Cristian Geambașu Rapidul multi-channel

• Nu e vreme de nostalgii în Grant, e timpul fenomenului multi-club ownership. Dan Șucu spune că Rapid și Genoa se vor susține unul pe celălalt și se vor dezvolta sănătos și autonom. 

Deocamdată, omul de afaceri are însă de lămurit problema preluării clubului italian, banii dați au fost înghițiți deja de achitarea datoriilor. Doar a unora dintre acestea.

Cei care ieri își exersau ironiile la adresa achiziției lui Dan Șucu, Genoa 1893, au acum motive de satisfacție. După „A obosit să câștige trofee în România” (Adrian Porumboiu) și „Nu sunt în Italia oameni cu bani? Dacă era o afacere bună, ne așteptau italienii pe noi ca să mergem și să facem treabă?” (Gigi Becali), astăzi apare știrea care ar putea arunca totul în aer.

Dacă ciulești urechile auzi zumzetul invidiei transformate în chiote de bucurie. Capra vecinului din Giulești nu se simte bine deloc.

A-Cap le dă la cap

Ce s-a întâmplat de la o zi la alta? S-a întâmplat că tranzacția este contestată de americanii de la A-CAP, societatea care peste ani a oferit mai multe împrumuturi conaționalilior de la 777 Partners, fondul de investiții care a deținut Genoa și care i-a vândut lui Dan Șucu echivalentul a 77% din acțiuni contra sumei de 45 de milioane de euro.

Cei de la A-CAP (Advantage Capital Holdings LLC) pretind că tranzacția este ilegală, pentru că ei nu și-ar fi cedat niciodată cota deținută la Genoa.

În plus, A-CAP acuză că operațiunea de preluare a investitorului român a fost efectuată fără acordul acționarilor și al membrilor Consiliului de Administrație. Teorie contrazisă cu fermitate de club, care susține că societatea reclamantă nici nu deținea acțiuni, nici nu avea oameni în Consiliul de Administrație, așa cum lasă să se înțeleagă.

Complicat, nu? Cazul este reflectat pe larg în presa din Italia, în special în Tutto Sport, cotidian care apare la Torino.

Integrare verticală, perplexitate orizontală

Între timp, Dan Șucu a ieșit cu explicații. Dar nu despre posibilul război juridic legat de așa numita preluare ostilă a celui mai vechi club italian, ci despre motivele care au l-au determinat să încheie afacerea.

Iar în termeni de bussines ne spune domnul Șucu, treaba asta se numește „multi-club ownership”, fenomen pe care dumnealui susține că l-a studiat în ultimii ani.

În traducere liberă, multi-club ownership înseamnă proprietar al mai multor cluburi. Clar, deocamdată două, dar din spusele omului de afaceri se înțelege că mutarea de acum nu este nici un impuls și nu este decât unul dintre primii pași. Din ce în ce mai interesant.

Mai vorbește Dan Șucu despre conceptul de integrare verticală pe care și-a construit afacerile și pe care vrea să îl aplice și la fotbal, insistând că modelul multi-club ownership este încă la început, deci merită exploatat.

„Dorinţa de multi-channel, ideea că trebuie să particip în aşa ceva era obligatorie în mintea mea. Beneficiile le pot dezvolta la nesfîrșit. (n.red, uauu!) Pentru fiecare club este mai bine să fie într-o uniune.

Deocamdată, din punctul nostru de vedere, două sunt sunt cât se poate de în regulă, unul într-un campionat mediu, unu într-un campionat lider. Ele se pot susţine uşor unul pe celălalt, fiecare dintre ele trebuie să fie conduse din punct de vedere managerial foarte bine în acelaşi timp, să fie capabile, într-o perioadă rezonabilă de timp, să ajungă să-şi acopere cheltuielile din activitatea curentă”.

Ca sir Jim Ratcliffe și șeicul Mansour bin Zayed?!

Sună frumos și promițător. Greu de spus dacă și realist. Holdingul ăsta nu este chiar un falanster sau kibbutz fotbalistic, unde toată lumea muncește și beneficiază de roadele acesteia, căci avem un patron care își însușește partea importantă a profitului.

Probabil că, în momentele de reverie, Dan Șucu se visează un fel de Jim Ratcliffe, fondatorul grupului INEOS și deținător al 29% din Manchester United și acționar majoritar la OGC Nice. Sau ca Mansour bin Zayed, șeicul de la Manchester City, al cărui grup City Football Group are în afara campioanei Angliei încă 12 cluburi în portofoliu, din America de Nord, Japonia, America de sud, China sau Australia.

Visează big. Dar nu e miliardar

Bine, dar aceștia sunt multimiliardari, veți spune. Își pot permite să viseze „big”, să se dezvolte pe verticală. Dan Șucu evoluează în altă ligă cu al lui Mobexpert.

Șucu este un redutabil om de afaceri român cu o avere estimată la 300 de milioane de euro, care dacă scapă de problemele tocmai apărute ale preluării clubului genovez urmează să cheltuie peste cele 45 de milioane încă alte zeci pentru activitatea curentă.

Cine își cheltuie a 3-a sau a 4-a parte a averii doar ca să se joace de-a multi-club ownership-ul? Sau lângă patronul de la Mobexpert stau în umbră și alți investitori? Unii a căror afacere are la bază tot ceva bricolaj?

Apartenența la grup, mai puțină libertate

Strict fotbalistic, nu pare că Rapid iese câștigătoare din poveste. Principiul acesta al binelui comun enunțat de patronul multi-channel e mai greu de realizat atunci când tu ești clubul mai mic și mai sărac, care trebuie să accepte marfa second-hand purtată de fratele mai mare.

A se citi, printre altele, jucători care ar trebui reșapați în Giulești.

Apartenența la un grup înseamnă automat libertate mai mică în tot ce vrei să întreprinzi. Eventual, reducerea investițiilor și canalizarea acestora către clubul-vitrină. Peste toate, ideea că după o dezvoltare sănătoasă, tu Rapid s-ar putea să devii un satelit al lui Genoa, posibilitate amintită și de Cătălin Țepelin în articolul „Impolitețea lui Dan Șucu”.

Așa cum observa și colegul meu, Dan Șucu nu s-a grăbit să vină în întâmpinarea acestor întrebări pe care suporterii rapidiști probabil că și le pun. Mai e timp, dar și întârzierea aceasta spune ceva despre organizarea priorităților. Pe verticală.