Radu Naum Coventrizarea sportului

• Cazul Heraskevych taie ca o lamă. Ucraineanul, competitor la skeleton, a fost descalificat și dez-acreditat de la Jocurile Olimpice.

A fost dat afară din familia olimpică pentru că a vrut să poarte în concurs o „cască a memoriei” înțesată cu chipuri ale unor sportivi compatrioți morți în războiul de agresiune al Rusiei. Pe unii îi cunoștea în mod direct. Heraskevych ar fi putut câștiga o medalie, avea un timp bun la antrenamente. Totul s-a dus pe apa sâmbetei.

Coventrizarea sportului

Kirsty Coventry, șefa CIO și fostă campioană olimpică la înot, a încercat să îl convingă să renunțe la acest gest chiar înainte de probă. L-a dus într-o cameră și probabil că l-a rugat cu cerul și pământul să accepte varianta CIO și a federației sale, adică să poarte casca înainte de start și după final, plus o brasardă neagră în timpul concursului. Heraskevych a fost de neînduplecat. I-a spus lui Coventry că situația lui e provocată de propaganda rusă și că e o mare greșeală.

Coventry a ieșit în fața presei cu lacrimile curgându-i pe obraji. „Nimeni, cu atât mai puțin eu, nu dezaprobă mesajul. Mesajul e unul puternic, despre amintire, despre memorie. Dar acestea sunt regulile”. Heraskevych a declarat că resimte „un mare gol”. Iar noi presimțim că vom fi târâți tot mai departe de o lume normală.

E un caz nebun în care adevărul este ubicuu. El e și la Heraskevych, și la CIO. Nenorocirea pe care Rusia a adus-o asupra Ucrainei și a Europei întregi, cele două fronturi, cel cu tancuri și drone și cel cu fake news și sponsorizarea politicienilor haosului, ne-au dat peste cap definitiv viețile.

Ăsta a și fost primul obiectiv al lui Putin. Să ne aducă în logica poporului lui, ținut din scurt și în șuturi de sute de ani. Sportul nu putea scăpa. Inițial, organizațiile internaționale au făcut ceea ce era firesc, au exclus Rusia din competițiile internaționale. Atenție, nu și pe ruși! Ei au putut concura oriunde.

Acum, după ani de război crâncen, propaganda Kremlinului, combinată cu naivitatea și cinismul lui Trump, e pe punctul să readucă steaua roșie în arene. Coventry poate plânge până mâine, ea este cea care a declarat că sportivii trebuie să poată concura „indiferent de ceea ce fac guvernele lor”. Înainte de ea, Infantino, omul care schimbă principiile pe bani cum își schimbă cravatele, dăduse și el semnalul că agresorul e din nou binevenit în fotbal.

Gestul interzis al lui Hersakevych nu a fost inutil

Casca lui Heraskevych poate fi înțeleasă ca un răspuns la această enormitate. Care, ca să zic așa, nu e chiar așa enormă în logica viitorului și a boșilor sportului. Dacă mâine China invadează Taiwanul, va trebui exclusă din dat fiind precedentului. Cine va avea curajul să o facă?

Iată cum dezlipirea responsabilității sportivilor de ceea ce fac politicienii lor ar rezolva problema. E o ticăloșie preventivă. Trump răpește șeful unui alt stat. E ok? Dacă ar fi acaparat Groenlanda, ar mai fi trebuit lăsați americanii să concureze? Geopolitica a devenit de un previzibil absolut. Și un coșmar perpetuu. Sportul e la mijloc. Și sportul e o armă. Adevărul e că, oricât ne-ar fi de antipatici, șefii lui nu sunt de invidiat.

Ucraineanul are dreptate. Dreptatea lui e construită cu sânge. Numai că dacă ar fi fost lăsat să concureze cu acea cască asta ar fi deschis calea altor gesturi similare din partea altora, o spirală periculoasă. În demența care ne înconjoară, sportul încearcă să păstreze o aparență de normalitate. De aceea dreptatea e, în acest caz, și de partea CIO. Chiar dacă ți se strânge inima. 

Gestul interzis al lui Hersakevych nu a fost inutil. Această situație mai demonstrează o dată, cu toată încercarea de a păstra echilibrele, ce s-ar putea întâmpla dacă Rusia ar fi reprimită în arene. Poate că abia atunci sportul mondial s-ar sparge în bucăți.