Radu Naum Steaua vs. Lucescu

• Într-un fel, Steaua e precum Kosovo, are nevoie din când în când de un scandal ca să se afle că există.

Să afle, adică, toți cei care stau cu FCSB în ochi și-n suflet săptămână de săptămână, ba, mai nou, chiar din trei în trei zile.

Arena Națională a fost umplută în această toamnă de trei echipe, naționala, FCSB și Dinamo, în vreme ce Steaua se tot dă cu capul de plafonul ligii a doua.

La finalul aproape al fiecărui sezon e admisă fără loc în Liga 1. Situația ei a unui nobil scăpătat. Are numele, arborele genealogic dar nu mai poate juca la curtea regelui fotbal. Îi trebuie încuscrirea cu un burghez ca să poată sălta din nou. Dar, fie burghezii de azi nu mai sunt ce au fost, fie nobilul e prea cu nasul pe sus, chestia asta nu se întâmplă. Și Steaua rămâne în umbră. Și atunci câte un scandal pică bine.

Celor care se revendică de la Clubul Sportiv al Armatei le-a rămas orgoliul. Ca orice om care trăiește o dezamăgire de lungă durată legată de obiectul pasiunii, gloriile acestui club sunt zgâriate interior de acestă situație și mai ales de lipsa unui orizont.

Frustrarea lor e și mai mare văzând că acela care e continuatorul Stelei în prima divizie adună atenția și rezultatele dându-se ceea ce nu e.

Aderența fanilor la FCSB e greu de suportat pentru destui dintre cei care au dus Steaua veche în fruntea Europei și care sunt cei mai mulți din echipa de atunci.

E, la fel ca popularitatea echipei din Berceni, un adevăr. Privind din exterior te frapează această acuzație încrucișată de hipnoză.

Partizanii FCSB acuză legendele din 1986 că nu pricep că Steaua e acolo unde sunt fanii, iar Tudorel Stoica, Pițurcă, Iordănescu, Lăcătuș, Balint, Bumbescu, Iovan etc. îi acuză că nu înțeleg ce înseamnă o decizie definitivă în justiție. E un frumos corolar al patriei deconstruite.

În dispută a intervenit cu o fantastică dezinvoltură Mircea Lucescu. Fără inhibiții, fără perdele, fără grijă de a zgândări sensibilități a spus-o direct: FCSB = Steaua.

Degeaba a încercat T. Stoica să-i spună că în cazul ăsta să nu se mai plângă de Kosovo = Serbia. Degeaba s-au înfoiat cei de la CSA. Nicio reacție, nicio schimbare de discurs. Senzația e că replicile la acest cutremur au fost moi. E posibil să fi contat și statura lui Lucescu și poziția lui actuală, succesul fără falie în Liga Națiunilor, corul de lăudători, imaginea.

Nu se cade să sari cu picioarele pe o astfel de personalitate. Până la Lăcătuș. Care a devenit, ca pe teren, Fiară. Iar pe teren, la el, crampoanele nu erau doar ca să se înfigă în iarbă.

„Să fie dat în judecată dacă va continua să spună că FCSB e Steaua!”, a cerut în direct și repetat la Digisport. Afirmația imperativă a istoricului șeptar a avut efectul unui corp căzut prin tavan pe masa din studiou. Liniște. Stupoare. Lui Lăcă îi ardeau ochii. L-a acuzat pe Lucescu de tot ce poate fi acuzat un dinamovist de frunte de către un stelist emblematic.

Puteți face o listă. Era ca o declarație de război. Nu te atinge de Steaua!, părea a fi mesajul clar. Părea că peste câteva minute va începe chiar un meci ca acela din anii ‘80, cu zgomot de oase și chiloți dați jos în fața tribunei oficiale.

O clipă am fost transportați în trecut. Trecutul ăla bun în care a juca la Steaua sau la Dinamo era nu doar o legitimație, ci aparteneța la o frăție al cărei scop era anihilarea celeilalte. Și nu doar sportiv. 

Din vremurile alea proaste, tâmpite, criminale pentru popor, s-au născut rezultatele cele mai bune ale fotbalului românesc.

Astăzi a mai rămas doar gâlceava. Luce și Lăcă se bat pe cenușa imperiului, fiecare pe muntele lui de amintiri și pasiuni viscerale. E o mostră de ceea ce am fi avut cu adevărat dacă Steaua și Dinamo ar mai fi existat la dimensiunile de atunci.

Ce bătălii ne-am refuzat lăsând toți tiriplicii să taie în felii țara asta!