„O mare nedreptate!”  Cum   a fost scos peste noapte  de pe lista FIFA un important arbitru român: „Exact așa i-am spus lui Vassaras”
Marius Avram FOTO Imago

„O mare nedreptate!” Cum a fost scos peste noapte de pe lista FIFA un important arbitru român: „Exact așa i-am spus lui Vassaras”

Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Arbitru FIFA timp de 10 ani, Avram a dezvăluit ce a simțit când a fost scos de pe listă, dar și cum a decurs discuția cu Kyros Vassaras, șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Ce ați simțit când Comisia Centrală v-a scos de pe lista FIFA?

A fost o surpriză pentru că nu meritam să fiu scos. Aveam câțiva ani în spate în care prestațiile mele au fost bune. Notele obținute de la observatori erau printre cele mai bune. În clasamentul final al CCA, întotdeauna eram în Top 3, pentru că ei fac clasament pe baza notelor. Pregătirea mea fizică era foarte, foarte bună.

Și atunci a fost un șoc. Și șocul a fost nu neapărat doar din aceste motive, ci șocul a fost din cauza lipsei de comunicare. Adică eu am aflat după. Nu ți se spune nimic. Băi, sunt de o viață în fenomenul ăsta, ne cunoaștem de atâția ani, cu unii am fost colegi, am stat în bancă, am fost la meciuri împreună. Băi, și să nu spună unul nimic?!

Dar ei neavând curajul să se uite în ochii mei și să îmi spună lucrul ăsta… Le mulțumesc pentru asta, pentru că scoțându-mă de pe lista FIFA mi-au oferit exact ceea ce aveam nevoie ca să am puterea după 27 de ani să scriu acea scrisoare de renunțare (n.r. - în decembrie 2020).

Țin minte și acum, eram în birou … Lucram la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Eram în birou și scriam scrisoarea. Mă sufocasem fizic efectiv, deci a fost un mic atac de panică! În timp ce o scriam nu mai aveam aer și scriam convins fiind că fac ceea ce trebuie. Mă rog, mi-au oferit ceea ce am avut nevoie ca să am eu curajul să o fac. O decizie grea.

Ce dialog ați avut atunci cu președintele Vassaras?

Vorbeam cu președintele la telefon, cu Vassaras. I-am spus „hai să închidem telefonul”. Exact așa i-am spus. „Hai să închidem acum telefonul, pentru că altfel nu mai controlez ceea ce spun”.

Era posibil să răbufnesc efectiv din cauza șocului și am preferat să închid dialogul. Măcar am avut minimul de control în momentul respectiv să nu degenereze discuția. Șoc, dezamăgire și discuții în familie. Ce facem? Mai continui? Nu mai continui?

Am făcut un tabel, am tras o linie în mijloc, plusuri, minusuri. Și a contat foarte mult, indiferent câte plusuri erau să mai rămân, minusul faptului că nu mai puteam să mă uit în ochii lor. Nu mai pot să mă uit în ochii lor când mă duc la curs.

Pentru mine ăla a fost hotărâtor. M-aș fi dus la următorul curs ca arbitru și trebuia să mă uit în ochii oamenilor care n-au avut curajul să-mi spună despre această decizie.

VIDEO. Marius Avram face dezvăluiri în ep. 13 din „Lumini și Umbre”: „El e cel mai jignit personaj din fotbal”

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Norvegia îi răspunde lui Donald Trump pe un ton  inedit, după ce a fost numită „țară de rahat”

Știri ultima oră
00:50
Dan Udrea Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

00:12
Tensiuni după fluierul final FOTO: Mihai Stoica, implicat într-un conflict după eșecul de la Bistrița

„Rezultat rușinos” Reghecampf își asumă eșecul cu Bistrița: „M-am hazardat”

23:46
A murit Sir Patrick Stewart Ținea cu o echipă surprinzătoare: „Toți credeau că sunt fan United sau Chelsea”. Ajunsese în conducerea clubului!

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
29.10

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”

UPDATE | Liniile 41 și 25 circulă normal, anunță STB. Tramvaiele au fost blocate aproape două ore pe Bd. Timișoara, Str. Brașov și Bd. Preciziei, după ce a picat curentul
B365