Publicat:
18.07.2026, ora 09:50
Actualizat: 18.07.2026, ora 09:54
- Nadia Comăneci (64 de ani) e prima gimnastă din istorie care a primit o notă maximă, 10, la o ediție a Jocurilor Olimpice.
- Legendara sportivă a acordat un interviu, în exclusivitate, pentru GOLAZO.ro, în care a povestit ce a simțit când tabela Omega a arătat nota 1.00.
- Nadia spune că a existat un moment de confuzie și din partea ei, pentru că nu a înțeles exact de ce afișajul arăta o notă atât de mică. Toate detaliile, în rândurile de mai jos.
18 iulie, 1976, Montreal. Sala în care se desfășoară finala de la paralele își ține ferestrele închise, pentru ca pasărea măiastră din România să nu facă un salt între bare și să-și ia zborul către perfecțiune.
Dar Nadia, la doar 14 ani, știe că aceasta se poate atinge oriunde, oricum, atâta vreme cât muncești suficient. Și ai talent, desigur.
Când, după exercițiul Nadiei de la paralele, sala a vuit contrariată de nota afișată de organizatori, gimnasta noastră a avut câteva momente de confuzie. 1.00? Mai ales că, nu cu mult timp în urmă, la Cupa Americii, luase nota 10.00.
Nadia Comăneci: „Când am auzit «the perfect score», a fost clar”
Știa cum trebuie să arate într-un concurs de gimnastică. Dar aici, în Canada, organizatorii Jocurilor Olimpice nu se gândiseră o secundă că o să-i viziteze perfecțiunea.
Că lumea o să se oprească în loc, vreme de câteva zeci de secunde, ca s-o privească pe Nadia. Omega, firma care se ocupa de afișarea notelor, nu avea decât trei cifre pregătite. Așa că, în loc de 10.00, s-a anunțat nota Nadiei drept 1.00. Istoria stă, uneori, în amănunte.
Cu ocazia a 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice, Nadia Comăneci a acordat un interviu, în exclusivitate pentru GOLAZO.ro, în care a rememorat momentele de acum jumătate de secol.
Bună ziua și mulțumim pentru amabilitate! 50 de ani de la Montreal. Dacă închideți ochii și vă gândiți la Montreal, vă mai amintiți, pas cu pas, exercițiul de la paralele și ce s-a întâmplat apoi, după ce s-a anunțat nota?
Da, îmi amintesc foarte bine, pentru că era un exercițiu pe care îl repetasem de mii de ori în sala de antrenament. Nici nu trebuie să închid ochii (n.r. râde). Dar, în acel moment, pentru mine nu exista ideea că fac ceva istoric.
Aveam 14 ani și eram concentrată pe ceea ce trebuia să duc la bun sfârșit. După exercițiu, am văzut nota 1.00 pe tabelă. Nu am înțeles imediat ce se întâmplase. Apoi mi s-a explicat că tabela nu fusese construită pentru a putea afișa nota 10.00. M-am liniștit atunci. Iar când vocea announcer-ului a spus «the perfect score», a fost clar. Cred că abia mult mai târziu am înțeles cu adevărat dimensiunea acelui moment.
De obicei nu mă uitam la notă. Preferam să o văd apoi, după ce reacționau oamenii. Atunci mă așteptam la o nota mare, care să mă plaseze pe podium, dar sigur nu la 10. Nadia Comăneci
Mi-ați spus, mai demult, că luaserăți deja 10 la Cupa Americii, unde nota fusese afișată corect. La acel 1.00 afișat la Montreal ați fost surprinsă?
Da, luasem deja nota 10 înainte de Jocurile Olimpice, deci știam că un exercițiu poate fi evaluat cu nota maximă. Tocmai de aceea, când am văzut 1.00, a existat un moment de confuzie. Nu știam ce înseamnă. Aveam încredere în exercițiul realizat. Dar lucrurile s-au lămurit foarte repede.
Paradoxal, tocmai faptul că tabela nu putea afișa 10.00 a făcut ca imaginea acelui 1.00 să rămână pentru totdeauna parte din povestea primului 10 olimpic.
Nu foarte multă lume știe că ați mai luat încă șase note de 10 la acea ediție a Jocurilor Olimpice. Cea de la paralele v-a descătușat sau știați că aveați o concurență acerbă și nu era loc de niciun pas greșit?
Primul 10 nu m-a făcut să mă relaxez. Competiția abia începuse și știam că fiecare exercițiu conta. Mai ales că aveam rivale extrem de bune, ca Nellie Kim, Olga Korbut, Teodora Ungureanu. În gimnastică, indiferent ce notă ai primit cu câteva minute înainte, trebuie să o iei de la zero la următorul aparat.
Am continuat să fac exact ceea ce fusesem antrenată să fac: să mă concentrez pe următorul exercițiu. Faptul că au urmat și alte note de 10 a fost extraordinar, dar în timpul competiției nu aveam timp să mă gândesc la istorie. Aveam de terminat concursul.
Nadia Comăneci: „Munca nu se terminase”
Ați mai trăit o bucurie atât de deplină ca atunci, la Montreal? De exemplu, și la Jocurile Olimpice de la Moscova ați mai luat note de 10.
Au existat multe momente extraordinare în cariera și în viața mea, fiecare cu o emoție diferită. Montreal a fost unic pentru că eram foarte tânără și totul s-a întâmplat fără să pot înțelege atunci cât de mare va deveni acel moment.
Moscova a fost o altă etapă, eram mai matură și experiența era diferită. Iar astăzi trăiesc o altfel de bucurie când văd copii care descoperă gimnastica și care cunosc povestea acelui 10, deși s-au născut cu multe decenii mai târziu.
Acela a fost cel mai frumos moment din cariera dumneavoastră, nota 10 de la Montreal? Dacă nu, care a fost?
Este cu siguranță momentul care mi-a definit cariera și care a rămas în istoria sportului. Dar pentru mine, cariera nu înseamnă doar acele câteva secunde sau o singură notă. Înseamnă toți anii de muncă, oamenii care au fost alături de mine, medaliile, momentele dificile și capacitatea de a merge mai departe.
Primul 10 a fost un moment perfect, dar drumul până la el și tot ceea ce a urmat fac parte din aceeași poveste. Deci nu aș putea spune că a existat un singur moment foarte frumos. Au fost mai multe, care au alcătuit și creat o carieră.
Privind acum, după 50 de ani, cred că adevărata sărbătoare a acelui 10 este faptul că povestea lui continuă. Că și astăzi oamenii își amintesc acel moment, iar copiii sunt inspirați de el să viseze și să creadă că imposibilul poate deveni posibil. Nadia Comăneci
Ce nu știu decât puțini oameni despre Jocurile Olimpice de la Montreal și ne puteți spune acum, după 50 de ani?
Poate că ceea ce este mai greu de înțeles astăzi e cât de simplu am trăit eu acel moment. Pentru întreaga lume devenise o poveste uriașă, dar eu eram un copil de 14 ani care se gândea la următorul exercițiu. Nu aveam telefoane, social media și nu vedeam instantaneu reacția întregii lumi.
Deci nu aveam habar de ceea ce se crease în jurul acelei note de 1.00 Și poate că a fost mai bine așa. Eram, într-un fel, protejată de dimensiunea a ceea ce se întâmpla în jurul meu. Cred că această inocență m-a ajutat enorm să rămân concentrată.
Vă mai amintiți dacă ați sărbătorit vreun pic acel prim 10 din istoria Jocurilor Olimpice? Poate un pahar de suc, de șampanie, cu antrenorii și colegele?
Nu, nu a existat o petrecere sau un pahar de suc după primul 10. Iar de șampanie... nici vorbă. Aveam 14 ani! Și, mai ales, competiția nu se terminase. Mai aveam exerciții, mai aveam obiective și trebuia să rămân concentrată.
În lumea noastră, sărbătoarea venea după ce se încheia concursul. În seara aceea, pentru mine, primul 10 nu însemna că munca se terminase. Însemna că a doua zi trebuia să mă întorc în sală și să încerc să fac din nou ceea ce știam cel mai bine. O luam de la capăt, iar o nouă zi înseamna o nouă oportunitate de a încerca să obțin o altă medalie.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
