Șocantul caz Octavian Șovre  FRF prezintă singură, pe site-ul său, dovezi despre cum  un subaltern al lui Vassaras încalcă regulamentul  și e în stare de incompatibilitate
Șocantul caz Octavian Șovre FOTO Montaj GOLAZO.ro

Șocantul caz Octavian Șovre FRF prezintă singură, pe site-ul său, dovezi despre cum un subaltern al lui Vassaras încalcă regulamentul și e în stare de incompatibilitate

  • Octavian Șovre a fost un asistent FIFA mulți ani, iar de câteva sezoane activează ca observator
  • În această calitate, a rulat o perioadă pe AJF Satu Mare, după care din februarie 2025 a revenit la Bihor. A primit însă delegări la care avea de observat arbitri din propriul AJF
  • De o lună, Șovre a fost promovat de CCA, după ce forul prezidat de Vassaras a urcat la Liga II doi arbitri din Oradea și în baza notelor acordate chiar de cel care le era și șef la comisia județeană Bihor
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

GOLAZO.ro continuă dezvăluirile despre Octavian Șovre, fost asistent FIFA, în prezent membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor și observator de arbitri.

După ce a renunțat la cariera de asistent, tocmai datorită experienței foarte mari acumulată la nivel internațional, Șovre și-a făcut repede loc pe lista supervizorul de arbitri din fotbalul românesc și a fost cooptat și de Vassaras în cadrul CCA.

Pancu și-a aflat pedeapsa  Câte meciuri va rata după  ieșirea nervoasă și eliminarea  din meciul Rapid - Dinamo
Citește și
Pancu și-a aflat pedeapsa Câte meciuri va rata după ieșirea nervoasă și eliminarea din meciul Rapid - Dinamo
Citește mai mult
Pancu și-a aflat pedeapsa Câte meciuri va rata după ieșirea nervoasă și eliminarea din meciul Rapid - Dinamo

FRF prezintă pe propriul site dovezi că Șovre încalcă regulamentul

În dreptul numelui său însă apar câteva anomalii greu de explicat din perspectiva CCA&FRF. În ultimii ani, în calitatea lui de observator s-a aflat la mai multe meciuri într-o incompatibilitate clară.

Delegat la jocuri în care unii dintre arbitrii cărora urma să le dea note, deci să influențeze în mod direct parcursul lor ulterior, inclusiv o posibilă promovare, erau chiar din AJF-ul de care Șovre aparținea!

Octavian Șovre e născut în județul Bihor și a activat mare parte din cariera sa ca arbitru aferent AJF Bihor.

În 2017 însă, în urma unui diferend pe plan local, Șovre își dădea demisia din funcția pe care o avea, cea de președinte a Comisiei de Arbitri Bihor. El se muta apoi la AJF Satu Mare, unde a rulat și ca arbitru și, ulterior, ca observator, până în februarie 2025.

Problemele în ceea ce îl încep să apară în rolul de supervizor. În timp ce era observator din Satu Mare, în aprilie 2023, așa cum arată și programările oficiale de pe site-ul FRF, a fost observator la un meci de Liga 2, Ripensia Timișioara - FC Brașov, unde cei doi asistenți erau frații Kopriva, din Carei, oraș aflat chiar în Satu Mare.

Captura de pe site-ul FRF, cu delegările acelui meci arată cum asistenții sunt din Carei (Satu Mare), iar Șovre e tot din Satu Mare.

Șocantul caz Octavian Șovre  FRF prezintă singură, pe site-ul său, dovezi despre cum  un subaltern al lui Vassaras încalcă regulamentul  și e în stare de incompatibilitate Șocantul caz Octavian Șovre  FRF prezintă singură, pe site-ul său, dovezi despre cum  un subaltern al lui Vassaras încalcă regulamentul  și e în stare de incompatibilitate

La începutul anului 2025, după un exil de 8 ani, Șovre a revenit la AJF Bihor, preluând Comisia de Arbitri. În această calitate însă a început să meargă la meciuri, unde observa și nota arbitri din Oradea.

Pe site-ul FRF, Șovre a continuat să apară și în 2025 ca fiind de la Satu Mare, deși el conducea CJA de la Bihor.

  • Septembrie 2025: La meciul CSM Zalău - Sticla Arieșul Turda, unul dintre asistenți a fost Alex Beleneși, din Oradea
Șocantul caz Octavian Șovre  FRF prezintă singură, pe site-ul său, dovezi despre cum  un subaltern al lui Vassaras încalcă regulamentul  și e în stare de incompatibilitate Șocantul caz Octavian Șovre  FRF prezintă singură, pe site-ul său, dovezi despre cum  un subaltern al lui Vassaras încalcă regulamentul  și e în stare de incompatibilitate
  • Noiembrie 2025: La meciul Bihorul Beiuș - Lotus Băile Felix, brigada supervizată de Șovre a conținut 3 dintre cei 4 arbitri („central”, asistenți, rezerva) ca fiind din Oradea, printre care și asistenții Daniel Leuca și Florentin Andrei
Șocantul caz Octavian Șovre  FRF prezintă singură, pe site-ul său, dovezi despre cum  un subaltern al lui Vassaras încalcă regulamentul  și e în stare de incompatibilitate Șocantul caz Octavian Șovre  FRF prezintă singură, pe site-ul său, dovezi despre cum  un subaltern al lui Vassaras încalcă regulamentul  și e în stare de incompatibilitate

La foarte scurt timp după aceste meciuri, în decembrie 2025, la hotelul President din Băile Felix (Bihor) a avut loc Gala de final de an a Comisiei Județene a Arbitrilor Bihor.

Octavian Șovre a ținut să anunțe următoarele: „CCA ne-a făcut o frumoasă surpriză, debutându-i la Liga 2 în această toamnă pe Alex Beleneși, Ludovic Zifceac și Daniel Leuca”.

Doi dintre cei 3, Beleneși și Leuca, fuseseră observați și notați în rapoartele oficiale chiar de șeful lor de la CJA Bihor, Octavian Șovre, pe care însă CCA și FRF l-au prezentat în toamna lui 2025 ca fiind de la Satu Mare.

Anomalie și în Cupa României

În acest sezon, Șovre a primit două delegări în prima ligă, la Dinamo - Craiova și Corvinul - Sepsi, la ambele FRF prezentându-l ca fiind din Bihor. În martie acest an el a demisionat de la conducerea Comisiei de Arbitri a AJF Bihor, din cauza unor neînțelegeri cu președintele AJF, Zeno Bundea.

Totuși, anomaliile continuă în cazul său. Nu mai departe de săptămâna trecută, a fost observator la meciul de Cupa României, Poli Timișoara - Dumbrăvița, la care unul dintre asistenți a fost din Oradea (Bihor).

Exact Alex Beleneși, pe care îl supervizase și notase și în urmă cu aproape un an, la un meci de Liga a 3-a și pe care Vassaras l-a debutat la Liga 2 la final de 2025.

Șocantul caz Octavian Șovre  FRF prezintă singură, pe site-ul său, dovezi despre cum  un subaltern al lui Vassaras încalcă regulamentul  și e în stare de incompatibilitate Șocantul caz Octavian Șovre  FRF prezintă singură, pe site-ul său, dovezi despre cum  un subaltern al lui Vassaras încalcă regulamentul  și e în stare de incompatibilitate

De curând, mai precis de la începutul lunii iulie, Șovre a fost promovat și el de Vassaras. Se ocupă de arbitrii de la Liga 3, alături de Sebastian Colțescu și Vasile Marinescu. Chiar în aceste zile, la Mogoșoaia, are loc cursul de instruire cu centralii și asistenții de la Liga 3, competiție care va debuta la finalul lunii august.

Octavian Șovre n-a răspuns la telefon pentru a comenta acest subiect și starea lui de incompatibilitate de la toate meciurile prezentate în acest articol.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

Dronele rusești atacă nave în Marea Neagră, dar doar România le doboară. De ce nu ridică și Bulgaria avioanele F-16    

Știri ultima oră
18:06
Critici dure după FCSB - Corvinul Primarul Ciprian Ciucu, luat în colimator: „Aroganţa nu întreţine gazonul”
Critici dure după FCSB - Corvinul Primarul Ciprian Ciucu, luat în colimator:  „Aroganţa nu întreţine gazonul”
17:15
Dublă lovitură pentru Hagi! Pierderile imense suferite de România înaintea meciurilor cu Polonia și Bosnia
Dublă lovitură pentru Hagi!  Pierderile imense suferite de România înaintea meciurilor cu Polonia și Bosnia
17:17
CFR Cluj - U Craiova LIVE de la ora 19:00 » Echipele de start. Campioana României are șansa de a trece pe primul loc
CFR Cluj - U Craiova LIVE de la ora 19:00 » Echipele de start. Campioana României are șansa de a trece pe primul loc
17:02
„Dau din casă, deși nu ar trebui” Cum a gestionat Nuno Campos eșecul cu FC Argeș: „A fost primul lucru pe care l-a făcut”
„Dau din casă, deși nu ar trebui” Cum a gestionat Nuno Campos eșecul cu FC Argeș: „A fost primul lucru pe care l-a făcut”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52