu toate acestea, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.

Maja Gothberg a aflat că este însărcinată înainte să semneze contractul și a decis să informeze clubul, deși nu era obligată să o facă.

Potrivit informațiilor prezentate la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, după această dezvăluire, Lazio și-a schimbat decizia și a dat-o afară pe suedeză.

De asemenea, TAS a fost informat că jucătoarele de la Lazio au aflat că Maja Gothberg este însărcinată fără ca aceasta să-și fi dat acordul pentru răspândirea veștii.

Astfel, TAS a hotărât că Lazio trebuie să-i plătească suedezei despăgubiri salariale de aproximativ 64.000 de euro și 5.333 de euro pentru încălcarea confidențialității informațiilor medicale, conform theguardian.com.

Este primul caz în care TAS stabilește că un club a întrerupt ilegal un contract din cauza sarcinii unei jucătoare.

Maja Gothberg, care a pierdut inițial procesul în fața Camerei de Soluționare a Litigiilor din cadrul FIFA și a contestat apoi decizia la TAS, a declarat:

„Nu a fost vorba doar despre fotbal. A fost vorba despre a fi tratată corect și cu respect într-un moment important al vieții mele.

Această hotărâre transmite un mesaj clar: sarcina nu ar trebui niciodată considerată o problemă sau un motiv pentru a refuza oportunitatea de angajare a unei jucătoare”, a spus sportiva din Suedia.

Acest caz demonstrează că regulamentele FIFA privind maternitatea nu sunt doar simple prevederi pe hârtie, ci oferă protecție reală jucătoarelor. Cluburile nu pot renunța pur și simplu la un contract, chiar dacă acesta nu este încă finalizat, în momentul în care află că o jucătoare este însărcinată. Alexandra Gomez Bruinewoud, director juridic al sindicatului mondial al fotbaliștilor, Fifpro

Comunicatul transmis de Lazio

Câteva probe importante prezentate la TAS în acest caz au fost conversațiile de pe WhatsApp dintre Maja Gothberg și conducerea clubului.

Acestea au susținut versiunea evenimentelor prezentată de sportivă, confirmând că oficialii lui Lazio știau deja că Gothberg este însărcinată.

Aceste dovezi au contrazis poziția inițială a lui Lazio, exprimată într-o scrisoare din 6 august 2024, în care clubul susținea că nu avea cunoștință despre sarcina jucătoarei.

Totuși, în timpul audierilor de la TAS, directorul sportiv Raffaele Pinzani și secretara clubului Maria Antonietta Pia Foti au recunoscut că știau de sarcina jucătoarei încă din 18 iulie 2024.

După decizia luată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, clubul Lazio a emis un comunicat în care a precizat:

„S.S. Lazio Women 2015 A.R.L. rămâne pe deplin angajat în protejarea drepturilor și bunăstării sportivelor sale și în promovarea principiilor incluziunii, respectului, egalității și nediscriminării, esențiale pentru dezvoltarea continuă a fotbalului feminin.

Clubul va continua să își revizuiască și să își consolideze procedurile interne pentru a asigura conformitatea deplină cu cadrul legislativ și regulamentar național și internațional aflat în continuă evoluție în domeniul sportului profesionist și al relațiilor de muncă”.

Sper ca acest caz să contribuie la crearea unui mediu mai sigur pentru jucătoarele care își doresc atât o carieră sportivă, cât și o familie. Maja Gothberg

Cine este Maja Gothberg

Maja Gothberg (28 de ani) și-a început cariera în 2013, în țara natală, la Qviding. A mai jucat apoi pentru alte formații din Suedia precum Hovas Billdal, Karlslunds Orebro, Hammarby, Kopparbergs, Kungsbacka și Sundsvall.

În perioada 2020-2023, aceasta a evoluat în Finlanda, la KuPS, înainte să fie transferată de Lazio.

În singurul sezon în care a jucat pentru gruparea din Roma, Gothberg a bifat 28 de apariții și a marcat 4 goluri.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

O nouă autostradă prinde contur în Transilvania. În ce stadiu sunt cele patru loturi care trebuie finalizate până în 2028

Știri ultima oră
23:24
Cristian Geambașu Pancu și-a învins echipa!
Cristian Geambașu Pancu și-a învins echipa!
23:08
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
22:23
Căpitanul renașterii FOTO. Karlo Muhar, primul gol la FCSB! De la el s-a aprins echipa
Căpitanul renașterii FOTO. Karlo Muhar, primul gol la FCSB! De la el s-a aprins echipa
22:59
FCSB a reînviat! Elevii lui Reghecampf au umilit Rapidul și au ajuns la trei victorii consecutive
FCSB a reînviat! Elevii lui Reghecampf au umilit Rapidul și au ajuns la trei victorii consecutive
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10

Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

Ospăț cu ștaif, servire pe viteză și ce am mâncat la Zexe Blanc în București, lângă Parcul Icoanei
B365