Noua strategie a FRF   Răzvan Burleanu, despre   schimbările  care vor fi făcute după incidentul de la Miercurea-Ciuc
Răzvan Burleanu. Foto: GOLAZO.ro

Noua strategie a FRF Răzvan Burleanu, despre schimbările care vor fi făcute după incidentul de la Miercurea-Ciuc

  • Răzvan Burleanu (41 de ani), președintele FRF, a susținut astăzi, 20 august, o conferință de presă în care a discutat despre mai multe subiecte importante.
  • Unul dintre aceste subiecte e reprezentat de controversa de la Csikszereda - U Craiova, scor 1-2, din etapa #6 din Superliga.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Fotbaliștii celor două formații au intrat pe teren însoțiți de copii de la grupele din Academia clubului gazdă. Puștii purtau tricouri cu însemnele, culorile și stema Ținutului Secuiesc.

Echipamentul copiilor era bleu, culoarea steagului Ținutului Secuiesc, purtau și stema și pe piept scria Szekelyfold (n.r. - Ținutul Secuiesc). În dreptul siglei, erau imprimate semiluna și soarele, simbolurile de pe steagul Ținutului Secuiesc.

GOLAZO.ro a anunțat azi că Federația va lua măsuri:

FRF reclamă promovarea Ținutului Secuiesc  Csikszereda, judecată pentru controversa de la meciul cu Craiova.   Ce sancțiuni riscă  + Reacția nervoasă a președintelui
Citește și
FRF reclamă promovarea Ținutului Secuiesc Csikszereda, judecată pentru controversa de la meciul cu Craiova. Ce sancțiuni riscă + Reacția nervoasă a președintelui
Citește mai mult
FRF reclamă promovarea Ținutului Secuiesc Csikszereda, judecată pentru controversa de la meciul cu Craiova. Ce sancțiuni riscă + Reacția nervoasă a președintelui

Răzvan Burleanu, despre controversa de la Csikszereda-U Craiova: „Am adus o modificare importantă”

În cadrul conferinței de presă susținute astăzi, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a venit cu lămuriri.

„Regulamentul disciplinar a folosit un alt regulament care s-a aflat pe ordinea de zi a Comitetului Executiv din luna iulie. Aici am adus o modificare foarte importantă.

Mesajele de natură politică, ideologică, religioasă sau ofensatoare se sancționează cu aceleași sancțiuni ca cele pentru rasism, xenofobie, discriminare și denigrare.

Se introduce totodată și un model pe care l-am descoperit la nivel de FIFA, pe care UEFA încă nu-l folosește, dar la nivel de FIFA îl regăsim deja și îl vedem deja implementat și în anumite competiții importante.

Se introduce posibilitatea ca în funcție de circumstanțele cauzei, comisiile jurisdicționale ale Federației Române de Fotbal să decidă ca cel puțin jumătate din penalitatea financiară aplicată să fie aplicată de clubul în cauză pentru elaborarea și implementarea unui plan de acțiuni pentru a preveni repetarea incidentelor.

Vrem să schimbăm abordarea, nu ne mai dorim ca să aplicăm niște sancțiuni și FRF să încaseze niște amenzi, ci practic, începând din această vară, cluburile vor avea posibilitatea ca cel puțin 50% din amendă să se constituie într-un fond care să se ducă în elaborarea și implementarea unui plan tocmai pentru a evita pe viitor repetarea acelorași incidente.

Acest plan trebuie să fie aprobat secretarul general al FRF și va cuprinde activități educaționale, măsuri suplimentare de securitate pe stadion sau de dialog cu suporterii, dar și diferite protocoale sau colaborări cu grupuri de suporteri, ONG-uri, experți, astfel încât să putem avea un impact puternic”, a declarat Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu a precizat și sancțiunile pe care cluburile le pot primi

Dacă regulamentul nu va fi respectat, cluburile aflate în cauză pot fi sancționate în funcție de gravitatea situației.

„Sancțiunile sunt pecuniare pentru tot ce înseamnă această plajă care este foarte largă: rasism, xenofobie, mesaje denigratoare, ofensatoare, cu caracter politic.

Sancțiunile sunt de la 5.000 de lei la 70.000 de lei și pot să meargă până la interzicerea organizării unui meci sau unor meciuri cu spectatori.

Deci, sancțiunile pot fi foarte dure. Este rolul unei comisii jurisdicționale și nu al nostru, al Administrației Federației Române de Fotbal să ne exprimăm pe orice caz, fiindcă ar fi însemnat că am trasat deja un mandat unei comisii jurisdicționale care e o comisie independentă”, a mai precizat președintele FRF.

VIDEO. „Lumini și Umbre”, ep. 12. Momentul critic al carierei lui Alibec: „Ajunsesem la 100kg, am vrut să mă las”

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport

ANALIZĂ. Doar Rogobete. De când s-a întors în Guvern, pe pagina de Facebook a ministerului Sănătății au apărut zeci de postări doar cu ministrul. Recordul a fost stabilit într-o zi de marți

Știri ultima oră
10:20
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
10:16
Putin, reacție furioasă Liderul de la Kremlin atacă țările care refuză să accepte revenirea Rusiei în sportul mondial
Putin, reacție furioasă Liderul de la Kremlin atacă țările care refuză să accepte revenirea Rusiei în sportul mondial
09:00
Flamaropol, la 10 ani de la demolare VIDEO+FOTO. Mai multe camere de supraveghere decât muncitori pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!
Flamaropol, la 10 ani de la demolare VIDEO+FOTO. Mai multe camere de supraveghere decât muncitori pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!
10:26
„Credeam că e trucaj” Basarab Panduru, șocat de meciul Craiovei din Conference League: „Erau grași!”
„Credeam că e trucaj” Basarab Panduru, șocat de meciul Craiovei din Conference League: „Erau grași!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Top stiri
Procesul Săpunaru - FRF   Detalii secrete  din dosarul de două milioane de euro
Diverse
10:20
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Citește mai mult
Procesul Săpunaru - FRF Detalii secrete din dosarul de două milioane de euro
Au demolat vechiul Pro Rapid   FOTO+VIDEO.  Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut!  Ce se plănuiește 
Special
06:00
Au demolat vechiul Pro Rapid FOTO+VIDEO. Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut! Ce se plănuiește
Citește mai mult
Au demolat vechiul Pro Rapid FOTO+VIDEO. Ce s-a ales de baza legendară a giuleștenilor: clădirea a dispărut! Ce se plănuiește 
Flamaropol, la 10 ani de la demolare   VIDEO+FOTO.   Mai multe camere de supraveghere decât muncitori  pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!
Special
09:00
Flamaropol, la 10 ani de la demolare VIDEO+FOTO. Mai multe camere de supraveghere decât muncitori pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!
Citește mai mult
Flamaropol, la 10 ani de la demolare VIDEO+FOTO. Mai multe camere de supraveghere decât muncitori pe șantierul care ar trebui finalizat în 6 luni!
FOTO | Accident pe Linia 41, cu tramvai vs mașină. Martor: E blocat tot în intersecția Crângași cu Ceahlău
B365
05.11