Teoria lui Il Luce, demontată Lucescu a sugerat că Edi nu avea niciun merit pentru rezultatele bune ale naționalei.  Detalii tari din culise,  din anturajul fostului selecționer

Teoria lui Il Luce, demontată Lucescu a sugerat că Edi nu avea niciun merit pentru rezultatele bune ale naționalei. Detalii tari din culise, din anturajul fostului selecționer

  • „Echipa aceasta a fost creată pe un fond emoțional. Jucătorii erau prieteni între ei și mai exista și susținerea din partea publicului, așa au avut succes”, a spus Mircea Lucescu (79 de ani) despre perioada în care pe banca naționalei se afla Edward Iordănescu (46 de ani). 
  • Apropiați ai lui Iordănescu povestesc cum au fost posibile calificarea la Euro 2024 și apoi depășirea grupei. Ei demontează complet teoria selecționerului actual. 
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Nu este un conflict deschis între Mircea Lucescu și Edi Iordănescu, fiindcă fostul șef al echipei naționale nu a reacționat în vreun fel în perioada aceasta în care actualul a pus rezultatele bune ale „Generației de Suflet” pe seama unui context favorabil.

Mihăilă, calvar fără sfârșit  Accidentarea fotbalistului de la Parma a recidivat!  Cât va lipsi
Citește și
Mihăilă, calvar fără sfârșit Accidentarea fotbalistului de la Parma a recidivat! Cât va lipsi
Citește mai mult
Mihăilă, calvar fără sfârșit  Accidentarea fotbalistului de la Parma a recidivat! Cât va lipsi

„Lucescu anulează toată munca lui Edi Iordănescu”

Aparițiile din media ale lui Iordănescu au fost extrem de rare în ultimele opt luni, de când a refuzat să semneze pentru extinderea contractului avut cu FRF.

Apropiați ai fostului selecționer povestesc că Edi este, de fapt, extrem de afectat de comentariile lui Lucescu, chiar dacă nu le combate în declarații publice.

Ce l-a deranjat cel mai tare? Explică aceleași surse: „Când nea Mircea spune că numai emoțiile au creat rezultatele din ultimii doi ani, el anulează toată munca pe care au făcut-o Edi, asistenții lui, jucătorii.

Iordănescu și oamenii din staff au muncit mii de ore înainte de Euro și în timpul turneului final. Au fost antrenamente, analize, concluzii, drumuri făcute ca să fie urmăriți și ajutați jucătorii la cluburi”.

„Naționala României lega maximum patru pase când voia să atace!”

Lucescu s-a referit și la stilul de joc, unul pe care el încearcă să-l facă să fie mai complex, să nu mai existe doar apărare și contraatac, ca pe vremea lui Iordănescu.

Oameni cu care Edi a colaborat în perioada în care el s-a aflat în Federație susțin că fostul selecționer descoperise singurul mod în care naționala României putea obține rezultate bune:

„El și secunzii au analizat meciuri dinaintea venirii lor plus partidele din Liga Națiunilor. Au observat că în 75 la sută dintre cazuri, a cincea pasă era mereu greșită. Naționala putea să lege maximum patru pase.

Și atunci, cum puteau să construiască un stil bazat pe posesie, pe atac pozițional, așa cum susține Lucescu acum că va reuși el?!”.

3 țări
vor găzdui Campionatul Mondial din 2026: SUA, Canada, Mexic. Ca să se califice, România ar trebui să câștige grupa preliminară sau să câștige un bilet din barajul în care are accesul garantat deja grație rezultatelor din Liga Națiunilor

Liga Națiunilor a fost excelentă, preliminariile CM 2026 au pornit rău

Iordănescu a câștigat grupa preliminară pentru Euro, a terminat peste Elveția, căreia i-a luat patru puncte în cele două meciuri, 2-2 în deplasare și 1-0 acasă.

Apoi a câștigat și grupa de la Euro cu patru puncte, victorie cu Ucraina, egal cu Slovacia și eșec cu Belgia.

Lucescu a insistat că naționala României trebuie să-și domine adversarii, „așa au făcut generațiile '70 și '84, noi avem fotbaliști tehnici care trebuie să aibă mingea, să conducă jocurile”.

Rezultatele au fost bune în Liga Națiunilor, în care a câștigat grupa în care s-au mai aflat Kosovo, Lituania, Cipru.

Începutul din preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026 a fost unul slab, un eșec acasă cu Bosnia, 0-1, urmat de o victorie în San Marino, 5-1.

7 iunie
e data următoarei partide pe care o vor disputa tricolorii, la Viena. Austria încă nu a jucat în preliminariile acestea deoarece a fost ocupată cu play-off din Liga Națiunilor, în care a pierdut cu Serbia, 1-1 acasă și 0-2 la Belgrad

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
INVESTIGAȚIE SNOOP: Ce nu conține declarația de avere a generalului Pahonțu
Știri ultima oră
22:57
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
„Am ajuns pe marginea prăpastiei” Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club: „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
23:45
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
„Debandadă la FCSB” Mircea Sandu a pus la zid echipa lui Reghecampf + E șocat de salariul lui Drăguș: „Să fii Messi și Maradona la un loc”
23:30
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Explicații după un moment bizar FOTO. Oțelul, despre jucătorul acuzat că a luat „galben” pentru pariuri: „Realitatea e alta”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Top stiri
„Am ajuns pe marginea prăpastiei”  Decizia luată de patronul FCSB, după ultimele tensiuni de la club:  „Mi-e greu, dar sunt nevoit”
Superliga
10.11

„Mihai Stoica a fost neglijent”  Becali explică  plecările masive de la FCSB  + „Palmă” pentru MM: „A greșit, dar nu plătește”

De ce nu joacă Dennis Man  Olandezii au aflat ce se întâmplă cu  jucătorul român.   Problemele cu care s-ar confrunta
Stranieri

FOTO | Weekendul epuizant al lui Ciprian Ciucu, singura explicație posibilă pentru promisiunea de care a uitat. Dar nici Houdini n-ar putea face prestidigitație cu atâtea probleme
B365
09.11